Autorităţile locale sucevene suplimentează lista cu investiţii finanţare din creditul de 10 milioane de lei contractat de la CEC Bank

>De la unele obiective pentru care nu s-a ţinut licitaţia sau care nu au respectat graficul de lucrări se iau bani, în timp ce altele abia primesc finanţare ori beneficiază de suplimentări

Consiliul Local Suceava a aprobat, în şedinţa ordinară de ieri, lista completată a obiectivelor de investiţii pentru anul 2019, care sunt finanţate din credit intern. Astfel, conform propunerii legislative, prin rectificare, din iniţialul de 1,5 milioane de lei, prevăzut pentru noua seră floricolă, se ia un milion de lei, iar modernizarea ştrandului Iţcani, „creditată” cu 4 milioane de lei, rămâne cu doar 500.000 de lei. Din alocarea de circa 4 milioane de lei de la începutul anului, amenajarea reţelei de gaze naturale din Burdujeni-sat este lăsată fără 2,74 de milioane de lei, în timp ce de la alimentarea cu apă şi canalizare pentru cartierul de locuinţe pentru tineri de pe Dealul Tătăraşi se taie un milion de lei din prevederea bugetară de 1,5 milioane de lei. La alimentarea cu energie electrică a staţiei de încărcare a autobuzelor electrice, fondurile iniţiale sunt diminuate de la 3,7 milioane de lei la două milioane de lei, iar reabilitarea sistemului de transport şi distribuire a energiei termice din Zamca, Obcini şi Centru este lăsată cu doar 350.000 de lei, din suma de 1,71 de milioane de lei prinsă în buget. Rectificativul în plus din aceeaşi listă a obiectivelor finanţate din credit intern cuprinde o disponibilizare de un milion de lei pentru construirea halei cu parcare subterană din Piaţa agroalimentară „George Enescu” şi a uneia de două milioane de lei, în cazul modernizării străzii Traian Ţăranu, etapa I. De asemenea, obiectivul privind sistematizarea verticală, aleile şi parcările din cartierul ANL de pe bulevardul 1 Decembrie 1918 se alege cu 700.000 de lei, lucrările de la sala de gimnastică a Colegiului Naţional „Spiru Haret” beneficiază de un supliment de 416.891 lei, pe lângă cei 308,806 lei de la început de an, iar pentru modernizarea străzii Micşunelelor se alocă 150.000 de lei.

În anul 2015, după identificarea de către aparatul de specialitate al Primăriei, a principalelor obiective de investiţii care aveau nevoie de finanţare, autorităţile locale au contractat, de la CEC Bank, un credit de 10 milioane de lei, cu o maturitate de 10 ani. După ce finanţarea viitoarei săli polivalente a fost preluată de Compania Naţională de Investiţii, pe listă a fost inclusă susţinerea financiară a 11 obiective de investiţii din reşedinţa de judeţ. Este vorba despre amenajarea drumurilor şi parcărilor din cartierul pentru tineri Tătăraşi – 5 milioane de lei; extinderea reţelei de gaze naturale în Burdujeni-sat – 5 milioane de lei; acoperirea Pieţei agroalimentare Burdujeni – 1,5 milioane de lei; modernizarea străzii Bogdan Vodă – 310.000 de lei; modernizarea străzii Mihai Sadoveanu – 1,26 de milioane de lei; reabilitarea monumentului ecvestru al lui Ştefan cel Mare – 1,8 milioane de lei; construirea centrului de documentare informare de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” – 2,5 milioane de lei; amenajarea sălii de gimnastică de la Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret” – 1,5 milioane de lei; reabilitarea sistemului de transport şi distribuţie a energiei termice – 2,7 milioane de lei; amenajarea unei sere floricole – 2,72 de milioane de lei; extinderea reţelei de alimentare cu apă de pe strada Traian Ţăranu – 625.000 de lei. Ulterior, în funcţie de necesităţi sau de urgenţe, lista cu obiective a fost extinsă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: