Şeful Inspectoratului Şcolar Suceava propune locuri speciale în licee pentru absolvenţii ciclului gimnazial din străinătate

> Ne confruntăm cu un val de copii remigranţi, care acum se pot înscrie doar în şcoli profesionale

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, Gabriela Mihai, a propus, joi, subsecretarului de stat în Ministerul Românilor de Pretutindeni, să fie promovat un act normativ prin care absolvenţii ciclului gimnazial din străinătate să aibă locuri rezervate în licee pentru că, în prezent, în baza actualei legislaţii, aceştia se pot înscrie doar în şcoli profesionale.

Un sucevean din diaspora de loc din Plopeni, prezent la o întâlnire organizată de MRP la Palatul Administrativ din Suceava, a spus că se gândeşte să se întoarcă acasă după 20 de ani de când este în Roma şi chiar a încercat să-şi înscrie copilul, în vârstă de 14 ani, la un liceu din Suceava pentru ca acesta să nu mai continue şcoala în Italia.

El a spus că, din păcate, nu s-a găsit nicio soluţie.

„Un copil născut în Italia, a cărui familie vrea să se întoarcă acasă, nu are nicio şcoală unde să fie cu predare în limba italiană”, a spus suceveanul.

Subsecretarul de stat din MRP i-a spus acestuia că ministerul finanţează programe pentru copiii de origine română care să înveţe limba română, iar şeful ISJ Suceava, Gabriela Mihai, a spus că instituţia se confruntă cu „un val de copii remigranţi”, segmentul fiind până în clasa a opta.

Ea a spus că unii dintre aceştia nu ştiu deloc limba română, iar alţii o vorbesc prost.

Pentru a fi înscrişi în şcoală, părinţii acestora depun o cerere în care precizează, pe propria răspundere, cursurile urmate de copii, iar aceştia sunt înscrişi ca „audienţi”, până când se compatibilizează situaţia şcolară.

„Dacă nu vorbeşte deloc limba română, copilul poate rămâne audient un an şcolar”, a spus Mihai.

Ea a mai arătat că şi românii aflaţi la muncă în străinătate ar avea ca obligaţie păstrarea limbii române în familia lor astfel încât copiii să fie familiarizaţi cu limba română.

Gabriela Mihai a mai spus că este greu de soluţionat însă problema de înscriere la nivel liceal, pentru că înscrierea se face computerizat în baza notei de admitere.

Ea a propus să fie păstrate locuri pentru copiii remigranţi la nivel liceal sau profesional, arătând că pentru anul şcolar 2019-2020 sunt doar locuri în şcoli profesionale.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: