Un punct de atracţie foarte important pentru Bucovina

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat, vineri, că luni va fi semnat contractul pentru reabilitarea Muzeului de Istorie din Siret unde va fi prezentată istoria minorităţilor, cu o componentă importantă de prezentare a unor aspecte din istoria evreilor din Bucovina, dar şi cu amenajarea unui Memorial al Holocaustului.

Obiectivul de investiţii face parte dintr-un proiect integrat „Creşterea calităţii vieţii în oraşul Siret prin cultură, educaţie permanentă şi spaţii urbane moderne” realizat de Consiliul Local al oraşului Siret, împreună cu Consiliul Judeţean Suceava, în valoare de aproape 5 milioane euro, cu finanţare europeană.

Proiectul a fost depus spre finanţare în cursul anului 2018, atunci când s-au aprobat documentaţiile tehnico-economice aferente obiectivelor de investiţii şi s-a aprobat acordul de parteneriat încheiat între Siret şi CJ Suceava, fiind cel de-al doilea proiect câştigat de Oraşul Siret pe această axă de finanţare, unde a fost o competiţie puternică.

Muzeul de Istorie va deveni funcţional, punând astfel în valoare istoria oraşului Siret şi a zonei, a minorităţilor, a spus Flutur, care a menţionat că va fi prezentată istoria evreilor din Bucovina şi un Memorial al Holocaustului evreilor din Bucovina.

Va fi construit un gard de incintă cu trei laturi din cărămizi vechi, pe care vor fi montate plăcuţe inscripţionate cu numele a 56.000 de evrei bucovineni care şi-au pierdut viaţa în lagăre.

Flutur a mai spus că în muzeu va exista şi un vagon prin care se va trece în circuitul de vizitare pentru a aminti vizitatorilor de modul în care s-au făcut deportările.

Gheorghe Flutur consideră că acest muzeu va fi un punct de atracţie foarte important pentru Bucovina şi că speră că va contribui la deschiderea unei curse directe Suceava – Tel Aviv.

El a mai arătat că acest muzeu care va fi amenajat în Siret va fi o „piesă grea” pentru turiştii care vin să viziteze Bucovina. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: