Kremlinul a negat relatări conform cărora Lukaşenko i-ar fi transmis lui Vladimir Putin un mesaj de la Volodimir Zelenski

Kremlinul a negat ieri relatări din presă conform cărora preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, care a petrecut două zile într-o vizită în Rusia în weekend, i-ar fi transmis preşedintelui rus Vladimir Putin un mesaj din partea omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, relatează agenţia EFE.

În schimb, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a confirmat că Ucraina a fost unul dintre subiectele abordate de cei doi lideri în discuţiile lor care s-au prelungit timp de două zile la reşedinţa lui Putin de la Valdai.

Anterior, mai multe mass-media au sugerat că Lukaşenko i-ar fi transmis lui Putin un mesaj din partea lui Zelenski, mai ales că preşedintele belarus însuşi a confirmat săptămâna trecută că s-a întâlnit la Minsk cu trimişi ai preşedintelui ucrainean

Lukaşenko a anunţat joia trecută că s-a întâlnit cu reprezentanţi ai lui Zelenski la Minsk şi i-a avertizat ca Ucraina să nu încerce să atragă ţara sa în război. „Nu vrem război”, a insistat preşedintele belarus. Continuând mesajul într-un mod criptic, el a descris Ucraina drept o „monedă de schimb” într-un joc mai amplu. „Dacă el (Zelenski n.red) crede că ne poate vorbi aşa şi apoi să ne atragă în război, atunci trebuie să înţeleagă că natura războiului se va schimba radical”, a mai spus preşedintele belarus după discuţia cu reprezentanţii ucraineni.

Lukaşenko s-a referit astfel la o cerere ultimativă prin care Zelenski i-a cerut să dezactiveze staţiile de releu instalate în proximitatea frontierei belaruso-ucrainene şi folosite pentru ghidarea dronelor ruseşti în atacurile asupra Ucrainei, preşedintele ucrainean ameninţând că, în caz contrar, Kievul va acţiona singur pentru a neutraliza aceste instalaţii. Miercuri seară, Zelenski a declarat că aceste relee au fost dezactivate de către autorităţile de la Minsk.

Etichete:

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI