Gerald Schweighofer a ieşit din acţionariatul Bioenergy Suceava

> El spune că grupul se va concentra pe procesarea lemnului

 Bio Electrica Transilvania, parte a Grupului Schweighofer, a vândut acţiunile deţinute la centrala de cogenerare de înaltă eficienţă din Suceava, a anunţat, luni, compania austriacă.

Potrivit unui comunicat de presă, Grupul Schweighofer, unul dintre liderii europeni în procesarea lemnului, a vândut – acum trei luni – cele 25,1% dintre acţiunile pe care le deţinea (prin Bio Electrica Transilvania SRL) în Bioenergy Suceava S.A. Tranzacţia a fost înregistrată la Registrul Comerţului.

„Grupul Schweighofer a luat decizia de a vinde acţiunile deţinute în această afacere pentru a se concentra pe activitatea principală a companiei: procesarea lemnului. Din răşinoasele prelucrate de Holzindustrie Schweighofer sunt produse materiale de construcţie de înaltă calitate şi paneluri semifabricate pentru industria mobilei. Produsele secundare sunt transformate în peleţi şi brichete folosite la încălzirea locuinţelor individuale şi spaţiilor industriale” se arată în comunicatul companiei.

Sursa citată menţionează că unul dintre principiile fundamentale ale Grupului Schweighofer este să sprijine industria sustenabilă a lemnului.

„Grupul a intrat pe piaţa din România în 2003, prin compania Holzindustrie Schweighofer. Astăzi, compania operează trei fabrici de cherestea şi două de panouri şi numără peste 2.700 de angajaţi. Holzindustrie Schweighofer a adoptat în ultimii ani un plan de acţiune complex pentru a asigura un lanţ de aprovizionare sigur şi sustenabil, plan care depăşeşte cu mult toate cerinţele legale în vigoare. Compania implementează în continuare acest plan de acţiune şi a luat măsuri pentru a asigura un dialog transparent cu ONG-urile şi cu toate părţile interesate” se mai arată în comunicat.

Potrivit unor surse apropiate situaţiei, Grupul Schweighofer a vândut acţiunile celuilalt acţionar austriac, cu acordul băncii care a acordat creditul pentru realizarea centralei de cogenerare de la Suceava, astfel încât administrarea companiei este realizată de management austriac.

Bioenergy Suceava operează singura centrală în cogenerare pe biomasă dispecerizabilă în cadrul sistemului energetic naţional. Centrala, la parametri optimi de funcţionare, produce circa 167.000 MWh de energie electrică pe an, plus aproximativ 270.000 Gcal de energie termică, livrată în sistemul centralizat de termoficare din municipiu. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI