În prima jumătate a anului 2019

Fermierii suceveni au luat subvenţii europene necuvenite de aproape 1,4 milioane de lei

> În intervalul 2007-2018, APIA Suceava a înregistrat 26.165 de debitori europeni, cu un total de restituit de 32,47 de milioane de lei, sumă din care s-au recuperat 24,89 de milioane de lei

 Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Suceava a constituit, în primul semestru al acestui an, şase procese-verbale de stabilire a creanţelor bugetare pentru mai multe tipuri de sprijin financiar acordat de la bugetul naţional, se arată într-o analiză a instituţiei sucevene, semnată de directorul executiv Eugen Mogoş.

Conform informării APIA, valoarea respectivelor sume de încasat este de circa 6.770 de lei, la acestea adăugându-se accesorii, reprezentând majorări de întârziere şi penalităţi, în valoare aproximativ 169.948 de lei. După aplicarea măsurilor prevăzute de lege, de recuperat de la beneficiarii pe nedrept mai sunt creanţe bugetare în valoare de 152 de lei, dar şi accesorii de 38.573 de lei, recuperarea realizându-se în proporţie de aprox. 80%.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte fondurile europene, în perioada 2007-2018, APIA a înregistrat 26.165 de debitori, cu un total de restituit de 32,47 de milioane de lei, sumă din care s-au recuperat 24,89 de milioane de lei. Numai în primele 6 luni ale anului 2019, au fost descoperiți 3.775 de suceveni care au beneficiat de sprijin european necuvenit. Aceştia au luat subvenţii de 1,37 de milioane de lei, gradul de recuperare, inclusiv din anii precedenţi, fiind de 86%.

„În activitatea de recuperare a creanţelor generate de derularea fondurilor europene pentru agricultură FEGA şi FEADR, precum şi de finanţare de la bugetul de stat, APIA Suceava a luat toate măsurile în vederea constatării, înregistrării şi recuperării debitelor, întocmind note de fundamentare, procese verbale de constatare, înregistrând în Registrul debitorilor europeni şi în Registrul debitorilor naţionali şi urmărind transmiterea si recuperarea acestor debite” susţine Eugen Mogoş.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI