A trecut la cele veşnice Ion Moraru

(9 martie 1929 – 9 octombrie 2019)

Scriitor basarabean, om de o înaltă ţinută morală şi mare patriot, Ion Moraru a iubit pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare şi Mănăstirea Putna în mod deosebit. Dumnezeu a rânduit ca în ultimii ani ai vieţii sale pământeşti să îl cunoaştem pe acest român vrednic, care s-a aşezat, prin faptele şi trăirea sa, între modelele de demnitate şi dragoste de neam ale românilor.

În anul 2018, Mănăstirea Putna a publicat volumul său autobiografic „Pustiirea. Treptele infernului. Fata cu miros de busuioc”.

Ion Moraru s-a născut în 9 martie 1929, în satul Mîndîc din Basarabia.

Din dragostea de neam şi ţară, dintr-un simţ profund al adevărului, el şi-a pus viaţa pentru libertatea şi demnitatea românilor din Basarabia ocupată de Uniunea Sovietică, pentru limba şi pentru credinţa prigonite de comunismul sovietic.

La 18 ani, în 1947, a fost unul dintre membrii fondatori ai organizaţiei„Sabia Dreptăţii” din cadrul Mişcării de rezistenţă antisovietică „Arcaşii lui Ştefan cel Mare”. La 21 de ani, în 1950, a fost arestat de NKVD şi a fost închis în puşcării din Chişinău, Odessa, Moscova, Ruzaevka (pe Volga) şi în lagărele Dubovka, Maikaduk, Ekibastus, Spassk, Aktas.

A fost eliberat în 1956, în urma schimbărilor de după moartea lui Stalin din 1953. După eliberare, s-a căsătorit cu Profira Moraru (†2018), cu care a avut două fiice. A activat ca profesor de geografie în satul natal.

După 1990, a militat pentru unirea cu Patria mamă în spaţiul public basarabean. În această perioadă a scris trilogia autobiografică „Pustiirea. Treptele infernului. Fata cu miros de busuioc”, un adevărat imn închinat jertfei românilor din Basarabia pentru a-şi apăra identitatea, demnitatea şi credinţa după ocupaţia sovietică. Cartea a fost publicată în mai multe ediţii în Basarabia.

Începutul legăturii Mănăstirii Putna cu domnia sa a fost un interviu publicat în revista „Cuvinte către tineri” din anul 2017. A urmat vizita la Mîndîc, din toamna anului 2017.

În 2018, Anul Centenar, mănăstirea a publicat pentru prima dată în România volumul „Pustiirea. Treptele infernului. Fata cu miros de busuioc”, ca un omagiu pentru atâţia români care au suferit în temniţele comuniste, şi mai ales pentru cei din stânga Prutului, care au fost deportaţi şi majoritatea au murit departe de ţara lor.

În 2019, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit Ordinul Sanctus Stephanus Magnus pentru mireni scriitorului Ion Moraru din Mîndîc, Basarabia, la împlinirea vârstei de 90 de ani. Distincţia şi diploma au fost înmânate de către arhimandritul Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna, pe 8 martie, la Mîndîc.

Cu acelaşi prilej a fost înmânată domnului Ion Moraru o scrisoare de felicitare din partea Preşedintelui Academiei Române, academicianul Ioan-Aurel Pop. Părintele stareţ al Mănăstirii Putna i-a oferit o diplomă pentru contribuţia la activităţile Mănăstirii Putna din Anul Centenar 2018. Tot atunci, Asociaţia Culturală „Conta” i-a acordat diploma „Vrednicie şi Credinţă” pentru opera literară memorialistică de excepţie, pentru demnitate şi curaj civic, prin preşedintele asociaţiei, scriitorul Adrian Alui Gheorghe, iar Asociaţia Obştească „Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Basarabia i-a oferit insigna de aur Ştefan cel Mare şi Sfânt, prin Andrei Batereanu, preşedinte, şi Dumitru Coroi, vicepreşedinte.

În noaptea de 8 spre 9 octombrie, după ora 2, sufletul său s-a înălţat la cele veşnice. Înmormântarea va fi vineri, 11 octombrie, la ora 11, în satul Mîndîc.

Bunul Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii, alături de sfinţii şi martirii neamului românesc! (Obştea Mănăstirii Putna)

Fragmente din interviul acordat pentru revista „Cuvinte către tineri” din 2017 a Mănăstirii Putna.

Dacă m-aţi întreba dacă îmi pare rău că am fost arestat sau nu, aş răspunde că nu-mi pare rău. În primul rând, pentru că am fost arestat pentru ţară, pentru neam. În al doilea rând, şi a însemnat ceva special pentru mine, eu am avut acolo ocazia să mă întâlnesc cu cele mai luminate minţi din fostul Imperiu Sovietic, printre care şi cu Soljeniţîn.

*

Noi, tinerii de atunci, eram educaţi de Biserică, de părinţi, în stilul patriarhal. Aveam aşa-numita, cum zic bătrânii, ruşine. Tineretul de azi nu are aşa ceva. Tineretul de astăzi nu cunoaşte istoria adevărată a românilor. Este născut din părinţi crescuţi fără Dumnezeu, din părinţi crescuţi în perioada sovietică, când li se spunea zi şi noapte, şi la şcoală, că nu-i Dumnezeu. Şi că cei mai înrăiţi duşmani ai noştri sunt românii de peste Prut. Este o minune că tineretul de astăzi răsare dintr-un sol ostil neamului românesc.

*

Rolul profesorilor, ca întotdeauna, este să fie purtători de lumină. Dar purtători de lumină sclipitoare, nu mată. Chiar dacă este matematician, chiar dacă este chimist sau biolog, profesorul să facă educaţia tineretului în spiritul adevărului, al credinţei noastre creştin-ortodoxe. În ultimul capitol de la Evanghelia lui Matei, în ultimul verset, înainte de a pleca de la noi, Hristos le spune ucenicilor: „Duceţi-vă la neamuri, învăţaţi-i!” Asta trebuie să facă şi profesorii noştri. „Şi botezaţi-i, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.” Aceasta este temelia Ortodoxiei. Repet, învăţătorii trebuie să fie lumina sclipitoare a neamului nostru de aici. Şi să propovăduiască, indiferent de facultate, adevărul despre noi.

*

Repet a nu ştiu câta oară: unirea este mijlocul existenţial, nu numai al nostru, ci al fiecărui neam, al fiecărei etnii. Este unire, este viaţă a etniei. Nu e unire, e pierdut totul.

*

M-am adresat României să-mi retrocedeze cetăţenia română şi m-a trimis la zeci de birouri să le bat pragurile – când eu nu-s bucuros de pragul meu, care e înalt. Şi sunt mâhnit, e regretabil, pentru că am declarat sus şi tare în timpul ocupaţiei ruso-bolşevice că sunt român şi am înfiinţat chiar şi o secţie a „Arcaşilor lui Ştefan cel Mare” din Cubolta pe care am numit-o „Sabia Dreptăţii” şi am început lupta de rezistenţă şi de împlinire a visurilor noastre când eram încă la hotarul dintre adolescenţă şi tinereţe, nedându-mi seama că în faţa mea stă un monstru enorm, grozav, care sfârtecă totul. Şi apoi, la toate cercetările, afirmând că sunt român, primeam torturile care le trăsneau prin minte.

*

Aş dori ca pentru această sărbătoare (Anul Centenar, n. ed.) românii din Basarabia să se trezească… „Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte/ În care te-adânciră barbarii de tirani/ Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă…” Nu înţeleg aceste cuvinte decât sacramental, cum au fost scrise de autor. Doresc ca tineretul să fie strâns unit, doresc ca toate partidele, mişcările şi partiduţele care strigă şi se bat cu cărămida în piept pentru unire să se unească întâi ei, aici, pe loc.

*

Iată ce înseamnă pentru mine anul 2018. Şi totuşi, după cum merg lucrurile în această zonă geo-politică, eu sper în Bunul Dumnezeu că unirea va fi. Nu va fi ca în 1918, vor fi alte forme de unire. Unirea forţelor armate naţionale, unificarea legislaţiei peste tot teritoriul unde se vorbeşte limba română şi multe alte reunificări. Probabil că vor mai fi încă alegeri locale pentru conducerea din stânga Prutului, dar tot ce va fi făcut va fi făcut cu folos pentru unirea totală.

*

Orice durere, orice eşec, orice nereuşită ai avea în viaţă, strânge din dinţi, dar nu te plânge, ci aşază-te şi ia totul de la început. Aş vrea ca tineretul să cunoască acest slogan.

Fragmente din volumul „Pustiirea. Treptele infernului. Fata cu miros de busuioc”

În noiembrie şi decembrie am reuşit să fac cunoştinţă cu toţi colegii de şcoală. Nu-mi prea convenea că eram mai răsăriţel decât ceilalţi, dar cu timpul m-am resemnat. M-a consolat profesorul de matematică, Belinski. El mi-a spus că şi el este mai înalt decât directorul şi aceasta nu-l deranjează deloc.

– Ionele, este important să faci carte şi să-ţi iubeşti neamul…

*

În preajma Anului nou, acest profesor Belinski a copt undeva nişte colăcei, a găsit o sanie la care a înhămat nişte cai buni, cu un Moş Crăciun de cea mai mare frumuseţe. Pentru prima dată în viaţă vedeam un Revelion cu atâtea hăituri, iar fetele îmi păreau nişte zâne din poveşti. Totul începuse afară, pe aleea castanilor, din capătul căreia a venit sania cu alaiul, apoi ne-au dus într-o sală mare unde au continuat dansurile.”

*

– Ei, Vaniuşa, spune de ce ai nimerit aici – m-a întrebat anchetatorul în limba rusă. I-am răspuns în limba română că despre asta poate ştiu mai bine cei care m-au arestat. El mi-a zis că n-a înţeles şi să-i vorbesc în limba rusă.

– Aceasta-i limba pământului nostru, o vorbeşte mama mea, buneii mei, au vorbit-o şi străbuneii mei.

Se vede că nici acum n-a înţeles ce i-am spus; a pus mâna pe receptor şi l-a chemat pe un careva Mămăligă să vină la el. Peste câteva minute a apărut un individ, nici tu geandră, nici tu mămăligă. Anchetatorul mă privea ca o felină gata să se repeadă la jertfa lui.

– De ce nu-mi răspunzi în ruseşte? – m-a întrebat Popov.

– Pentru că-n limba străbunilor mei mi-i mai uşor să vorbesc. După cum am înţeles, dumneavoastră aveţi nevoie de traducător, nu eu. Eu chiar şi chinul de moarte sunt gata să-l îndur tot în limba noastră.

*

Marea mea surpriză a fost să-l descopăr în acea orchestră din lagăr pe profesorul meu de matematică din Târnova, domnul Belinski, acel minunat profesor care a făcut cu noi ultimul Sfânt Vasile pe aleea de castani. (…) El cânta la vioară. Era cărunt definitiv, după câte i-a fost dat să tragă, şi trăia numai cu melodiile noastre, pe care le interpreta cu o măiestrie de invidiat. Când m-am apropiat de dânsul şi m-am adresat în limba noastră: „Bună ziua, domnule Belinski!”, el a rămas tablou. Uimit nespus, abia de a putut să mă întrebe cine sunt.

– Sunt un elev de-al dumneavoastră din Târnova. Mi-aţi predat câteva luni matematica. Vă mai aduceţi aminte de sărbătoarea de Sfântul Vasile de pe aleea de castani din Târnova?

Trezit, parcă, dintr-un somn letargic, s-a repezit spre mine şi m-a cuprins, ţinând într-o mână arcuşul, iar în cealaltă vioara; a izbucnit în hohote de plâns, iar toată orchestra s-a sculat în picioare. (…) Maestrul s-a dat puţin în urmă, să mă privească încă o dată, şi a zis:

– Dacă este în sală măcar un român, concertul trebuie să răsune româneşte.

A atins coardele viorii, ca să se convingă că e acordată. Toată orchestra s-a agitat ca la trecerea unui vântuleţ uşor, dirijorul a făcut un semn cu bagheta, profesorul a început uşor să se clatine şi de pe scenă au pornit să se reverse sunetele cunoscute de mine de o veşnicie. (…) Pe suflet mi se făcuse uşor şi pentru câteva clipe am uitat că mă aflu în lagăr.

*

Dacă s-ar fi auzit răcnetele noastre din infern, poate că omenirea şi-ar fi dat mai degrabă seama despre „viitorul luminos” care o pândea la orizont.

Însă gândul care mi se furişa în minte şi începea să mă frământe tot mai des era îndoiala dacă am avut noi dreptate sau nu atunci când am înfiripat celula de luptă împotriva cotropitorilor… […]

Mi-am amintit de trenul cu deportaţi din gara Târnova… Acolo au fost adunaţi cei mai harnici gospodari din părţile noastre – copii, femei, bătrâni… Acolo erau mulţi dintre colegii mei de şcoală. Iar într-un vagon era şi Lealea Cojocaru, prima fată de care m-am îndrăgostit şi nici măcar n-am reuşit să-i spun această taină…

Şirul amintirilor amare era nespus de lung. Atunci, o voce lăuntrică mi-a şoptit hotărât şi tăios: să nu te mai îndoieşti de cele ce-aţi făcut! Că nu întâmplător aţi numit organizaţia voastră „Sabia dreptăţii”. Voi v-aţi ridicat la luptă dreaptă şi sfântă, împotriva minciunii, violenţei, a unei orânduiri ostile nu numai faţă de oameni, dar şi faţă de Dumnezeu.

Din acel moment mi s-a făcut mai uşor pe suflet, ca după o spovedanie… 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: