Mi-am dorit să fiu cineva…

S-a vorbit mult în presă, în ultimii ani, cu şi despre Irina Badrajan, medicul sucevean specializat în medicina de familie, secretar general şi purtător de cuvânt al Colegiului Medicilor din judeţul Suceava. „Alege pe altcineva”, „Mai caută”, „A tot fost” sunt replici care nu m-au descurajat să port o nouă discuţie cu acest medic-doctor ce profesează de 43 de ani şi pe care l-am simţit a fi mai mult decât un tămăduitor de trupuri, ci şi un om puternic, educat, inteligent şi cald. Da, cald, în ciuda posturii mândre şi a tonului tranşant şi sobru al vocii sale, a cuvântului uneori tăios, dar onest.

Fără fariseisme, avea să-mi mărturisească în timpul dialogului nostru că este un om orgolios, într-un foarte clar sens al cuvântului. „Sunt orgolioasă când vreau să fiu recunoscută. Vreau ca societatea să-mi acorde locul pe care ştiu că-l merit ca medic şi ca om. Dacă acesta e orgoliu, orgoliu să fie” mi-a spus la un moment dat.

Am plăcut-o şi mai mult după acea mărturisire, completată de multe altele, cu care am compus imaginea unui om unic şi a unei profesii când hulită, când ridicată la rang de sfinţenie.

De profesie, medic

Din toamna anului 1977, ieşeanca Irina Ioana Badrajan a fost timp de 8 ani şi jumătate medic la dispensarul din Stroieşti. N-a solicitat repartiţie la oraş, deşi terminase a cincea Facultatea de Medicină din Iaşi, alegând să-şi asume responsabilitatea sănătăţii oamenilor din două sate unde „oamenii erau foarte buni, ascultători şi recunoşteau medicul ca autoritate supremă în domeniul sănătăţii” spune ea. Avea pe atunci, mărturiseşte, înclinaţii de Maica Teresa şi credea că trebuie să se sacrifice. Nu a regretat niciodată alegerea care i-a deschis uşa şi a bătătorit bine drumul unei lungi cariere. „Am vrut să mă duc la ţară pentru că mi se părea că profesia de medic trebuie să înceapă acolo unde ai răspundere, unde eşti împins de tot felul de situaţii să poţi lua decizii corecte. Aveam dispensarul, o vreme am avut şi Casa de naşteri, aşa că aveam o activitate foarte intensă şi complexă care m-a mulţumit foarte mult. Cumva, eram un fel de ministru al sănătăţii la Stroieşti. Ştiţi, când termini facultatea ştii doar unde să cauţi ceea ce vrei să cauţi, dar practica este atât de importantă în meseria noastră încât abia acum, după 43 de ani de profesie, pot să spun că am câştigat ceva experienţă” crede Irina Badrajan.

Din nou, fără ezitare, îmi spune că nici după toţi aceşti ani nu s-a săturat să fie medic, nu s-a săturat de îngrijirea oamenilor şi pentru că medicina este o profesie ce te ţine mereu în actualitate, te obligă să înveţi mereu, să fii în contact cu confraţi de alte specialităţi.

„Ca medic, dacă te plafonezi, nu te mai vrea nimeni, iar eu în meseria mea mi-am dorit să fiu cineva. Când, în anumite conjuncturi, sunt nevoită să declar „de profesie medic”, simt mare mândrie. Am considerat că această castă, a medicilor, este superioară altor categorii profesionale. Ca studentă am cunoscut nişte oameni deosebiţi. Erau medici extraordinari dar şi oameni fini, cu o cultură generală vastă, de o anume calitate care îi ajuta foarte mult în meseria lor. L-am prins pe profesorul Enescu, profesorul Negoiţă, pe chirurgul Chipail şi alte somităţi medicale, oameni pe care i-am admirat pentru că aveau şi latura modestă a personalităţii lor. Le recunoşteai superioritatea şi pentru că se comportau modest, elegant, politicos. Aşa trebuie să fie medicul întotdeauna” spune doctorul sucevean.

„Au nenorocit sistemul de sănătate, iar medicina de familie a fost cea mai nenorocită dintre toate”

De 20 de ani, Irina Badrajan este medic de familie, adică „din familie”, mă corectează, în prezent cu responsabilitatea a peste 1700 de pacienţi din municipiul Suceava. Vorbeşte când cu drag, când cu tristeţe despre această specialitate care de câţiva ani a devenit o „paria” pentru medicii tineri ce se feresc de ea. Realitatea din toată ţara o face pe doctoriţă să se teamă pentru supravieţuirea medicinei de familie, mereu „pocnită în cap” chiar de cei care ar trebui să o susţină.

„Ducem o luptă grea pentru afirmarea acestei specialităţi, cu foarte puţine victorii. Am pierdut lupte, dar încă n-am pierdut războiul şi vom lupta cu decidenţii noştri până vom muri cu ei de gât.

Ce se întâmplă astăzi în medicina de familie nu-i bine. Aceasta specialitate este neglijată din toate punctele de vedere, veşnic incriminată şi denigrată. De cine? Chiar de-ai noştri. Aşa a devenit o specializare neatractivă pentru medici. Legislaţia după care funcţionăm este complet haotică, schimbătoare la fiecare ministru remaniat, şi ştiţi că au fost destui.

Şi uitaţi aşa, nişte oameni care habar nu au cu ce se mănâncă sănătatea, care n-au avut nicio idee despre managementul sanitar, au nenorocit sistemul de sănătate, iar medicina de familie a fost cea mai nenorocită dintre toate.

Ca urmare, nu mai vine nimeni în această specialitate. În judeţul Suceava, media de vârstă a medicilor de familie este de plus 60. Trei sferturi dintre noi suntem medici trecuţi de 60 de ani. În curând ne vom duce şi noi pentru că n-o să mai putem” a declarat doctoriţa Badrajan.

Discuţia pe această temă a fost mult mai lungă şi explicită. Mi-a vorbit despre statutul juridic al cabinetelor de medicină de familie, un fel de „struţo-cămile” cumva privatizate, dar în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate care dă nişte sume hotărâte de ea. Mi-a vorbit despre investiţii care au adus medicii la sapă de lemn, despre controale, protocoale, cereri nenumărate din partea Casei, despre cum s-au păcălit medici să facă împrumuturi ca să cumpere cabinetele, iar acum, pentru că nu le mai vrea nimeni, au rămas doar cu ratele de la bancă. Mi-a mai vorbit despre sistemul informatic implementat în cabinete, un sistem care se blochează când 50 de pacienţi au nevoie pe loc de reţete, dar, şi mai grav, un sistem care dă erori de pe urma cărora se impută sume grele tot medicilor „neatenţi”. Mi-a vorbit despre venituri şi cheltuieli, o balanţă care înclină spre cele din urmă, şi despre sumele nedemne ce ajung să însemne, în urma a toate, o leafă de medic.

„Suntem într-o situaţie disperată în toată ţara. O analiză la nivel de Societate Naţională de Medicina Familiei a arătat că în 10 ani mai mult de jumătate din populaţia ţării nu va mai avea îngrijire primară, singura care face prevenţie, face vaccinările, monitorizează gravidele, care discerne la ce specialist trebuie să meargă bolnavul” a încheiat medicul cu amărăciune, dar lucid, fără dramatism.

„Pacientul nu este bibelou care întâmplător are o suferinţă ce trebuie reparată”

„Ce face dintr-un medic, un medic bun?” vreau să aflu de la doctoriţa Irina Badrajan, şi-mi răspunde scurt: „În primul rând trebuie să fii om, cu toate calităţile aferente acestei noţiuni”.

Mai crede că dacă reuşeşti să păstrezi o jumătate din tine empatică la durere şi suferinţă iar cealaltă jumătate obiectivă şi limpede în decizie, te poţi numi medic bun.

Şi mai crede că un medic bun este acela care studiază cu seriozitate toată viaţa, fiind mereu în pas cu epoca în care profesează. „Aici nu te joci ca din neştiinţă să strici nişte şuruburi pe care apoi să le faci din nou. În actul medical, dacă ai stricat ceva atentezi la viaţa omului şi aceasta este cea mai grea povară pe care o poate purta cineva” completează.

„Şi un medic de familie bun?”, insist.

„Specializarea de medic de familie este foarte grea. Până la un anumit nivel, trebuie să te pricepi la toate. Trebuie să ştii să apreciezi situaţiile şi dacă eşti depăşit de unele să trimiţi pacientul mai departe, la specialist. Ca specialist, îngrijeşti organul, noi, medicii de familie îngrijim tot omul, bolnav, dar şi sănătos, şi avem în vedere şi familia lui. Când ai în faţă un pacient ştii că el este cineva în familia lui, indiferent care este acest grad de «cineva». El nu este un bibelou care întâmplător are o suferinţă ce trebuie reparată aici şi acum. Omul acela este conectat cu cineva, cu ceva, aşa că trebuie să ţii cont de starea lui materială, spirituală, materială, emoţională. Toate acestea te fac un bun medic de familie” crede interlocutoarea mea şi simţi din intensitatea cuvintelor ei că nu sunt, în ce o priveşte, doar vorbe frumoase. În lista ei de pacienţi are membrii de familii, la a patra generaţie deja.

De partea cealaltă, a sucevenilor de a căror sănătate se îngrijeşte, medicul Irina Badrajan crede că mulţi nu înţeleg nici după 20 de ani care este rolul medicului de familie, că acesta nu este doar un emitent de reţete şi trimiteri ci şi un specialist perfect capabil să pună un diagnostic corect şi să prescrie tratament bolii depistate.

„Din nefericire, unii au impresia că ştiu mai bine decât mine ce le trebuie. Mai intervine acum şi «Doctorul Google», iar ei vin la cabinet doar pentru a doua opinie. Le mai spune vecinul ce au şi ce tratament le trebuie aşa că la medic vin şi ne spun boala exactă şi trebuie să le prescriem.

Diplomatic, încerc să le explic: Omule, dacă aduci un meseriaş pentru că ţi s-a defectat chiuveta, îi spui tu ce are de făcut? Nu, îl laşi să-şi facă treaba. Pai, dragule, aşa e şi la mine”.

Într-o zi de consultaţii, medicul a fost atent câţi dintre pacienţii care i-au intrat pe uşă au spus elementarul „Vă rog”. Niciunul. Formula de adresare frecventă a fost „Vreau să-mi daţi”. Poate că oamenii n-au vrut să fie nepoliticoşi ci doar încredinţaţi că la cabinetul medicului de familie el este cel care dictează iar doctorul cel care execută obedient şi ascultător.

„Apoi auzi vorbe aiurea cum se laudă la alţii cu cât a dat el la doctor pentru o reţetă, că dacă nu-i dai bani nu se uită la tine.

Îţi vine să râzi, dacă nu-ţi vine să plângi” a completat doctoriţa Badrajan.

Dar nu asta o supără cel mai tare la pacienţii cu care a avut de-a face. O revoltă oamenii indiferenţi faţă de propria persoană, cei care beau, fumează, duc o viaţă neglijentă apoi vin la medic şi spun „Vai ce bolnav sunt!”. O revoltă persoanele care persistă în greşeli şi îşi reiau obiceiurile proaste şi după sfatul medicilor pentru că „ştiu eu mai bine” şi că „mie nu mi se poate întâmpla”.

„Dacă el însă îmi ignoră recomandările şi mă face să muncesc degeaba, dacă-şi bate joc de el şi în loc să asculte medicul apelează la tot felul de paleative care-l fac mai vesel, atunci nu doresc un astfel de pacient. Mă jigneşte să vorbesc la bec. Un astfel de om mă jigneşte în dorinţa de a face bine şi de a fi mulţumită, la capătul unei zile că am făcut bine unor oameni” spune medicul Irina Badrajan.

Irino, ai făcut treaba bună !

Când vorbeşte despre pacienţii săi, medicul amestecă tristeţea cu tandreţea. În 43 de ani s-a confruntat cu mii de oameni, mii de firi, mii de grade de educaţie, a încasat ofense, a avut eşecuri, dar niciodată nu i-a trecut prin gând că şi-a greşit cariera.

Am provocat-o să-şi amintească de momente când şi-a spus în sine „Irino, ai făcut treabă bună!”. Şi îşi aminteşte:

„Eram la Stoieşti, în primii ani. Am avut un sugar care făcuse o intoxicaţie cu nitriţi. Mânca lapte praf pregătit cu apă din fântână. Poate că am avut noroc, fiind aproape de Suceava, dar am reuşit să-l duc la spital în manevre de resuscitare. În acea conjunctură se blochează hemoglobina, dar copilul a trăit şi datorită faptului că l-am resuscitat tot drumul.

Tot la Stroieşti, în prima iarnă, eram însărcinată în aproape 8 luni. Era zăpada cât un stat de om când am fost chemată la cineva care făcuse un accident vascular cerebral. Era pe un deal, departe, iar asistenta nu voia să mă lase să merg. Dar m-am dus. Am urcat greu pe o cărare pe care încăpea doar un om, dar am ajuns. Bolnavul era într-o situaţie limită. Am făcut pentru el tot ce puteam să fac şi a fost, cred, alt noroc de sus că omul a trăit. Pentru familie a contat însă imens faptul că în acele condiţii eu am venit la căpătâiul bolnavului. Era extraordinar pentru ei asta, iar eu am fost şi mai mulţumită că am putut veni.

Îmi mai amintesc de o seară când era o furtună mare, iar eu eram încă la dispensar cu asistenta de gardă.

Furtuna spărsese un geam la o casă, oameni necăjiţi tare, iar un ciob căzuse pe capul unui copil şi îi făcuse o plaga mare la frunte. Plăgile la cap sângerează înfiorător şi singura metodă ca să opreşti sângerarea este să le coşi.

Îmi aduc cum la lumina lămpii, cu un ac de cusut, nici măcar ac chirurgical, cu aţă chirurgicală băgată în iod, i-am cusut plaga. Vreţi să mă credeţi că n-am mai văzut după aceea o plaga mai bine cusută şi sudată ca aceea?!

Îi făcusem eu puţină anestezie, dar cred că n-am să uit niciodată chipul acelui copil care răbda fără să scoată un sunet până l-am cusut. Ştiu, a fost un gest mic, dar pentru mine a contat foarte mult. M-am confruntat odată cu un şoc anafilactic. O reacţie la penicilină a unui pacient de 60 de ani. Nu luase antibiotic în viaţa lui, aşa că n-aveam de unde să ştiu că este alergic la penicilină. Asistenta îi făcea injecţia cât eu mă pregăteam să plec pe teren. Omul a apucat să se ridice în picioare, dar s-a făcut albastru şi a căzut. Nu ştiu cum am ajuns la dulapul cu antihistamice, nu ştiu cum am reuşit să prind o venă la braţ şi să i-o injectez, dar am făcut-o. Dacă plecam pe teren, omul murea. Murea şi dacă în acele momente m-aş fi pierdut şi n-aş fi reacţionat atât de bine. Se poate întâmpla.

Aşa că nu pot să spun că am salvat lumea, dar am reuşit să mă descurc bine în câteva situaţii limită, situaţii în care mi-am spus «Irino, ai făcut treabă bună».

Am avut şi eşecuri, poate nu din cauza mea. O intoxicaţie cu organofosforice, insecticid, la un copil de 1 an şi 7 luni. Stătea la bunici şi nefericiţii puseseră insecticidul într-o sticlă de suc. Copilul l-a găsit şi a băut. Când mi l-au adus, întins pe braţe, era aproape gata.

 Într-o zi zăresc în staţie o gravidă pe care o aveam în grijă. O văzusem de câteva ori dar atunci era toată umflată şi am bănuit că făcuse eclampsie. Am luat-o la dispensar, i-am făcut repede testul de urină şi am trimis-o la spital. Dacă nu făceam asta puteam să intru şi la puşcărie. A murit săraca după aceea, pentru că eclampsia era gravă. Dar pruncul a trăit.

 Acestea sunt imagini care nu se şterg niciodată, dar am fost norocoasă că în toată cariera mea doar trei oameni mi-au murit sub ochi. Am suferit de fiecare dată”.

