Controale ale Gărzii Forestiere, pentru identificarea tăierilor fără drept

Garda Forestieră Suceava anunţă că a executat şi execută „controale şi inspecţii în fondul forestier proprietate publică a Statului Român, pentru identificarea tăierilor fără drept de arbori şi pentru prevenirea extinderii acestui fenomen infracţional”.

Printr-un comunicat se aduce în atenţie un caz de acest fel, identificat într-o pădure aflată în administrarea Bazei Experimentale Tomnatec, respectiv pe raza teritorială a comunei Moldoviţa, în unitatea de producţie Demăcuşa.

„Astfel, în raza cantonului silvic nr. 3 Tomnatec, ua 67A%, 72A%, 72I, 74A, lucrători ai instituţiei noastre au identificat tăieri fără drept de arbori şi chiar scoaterea unor arbori cu totul din rădăcini, fără a fi identificat şi material lemnos la faţa locului. S-au inventariat 21 cioate provenite de la arbori tăiaţi fără drept, precum şi locuri vizibile de unde au fost extraşi arbori cu totul din pământ, volumul acestora fiind estimat la 40,35 mc, cu o valoare totală a prejudiciului (inclusiv funcţiile nerealizate ale pădurii) de 24.983,45 lei”.

Aflăm că  în cazurile în  care s-au identificat doar locurile unde au vegetat arborii extraşi fără drept, s-au inventariat arborii  rămaşi în jur, pentru a se putea estima natura şi anvergura pagubelor provocate.

„Ca urmare a constatărilor din teren, s-au întocmit act de inspecţie şi carnete de inventariere, urmând a se transmite către organele de cercetare penală competente o sesizare în sensul celor menţionate. Urmează ca organele abilitate să continue cercetările specifice privind infracţiunile de tăiere ilegală de arbori şi distrugere, în vederea identificării autorilor” se precizează în comunicatul Gărzii Forestiere Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: