„Cyrano de Bergerac, poate” sau manifestul contemporan al actorului autentic

Joi, 7 noiembrie a avut loc la pubul „La Fierărie” mult aşteptata punere în scenă a piesei de teatru „Cyrano de Bergerac, poate”, în regia lui Adrian Iclenzan, avându-l ca protagonist unic pe actorul Cătălin Ştefan Mândru. Construit pe texte de Dusan Kovacevic, Matei Vişniec, A.P. Cehov ori Edmond Ronstad, spectacolul s-a închegat sub forma monologului efervescent şi nonconformist al actorului Cătălin Ştefan Mândru, în care este vizată şi demascată condiţia actorului impostor şi a omului blazat.

Deşi actorul, în rol de entertainer, îşi cere scuze pentru întârzierea spectacolului din cauză că personajul principal Ştefan, cel care avea să-i dea viaţă lui Cyrano de Bergerac, nu îşi făcuse apariţia până la ora începerii piesei, ajunge să ţină el spectacolul, reprezentaţie scenică ce poate fi considerată un adevărat strigăt îndreptat împotriva unei societăţi în viteză, care nu mai cunoaşte decât goana după bani, entertainerul prezentând într-o cheie tragico-ironică portretul bărbatului balcanic şi al femeii balcanice, portret schiţat în tuşe ludico-groteşti, între pofta de băutură şi isterie, parcă pentru a amprenta şi mai mult dezumanizarea şi platitudinea la care a ajuns omul zilelor noastre, lipsit de ambiţii ori de idealuri înalte, trăind numai pentru satisfacerea nevoilor personale şi pentru plăcerile sale mărunte. Pe de altă parte, spectacolul poate fi înţeles şi ca o revoltă împotriva actorului de duzină care îşi face meseria nu din pasiune, ci din obligaţie, şi care, ajuns la un anumit statut care îi confirmă faima, are impresia că poate face tot ce îşi doreşte, ba chiar îşi permite luxul să îşi dezamăgească voit publicul, din moment ce alege să întârzie şi chiar să nu se mai prezinte pe scenă.

În lipsa unui decor, actorul Cătălin Ştefan Mândru prezintă publicului un spectacol cu totul şi cu totul inedit, un experiment reuşit de teatru contemporan, în care improvizaţia şi talentul, pasiunea şi devotamentul se îmbină cu strigătul revoltat al acestuia faţă de societate şi faţă de cabotini. Totuşi, deşi protagonistul piesei nu mai apare pe scenă, entertainerul reuşeşte să suplinească spectacolul programat cu un altul propriu şi să creeze pe loc un altfel de teatru, unul deschis, la care publicul este invitat să intervină cu replici şi chiar cu prezenţa pe scenă, în câteva momente în care actorul construieşte un număr cu câţiva băieţi şi fete din sală.

Deşi s-a râs mult, piesa în sine nu este chiar o comedie, ci ar putea fi considerată o tragicomedie şi nu doar din cauza momentului final, atunci când prezentatorul primeşte o scrisoare prin care i se comunică chiar de către protagonistul Ştefan că nu va mai avea să joace în nicio piesă de teatru deoarece complexul provocat de nasul său prea mare îl împiedică să-şi mai continue viaţa. Desigur, sesizăm în această scenă aluzia la personajul lui Edmond Ronstad, Cyrano de Bergerac, care, aidoma lui Ştefan, se simţea complexat de nasul său mare, motiv pentru care îşi refuză chiar şi iubirea, dar, spre deosebire de Cyrano – duelist renumit şi poet înzestrat cu talent – Ştefan nu poate fi considerat un bărbat virtuos şi nici măcar un actor talentat, acesta aflându-se într-o relaţie bazată pe interes cu directoarea teatrului la care este angajat doar pentru a se bucura de anumite avantaje ori pentru a fi distribuit în roluri principale.

Comicul acestei piese de teatru rezidă în textul savuros, dar şi în jocul scenic al actorului Cătălin Ştefan Mândru în rol de one-man show, însă amprenta tragică a acestei reprezentaţii rezidă în faptul că omul, în goana zilei de mâine, în lupta pentru supravieţuire, este dispus să facă compromisuri pentru a reuşi în viaţă, de cele mai multe ori atingând un succes efemer ori alegându-se cu o soartă plafonată, cu un destin de care nu este mulţumit, dar pe care trebuie să îl accepte.

Pe de altă parte, acest spectacol vorbeşte şi despre cabotin, artistul mercantil, convenţional care acceptă să urce pe scenă nu din dragoste de teatru, ci din dragoste de faimă, care vine la teatru din obligaţie, şi nu din plăcere, pentru că în absenţa talentului nu rămâne decât un chip frumos cu un spirit atrofiat.

 LAVINIA ŢĂRANU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: