La Muzeul de Istorie din Suceava

Ana-Maria Ovadiuc şi acuarelele sale

Până pe 23 septembrie poate fi vizitată, la Muzeul de Istorie din Suceava, în Sala de expoziţii temporare, expoziţia Anei-Maria Ovadiuc (AMO), intitulată www.shopamo.ro. Prezentată de criticul de artă Delia Ioana Leizeriuc, expoziţia cuprinde 40 de acuarele realizate de artistă în perioada 2009 – 2019 în Balcic, Sozopol, în Delta Dunării, la Cacica. „Artista a călătorit mult, pe itinerarii diverse, de la sud la nord, de la est la vest, a poposit şi în oraşe nordice, dar şi în cele mediteraneene şi s-a lăsat absorbită de fastul luminos al atmosferei, lucrările născute din aceste călătorii fiind pictate cu un real echilibru, care a închinat deosebitului sentiment poetic sensibilitatea sa pură şi delicată. Pentru AMO, călătoriile sale au constituit o reală sursă de inspiraţie ce i-a oferit o capacitate inventivă aparte pe care a ştiut să o exploateze la cote maxime.(…) Expresivitatea picturii ei pleacă în primul rând de la o simplă sugestie, pentru că AMO şi-a însuşit de mult timp ideea de a căuta şi a reda mai curând sugestia decât o descriere alambicată a lucrurilor. Ea nu descrie, ci sugerează, nu amplifică, ci reduce realmente la esenţă” a spus, în prezentarea de la vernisaj, Delia Leizeriuc. „Pictura sa, realizată în tehnica acuarelei, prezintă o atmosferă cu clarităţi luminoase, transpusă fluid, transparent şi cu o fineţe aparte, dezvăluind o desenatoare desăvârşită, ce acordă stilului său un interes predominant al liniei şi formei. Prin acest stil curat, delicat şi nobil al desenului, artista reuşeşte să transmită un sentiment de senină reculegere” a mai spus criticul de artă.

Ana Maria Ovadiuc a mulţumit numeroşilor prieteni pentru prezenţă şi a făcut o scurtă prezentare a lucrărilor sale, prezentare urmată de un emoţionant moment poetic, oferit de talentata Adela Şulea.

Alături de acuarele, artista suceveană a expus şi o parte din cărţile pentru copii pe care le-a ilustrat de-a lungul timpului.

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. Daa

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: