În primele 9 luni din 2019

Comisarii de mediu au suspendat activitatea a 11 agenţi economici

> La aceştia s-au depistat abateri grave de la legislaţia de mediu, în urma controalelor desfăşurate în cele trei trimestre inspectorii specializaţi aplicând 74 de amenzi, în valoare totală de 630.000 de lei, precum şi 88 de avertismente

În primele trei trimestre ale anului, lucrătorii Comisariatului Judeţean Suceava al Gărzii Naţionale de Mediu au avut un total de 744 de inspecţii, face cunoscut comisarul-şef Adriana Iordache. Conform responsabilului instituţiei, în intervalul amintit, lucrătorii specializaţi din subordine au desfăşurat 250 de controale planificate la obiective încadrate în clasele de risc A, B, C şi D, dintre care 144 pe linia poluării industriale, iar 106 pe cea a biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor naturale protejate. Pe de altă parte, în cele dintâi trei trimestre ale acestui an, comisarii de mediu suceveni au întreprins 439 de inspecţii neplanificate, 154 fiind acţiuni de verificare a sesizărilor şi petiţiilor, opt au privit respectarea condiţiilor impuse prin actele de reglementare, iar alte opt au survenit autosesizării. Comisariatul General al Gărzii Naţionale de Mediu şi Autoritatea Centrală pentru Protecţia Mediului au impus efectuarea, în judeţ, a 56 de inspecţii, iar încă 169 de verificări s-au organizat în colaborare cu alte autorităţi. Totodată, trei acţiuni au vizat identificarea unor obiective noi, iar şapte controale s-au axat pe verificarea ducerii la îndeplinire a măsurilor impuse. Important de menţionat este că alte cinci inspecţii s-au concentrat pe investigarea unor accidente sau incidente cu impact asupra factorilor de mediu.

Şeful Comisariatului Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu face cunoscut că, de-a lungul descinderilor, au fost constatate 162 de sancţiuni contravenţionale principale, gardienii de mediu aplicând 74 de amenzi în valoare totală de 630.000 de lei, precum şi 88 de avertismente.

Comisarul-şef Adriana Iordache subliniază că, în primele 9 luni ale anului, lucrătorii din subordine au dispus inclusiv 11 sancţiuni contravenţionale complementare de suspendare a activităţii agenţilor economici la care s-au depistat abateri grave de la legislaţia de mediu, în cazul unei societăţi comerciale înaintându-se propunere de suspendare a actelor de reglementare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: