Pentru CN „Nicu Gane”, „parfumul succesului este mai puternic”

Într-o atmosferă de înaltă ţinută, sub semnul eleganţei şi profesionalismului, marţi, 4 iunie 2019, la Palatul Parlamentului, în sala „C. A. Rosetti”, s-a desfăşurat premierea şcolilor care au obţinut titlul de „Şcoală europeană”, ca urmare a participării la ediţia a XVI-a acestei competiţii naţionale, la care au participat 136 de şcoli. Printre invitaţi s-au numărat nume sonore precum ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, Camelia Gavrilă, preşedinta Comisiei pentru Educaţie din Camera Deputaţilor, Monica Calotă, directorul Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale. Reamintim că evenimentul a avut ca scop decernarea titlului de „Şcoală europeană” celor 87 de şcoli care au îndeplinit criteriile acestei competiţii naţionale. Printre laureaţii acestei ediţii din judeţul nostru se află şi Colegiul Naţional „Nicu Gane” Fălticeni, care a participat pentru prima dată la acest concurs naţional. Chiar dacă a fost „boboc” în confruntare, colegiul fălticenean a ocupat locul al II-lea, obţinând 190 de puncte (din 200 posibile), după Colegiul Economic „Anghel Rugină” din Vaslui (196 de puncte). De asemenea, această recunoaştere presupune şi un premiu în valoare de 5.000 lei pentru dotări.

„Noi suntem la prima participare. De aceea, parfumul succesului este mai puternic. Ştiam că celelalte două licee din Fălticeni sunt «Şcoli europene», că au obţinut acest titlu de mai multe ori, dar nu ştiam ce presupune această recunoaştere decât foarte vag. Dar am visat că va veni şi timpul nostru. A fost o ambiţie personală, recunosc. Dacă acum 2 ani, când am văzut prima dată criteriile, mi se părea aproape imposibil, apoi anul trecut mi se părea foarte dificil, anul acesta am pornit în construirea dosarului cu gândul ca e posibil. Posibilitate care se contura ca urmare a implicării şcolii în diverse proiecte cu finanţare europeană, de la Euroscoala la Şcoală Ambasador pentru Parlamentul European, de la Educaţie Media la Tinerii Dezbat, dar nu în ultimul rând datorită celebrului Erasmus+. A fost un efort deosebit, dar unul de echipă, alături de consilierul educativ Viorica Benţa şi de doamna director Cristina Nechifor, încununat în cele din urmă de un succes notabil. Nu aş putea să nu amintesc aici şi să-mi exprim gratitudinea şi recunoştinţa pentru sprijinul şi încurajarea primite de la două colege excepţionale: doamna Marina Stoian, inspector general în MEN, şi doamna Lidia Acostoae, inspector pentru proiecte europene la IŞJ Suceava. Un proiect Erasmus+ KA1 de formare profesională pentru elevi şi cinci proiecte de parteneriat strategic Erasmus+ KA2 în acest an şcolar, plus performanţele obţinute de elevii noştri la fazele naţionale şi internaţionale ale olimpiadelor şi concursurilor şcolare cred că au cântărit la obţinerea acestei titulaturi. Chiar dacă sună clişeic, voi spune totuşi că este un rezultat onorabil, care ne obligă să ţinem ştacheta la un nivel ridicat. Noi competenţe formate pentru piaţa europeană a muncii, toleranţă şi empatie, abilităţi interculturale, rezistenţă la manipulare sau gândire critică sunt rezultate ale acestor proiecte, atât pentru elevi, cât şi pentru profesori” ne-a mărturisit responsabilul Comisiei de proiecte europene al şcolii, prof. Ioan Caulea.

Prof. Ioan Caulea a atras finanţare în acest an şcolar pentru cinci proiecte Erasmus KA2 (caz singular la nivel naţional), fiind şi coordonatorul unui proiect de mobilităţi în vederea formării profesionale KA1-VET, urmând a se deplasa în calitate de profesor însoţitor alături de profesorul de informatică Florin Ilincăi, cu 16 elevi de clasa a X-a de la specializarea Matematică-Informatică, la Dresda, Germania, între 15 şi 29 iunie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: