Copleșitoare

Ca să înţelegeţi ce înseamnă muncă într-un solar cu pretenţii, aflaţi că fiecare plantă se „aruncă” pe spalier până la înălţimea de doi metri, pentru a-şi expune averea, adică fructele. Uneori, spalierul susţine ciorchini de roşii nu mai mari decât cireşele sau strugurii, alteori, pe o plantă firavă – până la urmă – cresc, tot în ciorchini, câte două sau chiar trei roşii uriaşe din soiurile de mare productivitate. Iar planta, agăţată pe firul de aţă pe care s-a tot înălţat, le ţine până sunt culese şi sunt înlocuite de altele sau până, perioada de culegere fiind depăşită, cad pe pământ, dolofane, frumoase, plesnind de sănătate.

Aşadar înţelegeţi ce înseamnă să agăţi pe sfoară o mie de plante, când în grădina din spatele casei ni se pare că ne spetim să cultivăm 10-20-30 de plante producătore de pătlăgele.

Dar agăţaţi pe spaliere cresc şi castraveţii. Mai nou – cel puţin pentru ferma legumicolă a binecunoscutului producător de legume Vasile Mătrăşoaie din Bursuceni – plase din sfoară, cu ochiuri mari, se întind şi peste rândurile de ardei, căci şi în acest caz plantele abia susţin pe tulpinele lor ardeii dolofani ca nişte purcei.

Taina obţinerii unor producţii de neimaginat în grădinile noastre obişnuite de legume nu rezidă însă doar în tehnologia creşterii plantei, ci, desigur, în sămânţă, în tratamentele cât mai puţin sau deloc chimizate, bazate pe hulitul de-o vreme gunoi de grajd, cel căruia i se datorează şi transmiterea calităţilor gustative ale pătlăgelelor, susţine Vasile Mătrăşoaie.

Am văzut destule solarii. Dar impresia de hărnicie, de bogăţie, de frumos chiar pe care mi-a lăsat-o solarul cultivat cu plante răsărite din seminţele Seminis şi îngrijite de năbădăiosul fermier de la Berchişeşti este, în comparaţie cu legumicultura pe care o facem mulţi dintre noi, copleşitoare.