Organizatorii „Simfoniilor de Toamnă” răspund „grupului de creştini” care cere anularea evenimentului

Organizatorii evenimentului anual „Simfonii de Toamnă” au răspuns, vineri, „grupului de creştini” care a cerut anularea evenimentului, formulând în acest sens o plângere prealabilă.

În răspuns, Clubul Rotary Suceava-Bucovina arată că „Simfonii de Toamnă” este un proiect dezvoltat din suflet, cu multă dăruire şi cu multe eforturi financiare, şi care a devenit un reper al toamnelor sucevene şi că e regretabil ca tot acest efort al sucevenilor de a aduce bucurie celorlalţi este pur şi simplu pus în umbra unor credinţe personale eronate şi a unui limbaj radical şi plin de violenţă

Vă prezentăm integral comunicatul transmis de managerul de proiect „Simfonii de Toamnă” al Clubului Rotary Suceava-Bucovina, Dan Ioan Cuşnir.

„Maica Teresa din Calcutta spunea că trebuie să fim buni ori de câte ori se poate. Şi întotdeauna se poate.

 Şi noi suntem creştini, dar, spre deosebire de semnatarii plângerii prealabile, noi chiar credem în iertare şi iubire. De aceea îi vom ierta pentru derapajul emoţional pe care îl trăiesc de câţiva ani şi care pare să nu se mai termine. Noi nu îi vom judeca pentru cuvintele lor, ci, dacă într-adevăr se consideră adevăraţi creştini, trebuie să fie convinşi că atât pe ei, cât şi pe noi toţi, la final ne va judeca Dumnezeu după fapte şi intenţii.

 Este numai profund dezamăgitor că aceşti creştini, aceşti suceveni, îşi pictează propria lor gândire în culorile adevărului suprem, în timp ce noi toţi ceilalţi părem că trăim într-o mare eroare.

 Suntem oameni şi trăim printre oameni. Mulţi oameni buni care trăiesc în acest oraş sau în acest minunat şi binecuvântat ţinut, Bucovina, au încercat şi încă încearcă să aducă bucurie în viaţa celorlalţi, aşa cum pot. Nu ştiu dacă întotdeauna reuşesc, dar măcar încearcă. Festivaluri de muzică, indiferent de gen, festivaluri de teatru, manifestări culturale, expoziţii şi alte evenimente care să ne dezvolte sufletul şi să ne lumineze minţile, sunt o prezenţă constantă în viaţa socială a Bucovinei de câţiva ani buni. Dincolo de interese politice, dincolo de orgolii şi judecăţi, oamenii buni au încercat să întoarcă din binele lor şi celorlalţi.

 Simfoniile de toamnă, un proiect dezvoltat din suflet, cu multă dăruire şi cu multe eforturi financiare, a devenit un reper al toamnelor sucevene. Un proiect care este posibil datorită eforturilor membrilor Clubului Rotary Suceava Bucovina şi a implicării unor prieteni dragi ai acestui club, oameni pe care noi îi considerăm adevăraţi Mecena ai Sucevei, oameni care contribuie financiar la desfăşurarea acestui proiect. Însă, să vii şi să arunci cu noroi în aceşti oameni, propagând un dialog al urii, al segregării sociale, având pretenţia că tu eşti singurul deţinător al adevărului, în timp ce toţi ceilalţi trăiesc în greşeală, este cel puţin ciudat din partea semnatarilor plângerii prealabile.

 Nu vom încerca sa le schimbăm părerea acestor domni, însă e regretabil că tot acest efort al sucevenilor de a aduce bucurie celorlalţi este pur şi simplu pus în umbra unor credinţe personale eronate şi a unui limbaj radical şi plin de violenţă.

 Nimic nu îi recomandă pe aceşti domni să ceară sprijinul moral al creştinilor în demersurile lor.

 Dacă semnatarii plângerii prealabile ar fi nişte adevăraţi creştini, i-ar ajuta pe cei săraci. Nu ştim dacă au făcut-o, dar Clubul Rotary Suceava Bucovina a făcut-o de nenumărate ori.

 Dacă semnatarii plângerii prealabile ar fi nişte adevăraţi creştini, i-ar ajuta pe cei bolnavi. Nu ştim dacă au făcut-o, dar Clubul Rotary Suceava Bucovina a făcut-o de nenumărate ori.

 Dacă semnatarii plângerii prealabile ar fi nişte adevăraţi creştini, ar ajuta copiii şi bătrânii care sunt în dificultate. Nu ştim dacă au făcut-o, dar Clubul Rotary Suceava Bucovina a făcut-o de nenumărate ori.

 Dacă semnatarii plângerii prealabile ar fi nişte adevăraţi creştini, ar ajuta oamenii care poartă în suflet valori omeneşti, sociale şi spirituale deosebite, dar nu au avut şansa de a beneficia şi de sprijin financiar. Nu ştim dacă au făcut-o, dar Clubul Rotary Suceava Bucovina a făcut-o de nenumărate ori.

 Dacă semnatarii plângerii prealabile ar fi nişte adevăraţi creştini, ar ajuta acest pământ să devină un loc mai frumos pentru a trăi. Nu ştim dacă au făcut-o, dar Clubul Rotary Suceava Bucovina a făcut-o de nenumărate ori.

 Membrii Clubului Rotary Suceava Bucovina nu cred în ură, ci în dragoste. Vom încerca mereu, atât cât ne ţin puterile, să aducem bucurie în viaţa acestui oraş, fără să uităm să mulţumim tuturor oamenilor şi tuturor autorităţilor care ne-au sprijinit şi ne sprijină în continuare în aceste demersuri.

Nu vom putea să mulţumim pe toată lumea şi nici nu ne propunem acest lucru.

 Aşa cum scrie şi în cărţile de bază ale altor credinţe, cine salvează o viaţă, salvează întreaga umanitate.

 Vom încerca mereu să salvăm vieţi sau, atât cât este posibil, să le aducem o cât de mică mângâiere.

 Nu vom ţine niciodată cont în acest demers de convingerile politice, morale sau de credinţă ale unui om, pentru că, aşa cum am mai spus, rolul nostru nu este să judecăm, ci să ajutăm.

 Vă aşteptăm cu drag şi modestie la ediţia din acest an a Simfoniilor de Toamnă.

 Clubul Rotary Suceava Bucovina. Dan Ioan Cuşnir, Manager de Proiect «Simfonii de Toamnă»”.

Reamintim că un „grup de creştini” a cerut anularea evenimentului „Simfonii de Toamnă” pe motiv că organizatorii ar fi o organizaţie secretă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: