Elisabeta Isanos, traducătoare a lui Eminescu. Schiţă de portret

Scriitorul Eusebiu Camilar s-a născut în 1910 în satul Udeşti, care atunci aparţinea de Ducatul Bucovinei din Austro-Ungaria, astăzi aşezare a României în judeţul Suceava. A murit în 1965 la Bucureşti. Poeta Magda Isanos s-a născut în 1916 la Iaşi şi a murit în anul 1944 la Bucureşti. Unicul lor copil, Elisabeta Isanos, s-a născut în Bucureşti la 8 iulie 1941 şi a murit în Bucureşti la 11 ianuarie 2018.

„Poetă excepţională, cu mare influenţă asupra întregii poezii feminine de după război” (Nicolae Manolescu), Magda Isanos a fost o mare absenţă şi o prezenţă invocată, reconstituită, simţită în viaţa Elisabetei Isanos, care i-a dedicat cartea „În căutarea Magdei Isanos” şi a îngrijit ediţii ale scrierilor sale. Cu delicateţe, cu atenţie, cu dragoste şi respect a procedat la fel şi cu tatăl său, tălmăcitor şi povestitor de primă mărime al Bucovinei. Magda Isanos şi Eusebiu Camilar au alcătuit unul din marile (şi rarele) cupluri ale iubirii din literatura română, iar fiica lor, poetă şi, prozatoare, Elisabeta Isanos a făcut tot ce putea să facă pentru posteritatea părinţilor scriitori fiica lor scriitoare.

Dar Elisabeta Isanos, absolventă în 1965 a Universităţii Bucureşti, cu specialitatea Limba şi Literatura Franceză, a fost şi o rafinată traducătoare. Şi în această ipostază s-a gândit la ambii părinţi, i-a adus în lumina privirii cititorilor. Pentru Eusebiu Camilar s-a implicat în promovarea tălmăcirilor sale, am în vedere în primul rând colecţia „1001 de nopţi. Basme arabe istorisite de Eusebiu Camilar” de la Editura Lucman Bucureşti, şi i-a studiat cu interes, cu atenţie, preferinţele, care de regulă au mers spre nume mari, spre cunoscute lucrări din literatura universală. În această privinţă rămâne reper studiul „Eusebiu Camilar şi cultura orientală”, transpus de Elisabeta Isanos şi în franceză, cu referiri la tălmăcirile din Omar Khayyam, Saadi, Firdoussi, la cele din poezia chineză clasică – Du-Fu, Li-Tai-Pe, Su Tung-Po, la transpunerea, prima transpunere integrală, în limba română, a dramei sanscrite „Sakuntala” de Kalidassa. Poet, povestitor înzestrat, Eusebiu Camilar tratează aceste tălmăciri cu o implicare personală, care le explică într-o măsură importantă frumuseţea, succesul lor la cititorii români. Astfel, istoricul literar Constantin Călin, exeget al lui Eusebiu Camilar, îşi amintea că în vremea studenţiei sale „Pavilionul de porţelan” al lui Li-Tai-Pe le însoţea întâlnirile cu persistenţa cu care era fredonat un cântec devenit şlagăr, ţinându-i minte şi după decenii versurile: „Pavilionul verde, înalt, de porţelan/ Lucea superb, departe, pe lacul diafan,/ Ducea până la dânsul un pod uşor de jad,/ Întins ca blana moale a tigrului vărgat.// Acolo, în tăcere în nopţile târzii,/ Şedeau câţiva prieteni în mantii aurii, /Tăcuţi şedeau acolo prietenii aceşti;/ Din când în când, pe gânduri, sorbeau adânc din ceşti.// Grăiau încet. Arare. Cu gura ca de lut,/ Să nu trezească noaptea cu glasul lor scăzut./ Tăceau apoi, pe gânduri prietenii aceşti./ Se înclinau spre masă, când beau adânc din ceşti…” Iar farmecul acestor traduceri, uneori aproape recreaţii Eusebiu Camilar, s-a dovedit durabil, de vreme ce, de pildă, volumul care reunea „Tristele” şi „Ponticele” lui Ovidiu sub titlul „Epistole din exil”, apărut în BPT în 1966, după moartea scriitorului, a fost carte de căpătâi a promoţiei mele, profil umanist.

Am insistat asupra acestui studiu şi pentru că traducătoare, Elisabeta Isanos ne apare ca foarte interesată de calea traducerii pentru care optase tatăl ei, şi fiindcă îşi exprimă o convingere de care trebuie ţinut seama atunci când vorbim de propriile traduceri: „Detaliile au, spune Elisabeta Isanos, referindu-se la tălmăcirea «Sakuntalei», ca şi în cazul poetului persan Firdoussi, forţa de a-l apropia de poetul a cărui operă o transpunea în româneşte. Un poet adevărat nu poate proceda altfel, deoarece ştie că, în poezie, în literatura ca artă în general, primează armonia, că adevărul artei este frumosul, şi cea mai mare trădare faţă de autor ar fi o versiune rece, «urâtă», care nu «sună» bine. Desigur, traducerile literale au importanţa lor, mai ales pentru specialişti. Însă cititorul obişnuit, marele public nu va înţelege niciodată, citind o traducere literală, de ce un poet din altă limbă este atât de mare şi universal răspândit. Pentru a-l face să înţeleagă frumuseţea, e nevoie de un alt poet, care să-i găsească echivalenţe în limba română. Kalidasa, ca şi alţii, a găsit în Eusebiu Camilar un asemenea traducător”.

De un asemenea traducător în limba franceză a avut parte şi marea poetă Magda Isanos, pentru că, în ipostaza de traducător, Elisabeta Isanos şi-a asumat două mari, două uriaşe provocări, transpunerea în limba franceză a poeziei mamei sale şi a lui Eminescu. Nu a fost prolifică, în această privinţă, asemenea tatălui – a mai publicat în franceză doar două cărţi de Carolina Ilica şi în antologii câteva poeme de Elena Farago, exceptând desigur propriile cărţi, propriile poezii -, dar cred că a acordat tălmăcirii tot atâta timp cât Eusebiu Camilar (care, de ex., a lucrat peste zece ani la cele „1001 nopţi”), dacă nu şi mai mult. Doar că dacă putem spune că în traducere la Eusebiu Camilar a prevalat „orizontala”, la Elisabeta Isanos primordială a fost „verticala”, pentru că deşi şi în propria activitate de traducător a fost sinceră în convingerea că esenţiale sunt redarea frumuseţii şi spiritul creaţiei, nu şi-a permis niciodată libertatea pe care i-a înţeles-o şi i-a acceptat-o lui Eusebiu Camilar. Explicaţia ţine parţial şi de faptul că era o atât de bună cunoscătoare a limbii franceze, încât uneori te întrebi dacă originalul unui poem sau al unei tablete de Elisabeta Isanos nu a fost conceput, aşternut pe hârtie în limba franceză. Sau dacă nu a concrescut cumva în amândouă limbile, îndeosebi cele ale anilor din urmă, ca ultimul pe care mi l-a dăruit, „Poeme din Ombria”, apărut la începutul anului 2017. Şi ţine în cea mai mare măsură de firea traducătoarei, de o perseverenţă, aproape o îndârjire la fel de mare ca şi înzestrarea pentru scris, ca şi talentul cu care a fost hărăzită. Felul în care a mers pe urmele părinţilor ca să-i cunoască, aşa cum viaţa aievea nu i-a permis, şi s-a întors pe urmele lor, ca să se cunoască, să se înţeleagă atât de bine cât poate un om prin raportarea la părinţi, este o dovadă a acestui fel de a fi în care abandonul, renunţare sunt excluse.

Dar iată, pentru că vorbim despre traducerile din Eminescu, opinia Elisabetei Isanos într-un interviu pe care mi l-a acordat în ianuarie 2013: „La ideea de a traduce din poeziile lui Eminescu am ajuns dintr-un elan, în multe privinţe inexplicabil, şi, ca orice entuziasm, cu o doză iniţială de absurd. La baza acestei porniri a stat o frază citită nu mai ştiu în ce ziar, pe la începutul anilor ’90, în care unii specialişti afirmau că poeziile lui Eminescu sunt intraductibile. Atunci s-a declanşat în mine ceva, un fel de revoltă: dacă vocea celui mai mare şi mai pur poet al nostru nu poate fi auzită, atunci nu ne mai rămâne nicio speranţă de a fi ascultaţi! Deci, oricât de greu ar fi, trebuie tradus! După mai bine de douăzeci de ani, am ajuns la concluzia că intuiţia mea de-atunci era corectă: Eminescu nu e imposibil de tradus, însă foarte dificil, deoarece la el sensul metaforic, aura poetică se îmbină cu melodia unică a versului, şi nu pot fi separate fără a distruge totul. Dacă există, poate, poeţi ale căror texte pot fi traduse în vers liber fără prea mare pierdere, la Eminescu acest lucru e imposibil, o traducere în proză poetică ar da cu totul altceva, deci ar rămâne o încercare zadarnică. Desigur, sunt greu de găsit în altă limbă echivalenţe sonore ale armoniilor eminesciene, cu atât mai dificil se dovedeşte acest lucru la traducerea în limba franceză, date fiind diferenţele de accent şi tonalitate, în limba română domină accentul trohaic (prima silabă accentuată), franceza este iambică… Mai intervin apoi diferenţele de sintaxă, în franceză aşezarea cuvintelor în frază este mai rigidă, în română mai laxă, uneori ai impresia că fraza românească trebuie «întoarsă pe dos» din punct de vedere structural, pentru a corespunde tiparului francez. În fine, cuvintele din cele două limbi nu au întotdeauna aceeaşi aură poetică, deci e greu să-l faci pe cel care nu ştie româneşte să înţeleagă de ce nouă ne sună frumos ceea ce pentru el este o vorbă banală. Mai intervin, de asemenea, sinonimiile, aluziile cuprinse în însuşi sensul cuvântului etc. Exemple ar fi o mulţime: «plopii fără soţ», «m-or troieni cu drag/aduceri aminte», «atât de fragedă», expresie a cărei traducere pare simplă la prima vedere şi totuşi… Sau cum să spui în franceză acel delicat «de ce nu-mi vii?» Nu mai vorbesc de dificultăţile evidente ale traducerii unor termeni care nu au corespondent în franceză, cum ar fi, de pildă «cumpăna de la fântână» şi «toaca», fără de care toată atmosfera din «Sara pe deal» este văduvită de farmecul ei. Cu toate astea, nu trebuie să renunţăm la proiectul acesta, la ideea de a-l face pe Eminescu inteligibil străinilor în toată splendoarea lui. Nu e o muncă pentru un singur om, ci pentru generaţii întregi. În ceea ce mă priveşte, cred că am reuşit să traduc acceptabil câteva poezii («Rugăciunea unui Dac», «Răsai asupra mea…», «Sara pe deal», «Scrisorile» şi altele), iar pentru încercările nereuşite îmi cer scuze faţă de memoria lui”.

Elisabeta Isanos a publicat două volume bilingve Eminescu la Editura Libra, Bucureşti, în 1993 şi în 1994, acesta din urmă încununat cu Premiul pentru traducere la Salonul Naţional de Carte şi Publicaţie Culturală de la Cluj din mai 1994. De asemenea, consider că putem vedea în invitaţia participării la CD-ul cu recitarea „Scrisorilor” eminesciene de către principele Radu o formă de apreciere la fel de înaltă ca şi premiul primit la Salonul clujean.

 Dar iată şi celelalte traduceri din Eminescu:

  • Mihai Eminescu, „Rugăciunea unui dac”/La Priere d’un Dace”, în „La Langue Française au risque des cultures. Actes du Congres”, Éditions Échanges Internationaux, Paris, 1995;
  • Mihai Eminescu, „Freamăt de codru”/”Friselis du bois”, în „La Foret. Anthologie poétique”, Éditions Du Chene, Paris, 1997;
  • Mihai Eminescu, poezii, în „Poeme alese/Poemes choisis”, Editura Grai şi Suflet-Cultura naţională, Bucureşti, 1999;
  • Mihai Eminescu, „La steaua”/”Vers l’Étoile”, două versiuni, în antologia „La steaua, în limbile lumii”, Kiev, Editura Naukovii Svit, 2003;
  • Mihai Eminescu, „Venere şi Madonă/Vénus et Madone”, în Antologia Festivalului Internaţional „Nopţile de poezie de la Curtea de Argeş”, Editura Academiei Internaţionale Orient-Occident, 2005.

Cărora li se adaugă CD-urile:

Les cinq Épîtres de Mihai Eminescu”, récitées par Radu Prince de Hohenzollern-Veringen, Fondation Culturelle Roumaine-Electrecord;

Mihai Eminescu, viaţa şi opera poetului, plurilingv (cu traducerea în franceză a unor poeme), Libra Cultural Fondation, 2000.

Schiţa noastră de portret se încheie aici, dar nu şi datoria faţă de admiraţia pe care i-am purtat-o acestei mari doamne a literaturii române, faţă de prietenia cu care ne-a onorat Elisabeta Isanos, pe care am reprezentat-o, ale cărei cărţi le-am prezentat la mai multe ediţii ale festivalului literar de la Udeşti, judeţul Suceava, festival care o vreme a purtat numele părinţilor săi şi la care organizatorii finanţatori au renunţat din motive obscure, scufundând manifestarea în anonimatul zecilor asemenea, adică nesusţinute din titlu de cinstirea memoriei unor personalităţi ale scrisului de talia poetei Magda Isanos şi a povestitorului şi tălmăcitorului care a fost Eusebiu Camilar. Din fericire, postumitatea lor şi deopotrivă a Elisabetei Isanos se află în ceva mai presus decât festivalul de la Udeşti. În ceea ce Elisabeta Isanos numea „ochii cititori”, o sintagmă care în memoria mea îi aparţine. Ochii noştri cititori şi ai celor care vin după noi, într-o lume care, sper, sperăm, va fi în continuare înnobilată de carte.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: