Sistemul Ro-Alert va fi testat în judeţul Suceava între 16 şi 26 iulie

ISU Suceava anunţă că în perioada 16-26 iulie, atât la nivelul judeţului Suceava, cât şi la nivel naţional, va avea loc o nouă rundă de testări a sistemului Ro-Alert.

Mesajele către populaţia din judeţ Suceava se vor transmite după următorul calendar:

> 16.07.2019 – în intervalul orar 10 – 12 – Rădăuţi;

> 17.07.2019 – în intervalul orar 10 – 12 – Dolhasca, Liteni, Fântânele;

> 18.07.2019 – în intervalul orar 10 – 12 – Todireşti, Bălăceana, Ilişeşti, Ciprian Porumbescu, Drăgoişeti, Horodniceni, Cornu Luncii, Mălini, Slatina, Valea Moldovei, Capu Câmpului, Berchişeşti, Păltinoasa, Pârteştii de Jos, Comăneşti, Gura Humorului, Frasin, Cacica, Mănăstirea Humorului, Vama;

> 19.07.2019 – în intervalul orar 9 – 12 – se va alege o zonă a hărţii judeţului Suceava sub forma unui patrulater rezultat prin unirea punctelor de intersecţie a trei localităţi, astfel:

– Dorneşti, Rădăuţi, Frătăuţii Vechi;

– Zvoriştea, Zamostea, Şerbăuţi;

– Bălăceana, Todireşti, Comăneşti;

– Arbore, Solca, Marginea.

> 22.07.2019 – în intervalul orar 9 – 12 – toate unităţile administrativ teritoriale care se învecinează cu localităţi din alte judeţe, inclusiv cele de la graniţa statului;

> 23.07.2019 – în intervalul orar 9 – 12 – toate unităţile administrativ teritoriale de pe raza judeţului;

> 24.07.2019 – în intervalul orar 9 – 12 – toate unităţile administrativ teritoriale de pe raza judeţului;

> 26.07.2019 – în intervalul orar 9 – 12 – toate unităţile administrativ teritoriale de pe raza judeţului.

Sursa citată precizează că activitatea are scopul de a examina funcţionarea sistemului, prin transmiterea unor mesaje de test către telefoanele mobile aflate în raza celulelor de telefonie mobilă din anumite zone.

Telefoanele configurate pentru recepţia mesajelor Ro-Alert şi care se vor afla în aria de acoperire a celulelor din zonele selectate pentru testare vor recepţiona următorul mesaj:

„TEST! Acesta este un mesaj pentru testarea sistemului RO-ALERT. Nu se impune aplicarea măsurilor de autoprotecţie”.

Modurile de afişare şi sunetele de avertizare sunt diferite în funcţie de modelele telefoanelor mobile.

„Pentru a primi mesajele transmise de IGSU şi structurile sale teritoriale, recomandăm cetăţenilor să se asigure că pe terminalele mobile sunt realizate setările corespunzătoare. Informaţiile privind configurarea telefoanelor, în funcţie de model şi de operatorul de telefonie mobilă, sunt puse la dispoziţia publicului pe portalul www.ro-alert.ro şi pe site-urile operatorilor publici de reţele de comunicaţii mobile” se subliniază în comunicatul celor de la ISU.

ISU Suceava asigură opinia publică asupra necesităţii şi utilităţii derulării acestor activităţi de testare a sistemului.

Din momentul operaţionalizării sistemului Ro-Alert (septembrie 2018) şi până în prezent, aflăm că au fost transmise peste 400 de mesaje de avertizare a populaţiei, în situaţii reale. Fenomene meteorologice periculoase prognozate, inundaţii sau viituri, degajări mari de fum în urma incendiilor sau prezenţa unor animale sălbatice periculoase în zone locuite (urşi). Toate aceste situaţii au impus avertizarea cetăţenilor din zonele vizate, în timp real, prin sistemul Ro-Alert. „Astfel, populaţia a fost informată de existenţa pericolului imediat şi a putut adopta măsurile de autoprotecţie” se precizează în comunicat. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: