„Pentru toţi”

Din prima zi de Răpciune, s-a dat start unei noi ediţii a programului „Litoralul pentru toţi”, federaţia patronatelor din turism precizând că acesta este singurul program social din ţară (pe deasupra şi cu vechime incontestabilă) susţinut integral de mediul de afaceri. Pe scurt, este vorba despre preţuri mai mici ca în sezonul de foc (variind însă destul de mult, de la caz la caz) la cazare, pentru cei care nu-şi permit preţuri (din ce în ce mai) mari, adică obişnuite. Însă nicidecum „pentru toţi” (deh, asta-i chestie de firmă, de gard vopsit pe dinafară), ci numai pentru aproape 3700 de norocoşi care, până la finele lunii, au prins locuri în cele 49 de hoteluri înscrise în program. Informaţie la care se pot adăuga precizări venite de la faţa locului, de pe plaje sau din proximităţile acestora, că masa şi celelalte servicii au rămas deocamdată cam la fel de scumpe ca în iulie, dintr-un justificat motiv de piaţă: există muşterii. Dacă omul e flămând, cum să nu-l săturăm cu o hamsie, cu ceva, cu un piure, o chiftea, un mic şi-o berică?! Dacă se vrea spălat de un val, cum să nu-i dăm un şezlong de plastic, un delfin în zare şi-o poză la minut, cu maimuţa? Dar pare-se că a rămas nerezolvată o chestie ce a rămas deranjantă pentru unii din patronat aşa, ca nisipul în chiloţi. Litoralul e în septembrie „pentru toţi”, inclusiv pentru norocoşi cu tichete; dar nu era mai bine (cum s-a propus recent, deocamdată de-a surda; că prea băteau tare talazurile!) ca tichetele să fie doar pentru extrasezon!? Că marea (par egzamplu) e frumoasă şi-n noiembrie. A rămas scris despre asta de la unul Ovidiu, care cam dârdâia. Însă dacă nu dârdâia, nu ne scria el cum era. Că el tot pe voucher de la Roma la Tomis pleca…

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. O poveste frumoasa! Cred ca este si dorinta marului cu mere deosebite de a trai, din pacate unii au porniri nestapanite de a/i taia! Asa cum se intamplasi cu noi oamenii, cu unii!

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: