Controlul greutăţii ghiozdanelor

Inspectorul şcolar general al judeţului Suceava a făcut, vineri, la începerea cursurilor de la Şcoala Nr. 9 din Suceava, o verificare a greutăţii ghiozdanelor elevilor, constatând că cel mai uşor avea trei kilograme, iar cel mai greu 11,2 kilograme.

În ghiozdane, elevii aveau manualele pentru ziua în curs, caiete speciale, de lucru şi auxiliare, echipament sportiv, mâncare şi apă.

Majoritatea elevilor au spus că uneori îi doare spatele de la greutatea ghiozdanului, dar că s-au obişnuit cu această greutate.

Cei mai mulţi dintre elevi au arătat că vin cu părinţii la şcoală care le duc ghiozdanul uneori până la clasă.

Părinţii au spus că nu e normal ca ghiozdanele să fie foarte grele şi că aceasta face rău pentru dezvoltarea normală a copiilor, dar că nu pot să reducă greutatea pentru că sunt materiale obligatorii de dus zilnic la şcoală.

Gabriela Mihai a folosit două cântare pentru a verifica exactitatea cântăririi şi a spus că a venit la această acţiune cu specialişti care vor analiza situaţia.

„Am venit cu un kinetoterapeut şi cu două studente de la Facultatea de Kinetoterapie pentru că eu nu am competenţe în domeniu, decât îmi folosesc experienţa mea de dascăl. Aceştia şi-au notat datele copiilor şi greutatea ghiozdanelor şi vor face o analiză”, a spus Gabriela Mihai.

Ea a arătat că vrea să transmită un mesaj, nu doar colegilor din educaţie cât şi părinţilor, care trebuie să fie atenţi la greutatea ghiozdanelor şi mai ales când cumpără un ghiozdan.

Potrivit inspectorului şcolar general, părinţii ar trebui să găsească forma cea mai uşoară pentru că sunt ghiozdane în comerţ care au trei kilograme şi că fiind foarte aspectuoase, copiii şi le doresc, dar sunt foarte grele chiar goale şi pun în pericol sănătatea copiilor.

Ea a arătat că soluţia pentru ghiozdane mai uşoare ar fi ca o parte din materialele cărate de copii, zilnic, să fie lăsate la şcoală, dar şi ca părinţii să fie atenţi ce ghiozdane cumpără.

Gabriela Mihai a spus că, de exemplu, caietele de lucru pot rămâne la şcoală, în timp ce alte caiete să fie aduse, o dată pe săptămână, pentru control.

Ea a arătat că din cauza greutăţii ghiozdanului, părinţii vin cu copiii până la uşa şcolii.

Inspectorul şcolar general al judeţului Suceava a făcut un apel cadrelor medicale din şcoli şi medicilor de familie să explice părinţilor care este pericolul pentru dezvoltarea copiilor în cazul în care aceştia cară asemenea greutăţi în spate.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: