„Şcoala de bani”

Şcoala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” din Fălticeni a găzduit joi, 31 octombrie, de Ziua Mondială a Economisirii, activitatea „Ora Educaţiei Financiare”. Din dorinţa de atrage atenţia asupra importanţei unui comportament financiar responsabil, un număr de 200 de elevi din clasele V-VIII au aflat despre noţiunile de bază din domeniul financiar-bancar.

Două persoane din conducerea locală a BCR, Narcisa Vultur şi Eduard Arion, au prezentat informaţii vitale pentru lumea în care trăim, informaţii care trebuie aduse cât mai aproape de elevi şi predate treptat, în fiecare ciclu de învăţământ. Astfel de iniţiative sunt dezvoltate de Comisia Europeană în toate statele membre ale Uniunii Europene cu scopul de a educa şi dezvolta receptivitatea elevilor pentru domeniul financiar. Deprinderea noţiunilor de bază din domeniul financiar, de la această vârstă, reprezintă un pilon important în formarea şi dezvoltarea ulterioară a fiecărui elev.

„Şcoala de bani este o componentă a programului naţional de educaţie financiară al Băncii Comerciale Române în parteneriat cu Asociaţia Şcoala de Valori şi urmăreşte să educe financiar copiii cu vârste între 7 şi 14 ani.

Avem nevoie să îi învăţam pe copii, de la vârste fragede, că banii se câştiga greu, prin muncă, şi se pot cheltui foarte uşor dacă nu suntem suficient de conştienţi de cum ar trebui să îi gestionăm. Prin acest program, folosind jocuri special create de specialişti de la Universitatea din Viena, se urmăreşte ca cei mici să acumuleze într-un timp foarte scurt cunoştinţe pe care le pot folosi toată viaţa”, ne-a spus prof. Elena Filip, consilier educativ, Şcoala „Mihail Sadoveanu”.

Împreună cu mentorii, economist Eduard Arion, director Grup Retail 81 BCR Suceava, şi Narcisa Vultur, consilier BCR, Sucursala Fălticeni, elevii au pornit într-o „Călătorie în lumea banilor” şi au aflat răspunsuri la întrebările: „Au existat banii dintotdeauna?”, „Când au apărut banii?”, „Care este moneda naţională?”, „Ce cumpărăm cu banii?”, „Suntem chibzuiţi?”, „Ce înseamnă economisirea, bugetul personal?”. Acum, şcolarii fălticeneni ştiu că leul este moneda noastră naţională din anul 1867, iar numele monedei nu are legătură cu animalul fioros, ci cu Löwentaler-ul (sau talerul leu), o monedă din argint olandeză populară prin secolul al XVII-lea în Ţările Române.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI