Evenimentul care s-a produs de Sf. Maria la Zvoriştea, Suceava, ne îndreptăţeşte să parafrazăm niţel cunoscutul proverb românesc. Dar să pornim mai întâi de la locuri, fiindcă într-adevăr plaiurile din nordul Moldovei sunt excepţional de frumoase şi pitoreşti. Mă refer la spaţiul istoric al fostului judeţ Dorohoi, care şi-a împărţit mai târziu moşiile între judeţele Botoşani şi Suceava de astăzi. Pentru noi, bucovinenii, şi în special pentru cei din partea înstrăinată a ţinutului respectiv, aceste plaiuri reprezintă un tărâm necunoscut şi fabulos, de unde provin marile spirite ale poporului nostru – Eminescu, Enescu, Iorga şi Luchian, dar faimos şi prin figura legendarului haiduc Terentie.
Acum este un spaţiu colinar, cu mult soare care, înaintând domol spre munte, se transfigurează firesc în domesticele noastre obcine, însă farmecul lor enigmatic şi legătura sangvinică între locuri şi oameni sunt percepute mult mai plenar, dacă nu chiar magistral, prin versurile divine ale lui Benjamin Fundoianu: „E-aşa de calmă ora în suflet şi-n coline/ că sângele naturii continuă în tine,/ şi ţelina arată continuă în noi.” („Herţa, VII”).
Ce-i drept, în ziua de pomină admiram „priveliştile” fundoiene nu din carul cu boi ”cu pântecele pline de miros de trifoi” şi nici de pe „şoseaua ca o talpă … ruptă de-atâtea ploi”, ci de la bordul unei maşini moderne de teren condusă băieţeşte pe drumuri de ţară … bine asfaltate de vajnicul profesor Ioan Iţco, găzduitorul nostru, adică a celor câţiva reprezentanţi ai societăţilor româneşti din Cernăuţi „Aron Pumnul” şi „Isidor Bodea” în persoanele preşedinţilor acestora, invitaţi de către domnia-sa pentru a participa la un moment de seamă din viaţa comunei sale natale Zvoriştea. Ţin să-i luminez imediat pe cei nedumeriţi şi pozitiv cârcotaşi că, adicătelea, de unde şi de când, pe aici şi pe dincolo, de acum nici o activitate nu se mai poate produce fără prezenţa unor oaspeţi de pe la numeroasele societăţi-clone din urbea de pe Prut. De fapt, cam aşa şi stau lucrurile, cu precizarea că anume invitaţii respectivi, spre deosebire de alţii, nu prea au beneficiat şi prin urmare nici nu prea au avut cum abuza de asemenea posibilităţi. Or, întrucât s-a ivit un astfel de prilej, datorită oboselilor d-lui Ioan Iţco, care în ultimul timp manifestă o preocupare nu doar pur empatetică faţă de problemele românilor din Nordul Bucovinei, dar şi una foarte pragmatică am hotărât să împărtăşim şi noi câte ceva din mai puţin impresiile vilegiaturistice şi mai mult din gândurile ce ne-au copleşit pe parcurs, ca să nu fim confundaţi cu tagma vizitatorilor cernăuţeni secretişti şi frecventişti prin coclaurile pitoreşti din patria noastră istorică, care dezvoltă relaţiile româno-române cu precauţie de ilegalişti inveteraţi, adică nu suflă o vorbă nimănui unde-au fost şi ce-au văzut, deconspirându-şi călătoriile ”din întâmplare” cu poze pe Facebook.
Motivul călătoriei noastre a fost unul cu totul deosebit, chiar inedit pentru această extremă estică îndepărtată a spaţiului comunitar-european numită România, iar tonalitatea comentariului nu este deloc ironică, ci cât se poate de gravă, dacă nu chiar solemnă. Se întâmplă lucruri frumoase şi la margine de ţară, fără să ne mai referim încă o dată la geniile poporului nostru întruchipate din aceste meleaguri. Acolo unde sunt mulţi oameni inimoşi se pot întâmpla orice minuni, deşi în cazul nostru nici pe departe nu este vorba de vreo minune. În satul Stânca, comuna Zvoriştea, s-a născut regretata interpretă de muzică populară Maria Bararu, care s-a stins din viaţă acum douăzeci de ani. A fost un talent nativ şi autentic, cu un timbru vocal pur, ingenuu şi angelic, ducând faima cântecului popular din această zonă departe peste hotarele ei. Pentru generaţiile postbelice de bucovineni numele Mariei Bararu nu este unul necunoscut. E şi firesc, deoarece cântecul popular românesc niciodată nu a ţinut cont de graniţe şi alte obstacole, în special după ce radioul, iar mai târziu televizorul s-au instalat în casele ţăranilor noştri. Îmi amintesc încă din copilăria mea cum duminicile sau în zile de sărbătoare fetele de prin vecini, când se transmiteau „populare”, puneau radioul la maximum ca să se bucure toată lumea de cântecele Mariei Tănase, Mariei Lătăreţu, Ştefaniei Rareş, Sofiei Vicoveanca, de cele ale lui Ştefan Lăzărescu, pe care bahrineştenii mei îl considerau a fi originar din satul nostru, deşi nu era, însă faima de care se bucurau interpreţii populari era atât de mare încât li se părea că într-un fel participă şi ei la această magie a muzicii. În acea perioadă au prins să se transmită la radio şi cântecele tinerei interprete de muzică populară Maria Bararu şi de atunci i-am reţinut şi eu numele. Avea o voce plăcută, aproape divină, cu frăzegimi de verde şi flori. ”La fântâna cu uluc”, care a devenit cântecul ei emblematic, făcea pur şi simplu senzaţie, dacă ar fi să folosim searbădul limbaj de astăzi.
Şi iată că acestei minunate interprete, trecute la eternitate înainte de vreme, consătenii săi din Stânca, unde Maria Bararu a văzut lumina zilei, a crescut şi s-a format ca artistă, au hotărât după două decenii să-i ridice un bust în centrul comunei Zvoriştea, chiar în faţa căminului cultural care-i poartă şi numele, o iniţiativă cât se poate de simplă, dar şi de surprinzătoare, fiindcă, după câte se ştie, nimeni din marii cântăreţi de muzică populară din România nu s-a bucurat până acum de un asemenea omagiu. Ideea a fost a amfitrionului nostru Ioan Iţco, originar şi el din acelaşi sătuc cu interpreta, cu care a şi copilărit împreună. Fiind un excepţional profesionist în ale turismului, unul dintre puţinii experţi cu autorizaţie de la guvern în ceea ce priveşte atestarea staţiunilor şi a unităţilor respective, domnia sa are în permanenţă în vedere potenţialul cultural al zonelor, obiectivele speciale de atracţie, în afară de cele ce vizează pur şi simplu gastronomia, adică ceva de genul celor mai bune sarmale, celor mai savuroşi cârnăciori, celui mai gustos gulaş etc. Faima locurilor o fac oamenii, se spune, deşi de multe ori e dată, fără recompensă, de către Dumnezeu. În cazul Zvoriştei locul e sfinţit de cântecele Mariei Bararu şi este absolut firesc că ideea ridicării unui bust pe aceste meleaguri îndrăgitei interprete i-a venit în gând înainte de toate unui specialist în valorificarea culturală a zonelor turistice, precum este prof. Ioan Iţco. Şi pe bună dreptate această iniţiativă este menţionată pe soclul bustului alături de celelalte persoane importante care au contribuit la realizarea lui – primarul comunei Zvoriştea Constantin Bararu şi ziaristul Mircea Sfichi, care cu acest prilej a venit şi cu o monografie ”La fântâna cu uluc” privind viaţa şi creaţia marii interprete.
„Să fi fost oare chiar atât de necesară prezenţa noastră, a cernăuţenilor, la acest eveniment remarcabil al comunităţii zvoriştene?” – se vor întreba imediat unii cititori binevoitori, după cum le este feleşagul, şi pe bună dreptate îi vor susţine şi alţii. Semnatarul acestor rânduri ar zice că da, fiindcă există un atu destul de concludent de a ne fi adunat destinul şi pe noi la această manifestare care semnifică într-un mod frumos, în primul rând, unitatea spaţiului nostru spiritual comun, dar şi a cântecului popular românesc, care reprezintă o coordonată esenţială a acestuia şi care, aici sunt obligat să mă repet, nu cunoaşte obstacole şi nu recunoaşte frontiere. Probabil, din aceste considerente, dar poate au existat şi altele pe care noi nu le desluşim, Ioan Iţco i-a încredinţat importanta misiune de a realiza bustul Mariei Bararu unui tânăr sculptor cernăuţean – Cristi Bota, încă student la Institutul de Arte din Iaşi. Tânăr-tânăr, dar precoce, fiindcă de acum s-a evidenţiat cu câteva lucrări asemănătoare la Boian, Oprişeni şi Horbova. Meritul îi revine tot lui Ioan Iţco de a-l fi descoperit şi susţinut părinteşte, dând dovadă de multă perspicacitate şi în acest sens. De aceea era firesc ca la acest triumf al tânărului creator să asiste şi o delegaţie din partea societăţilor româneşti din Cernăuţi, care să se bucure cu toată lumea de lucrarea sa extraordinară, aceasta fiind apreciată şi elogiată, în mod deosebit nu doar de specialişti, pentru asemănarea operei cu chipul real al interpretei, dar şi pentru calităţile artistice de netăgăduit, fapt care a fost evidenţiat cu multă emoţie chiar de fiica acesteia, Mihaela Simion, prezentă la manifestare.
În cadrul festivalului folcloric care a urmat momentelor solemne de sfinţire şi dezvelire a bustului Mariei Bararu, în sala arhiplină a căminului cultural, cum era şi firesc, şi-au etalat talentul şi au extaziat publicul, care de altfel s-a arătat a fi foarte receptiv, vedete actuale ale cântecului popular, în primul rând din părţile Moldovei şi Bucovinei – Daniela Condurache, Anton Achiţei, Alexandru Brădăţan, Andreea Haisan, Angelica Flutur, dar şi din alte zone folclorice ale ţării. Însă peste aşteptările noastre s-a dovedit a fi prestaţia grupului folcloric de copii din Stânca, adică chiar din satul Mariei Bararu, ceea ce pentru consăteanul lor Ioan Iţco a constituit un prilej de nedisimulată mândrie. Am rămas impresionaţi şi de şcoala primară de aici, pe care am vizitat-o în prealabil, cu sediul proaspăt reabilitat, prin osârdia doamnei director Angelica Sfichi, în condiţii cu adevărat europene, ceea ce nu poate decât să ne bucure pe toţi, dar totodată să ne lase şi un gust amar pentru faptul că vor beneficia de un astfel de local excelent doar 26 de elevi, întrucât atâţia sunt aici înscrişi faţă de un număr de 3-4 ori mai mare în vremurile mai bune. Din păcate, spectrul depopulării satelor româneşti de pe ambele laturi ale frontierei, pe lângă alte pericole existenţiale, este unul real şi deosebit de sumbru pentru destinul românităţii de mâine.
ŞTEFAN BROASCĂ (Cernăuţi)
Comentarii