  „Femeile sunt fiinţele care suportă în viaţă cele mai multe dureri fizice şi psihice”

De câte ori vorbeşte despre pacientele femei, Irina Badrajan devine mai caldă în exprimare şi îi spun despre asta. Recunoaşte că din punct de vedere medical are o slăbiciune pentru ele şi că mereu va fi de partea lor cu şi mai mult ajutor. „Femeile sunt fiinţele care suportă în viaţă cele mai multe dureri fizice şi psihice, şi le trec pe toate. Au parte de multe dureri în rolul de femeie ce le-a fost hărăzit, încât nu pot să nu am şi mai multă grijă faţă de ele. Iar atunci când marea majoritate a problemelor se leagă de funcţia lor de mamă, de soţie am o mare slăbiciune pentru suferinţele lor. Am fost în programul de prelevare de frotiuri pentru depistarea cancerului de col uterin. Mă străduiesc să le lămuresc pe toate pacientele mele să nu neglijeze să-şi facă mereu controalele. La pacientele tinere atitudinea s-a schimbat, sunt receptive la asta, dar la cele trecute de o anumită vârstă, care nu mai au viaţă sexuală, e greu Acestea îşi ascund suferinţele, micile simptome care ar spune multe unui medic.

Am avut o femeie de 70 de ani cu cancer de col uterin, care avea sângerări, dar i-a fost ruşine să meargă la medic. Când a mers, nu s-a mai putut face nimic. O altă pacientă prezintă altfel de simptome şi am trimis-o la specialist, dar s-a ascuns şi a negat că ar putea fi ceva. Când, în sfârşit s-a dus, avea cancer în stadiul III. O prietenă a venit în vizită la cabinet şi cum intrasem în program i-am spus: «Hai, huşti pe masă!» Ea că nu, că nu-i trebuie… Avea un cancer în stadiu incipient pe care l-am operat şi femeia trăieşte acum bine mersi”.

„Sunt genul de om care nu plânge pentru ceea ce nu are, ci este mulţumit cu ce are !”

Medicul Irina Badrajan spune că în felul ei este credincioasă. Nu neagă, dar nici nu exagerează de cealaltă parte. Crede mai degrabă într-un echilibru universal, în sensul că vei primi de la univers pe măsura faptelor săvârşite.

„Religia reprezintă de fapt un cod de norme despre bine şi rău. Dacă te încadrezi în aceste norme, cred că poţi spune că eşti credincios. Eu sunt credincioasă binelui şi unei forţe care probabil îl guvernează. Nu voi crede niciodată că Dumnezeu ne dă ploi şi furtuni pentru că suntem răi şi păcătoşi, dar cred că dacă eşti un om bun şi faci bine în jurul tău nu vei primi înapoi rău” crede ea.

Mereu elegantă, domnoasă chiar, Irina Badrajan nu pozează, ci aşa este. În ADN-ul ei s-au amestecat gena unui procuror şi a unei profesoare, directoare de şcoală, oameni educaţi care au crescut-o după anumite standarde. Crede că viaţa a dus-o exact unde trebuia s-o ducă şi chiar dacă uneori n-a fost cea mai fericită, n-a hulit, ci a mulţumit. „Sunt recunoscătoare pentru tot ce mi-a oferit soarta. Sunt genul de om care nu plânge pentru ceea ce nu are, ci este mulţumit cu ce are.

Nu mi-am dorit nici toalete de firmă, mobilă stil sau bijuterii nu ştiu de care. Ceea ce am este un necesar în limita confortului uman şi demnităţii unui medic. Ce mi-am dorit însă cu patimă a fost să călătoresc şi după revoluţie am fost în multe colţuri ale lumii. Pentru mine călătoria este o lecţie de viaţă şi nu oricine înţelege de ce călătoresc. Majoritatea mă întreabă ce mi-am cumpărat, dar eu abia în ultima zi apuc să iau câteva suveniruri pentru acasă. Cumpărăturile nu mă interesează. Sunt deşertăciuni. Eu mi-am dat banii pe tot ceea ce am putut să văd, să gust, să simt, să absorb intelectual şi sufleteşte din acele locuri. Din Africa neagră până în centrul Parisului, lumea are bogăţii materiale şi spirituale inepuizabile” spune Irina Badrajan.

 Cu o astfel de gândire ea a trecut de-a lungul anilor prin Portugalia, Franţa, Spania, Italia (de mai multe ori), Germania, Austria, Ungaria, Rusia (zonă geografică cu o încărcătură spirituală şi culturală fabuloasă), apoi prin Bulgaria, Grecia, Turcia, Israel, Egipt, Tunisia.

A fost şi în Mexic, o naţiune misterioasă, o altă lume… Acum se gândeşte la Japonia, pentru că acolo încă n-a fost…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: