Pe două roţi

I-am văzut (şi eu), mi-au plăcut! Mi-au provocat nostalgii şi am încercat – într-o firavă ipoteză imaginară – să mă aşez în şa, pedalând alături de ei prin oraşul lor şi al meu. Da, într-o „pledoarie pentru mişcare”, câteva zeci de elevi, mici şi mari, ghidaţi de câţiva profesori (cărora le ascultau – după caz – comenzile sau poveţele), au circulat sâmbătă prin Suceava, adesea strecurându-se cu grijă printre pietoni. Au atras atenţia, desigur, şi poate că mesajul lor a prins. În ce mă priveşte, cel puţin implicit, am reţinut încă o dată mesajul că Suceava nu este croită deocamdată pentru bicicliştii de plăcere, darămite pentru cei de nevoie (să zicem că pentru adulţii care ar vrea să renunţe la automobil sau la transportul în comun pentru a se deplasa la serviciu sau la cumpărături pe două roţi), deşi pe trotuarele care mărginesc câteva străzi importante sunt desenate „piste” pentru ei, deşi în piaţa centrală sau în unica zonă de agrement, printre pietoni de toate vârstele şi triciclişti de-o şchioapă, cu bunăvoinţă şi atenţie, mai încap şi bicicliştii. Aşadar, în ce mă priveşte, m-am imaginat alături de ei, în şa, visând că, într-o zi, nu foarte îndepărtată, cei care se ţin de ghidonul oraşului le vor da bicicliştilor suceveni mai multe şanse: fie în zonele de agrement aflate în proiect, fie pe străzile din cartierele noi (fără căţei nervoşi care să sară la roţi) sau pe cele care nici n-au apărut. Cineva, cândva, parcă-şi imagina şi nişte trasee în afara oraşului… În fine, o ipoteză ar fi ca, într-un viitor, tocmai unul dintre bicicliştii de sâmbătă să pună mâna pe ghidonul oraşului.