Fotbalul românesc a dat semne reale de trezire începând cu egalul, norocos, dar bun, al naţionalei mari în Norvegia şi continuând cu evoluţia de excepţie a selecţionatei de tineret la europeanul din Italia. Din păcate, cum a început campionatul primului eşalon valoric al fotbalului românesc s-a trecut direct la vechea „tocăniţă” românească.
„Cafturi” între procuratori şi antrenori, „scuipături” între oameni de fotbal crescuţi de acelaşi club şi care ar fi trebuit să fie ca fraţii şi bineînţeles aceeaşi veche stratagemă a unui conducător vestit care încearcă pentru a nu ştiu câta oară să câştige luând jucători de la contracandidate. Ce se petrece în jocul cu balonul rotund pe aceste meleaguri afectează pe toată lumea, de la jucătorii maturi, până la cei mai mici, care realmente nu ştiu în ce se bagă şi adoptă şi ei comportamente deviante de la vârste fragede.
În aceste condiţii, cu mai multă gargară decât fotbal, s-a uitat frumuseţea jocului, fair-play-ul adevărat şi magia acestui adevărat fenomen.
Comentarii