Romanii populare

Mai sus, adică în pantă, faţă de Piaţa Gutenberg din Strasbourg (unde mă tem că statuia lui Johannes îşi cam pierde din importanţă precum tiparul său, căruia i s-a dat credit mai bine de jumătate de mileniu), e piaţa Catedralei Notre-Dame. Până să ajungi la ea, pe dreapta, e un magazin de boarfe începând de la 3 euro/ buc., iar pe stânga, mai numeroase cele de suveniruri începând de la 5. Depinde de muşterii. Când ajungi sus şi vrei să măsori până-n cer catedrala, îţi cade pălăria din cap. E oarece zgomot acolo, că-i mult lumet, dar când grupul de români se opreşte în centru, peste toate, se aud mai ales glasurile lor. Că unii vor în catedrală, alţii la bere; că unii vor cu vaporaşul pe râu, că alţii prin magazine. Iar cum nu-i vreme de referendum, se impun cei care ţipă mai tare (nu neapărat că-s mai mulţi). Şi cum oarece vorbe româneşti prind a se auzi mai acut în piaţa vechii catedrale, îndată dintr-un colţ se înalţă, sfâşietor de rău interpretată la o vioară, Ciuleandra. Parcă ai fi acasă, acolo unde, de altfel, nici n-o mai asculţi, nici n-o mai auzi. Iar dacă un astfel de semnal a fost dat, pe margini, preţul îngheţatei la cornet se dublează brusc acolo unde o vând cele două românce, căci se-nţelege: când român cu român se simte, se iubeşte de se arde încât pe unul să-l usture. Desigur, nu poţi rămâne impasibil: chiar dacă-ţi refuzi să guşti o aşa romanie (înrădăcinată oare din „romaniile populare” mai vechi ca mileniul?), care de la 2.4 euro două bule (cupe) se piperează la 5, o ţii minte o vreme. Două fire, două paie, ia românul la bătaie!