Aşa cum a solicitat de mai multe ori preşedintele CJ Suceava, în scopul deblocării investiţiei

Guvernul a aprobat o HG prin care declară proiectul magistralei de gaz spre Vatra Dornei de importanţă naţională

> Gheorghe Flutur: Salut decizia care vine târziu, dar care este foarte necesară pentru Vatra Dornei

Guvernul a adoptat, miercuri după-amiază, o hotărâre de guvern prin care declară proiectul de investiţii „Conducta de transport gaze naturale Pojorâta – Vatra Dornei ca proiect de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale”, ca soluţie pentru a rezolva problema terenului aferent investiţiei.

Soluţia a fost propusă de preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, în urmă cu câteva luni.

„În şedinţa de guvern din această după-amiază, hotărârea de guvern referitoare la declararea de importanţă naţională a conductei de gaz metan spre Vatra Dornei a trecut” a declarat Flutur.

El a salutat această decizie a Guvernului.

„Salut această decizie care vine târziu, dar este foarte necesară pentru Vatra Dornei” a spus preşedintele Flutur.

El a arătat că urmează să fie emisă autorizaţia de construire de către Ministerul Energiei, iar apoi Transgaz urmează să înceapă lucrările cu toate forţele pentru ca gazul natural să ajungă şi la Vatra Dornei.

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, marţi, că spera că „în urma demersurilor făcute de el”, în prima şedinţă de guvern se va aproba hotărârea privind declararea proiectului de investiţii „Conducta de transport gaze naturale Pojorâta – Vatra Dornei ca proiect de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale” ca soluţie pentru a rezolva problema terenului aferent investiţiei.

Reamintim că Gheorghe Flutur a elaborat, în ultima perioadă, împreună cu specialişti ai CJ Suceava, nota de fundamentare cu argumentele pentru ca această investiţie să fie de importanţă naţională.

Astfel, se va realiza conectarea magistralei de gaz natural cu Ardealul şi se va închide inelul pe partea de nord a ţării, dar în acelaşi timp magistrala este necesară pentru ca în această parte a ţării, în apropiere de Ucraina, să existe această sursă de energie pentru nevoile populaţiei şi a industriei care începe să se pună pe picioare.

Preşedintele Flutur a explicat că zona se dezvoltă, în special în ceea ce priveşte industria alimentară, cu prelucrarea laptelui, a cărnii, a fructelor şi ciupercilor, a apelor minerale şi este necesară magistrala de gaz natural.

Lucrările la conducta magistrală Frasin – Vatra Dornei, pe tronsonul Pojorâta – Vatra Dornei, de 33 km, au fost începute de Transgaz în anul 2003 şi s-a lucrat pe o distanţă de 9,2 km, după care au fost stopate din cauza problemelor legate de traversarea fondului forestier, teren care este în litigiu între RNP Romsilva şi Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI