Zeii mereu tineri ai bătrânului „Ştefan”

Promoţia 1969 a Colegiului „Ştefan cel Mare” din Suceava a marcat festiv, la sfârşitul săptămânii trecute, 50 de ani de la absolvire.

O generaţie ce se confundă cu o consistentă şi însemnată felie de istorie a oraşului şi a ţării. O generaţie născută şi crescută în anii comunismului şi care şi-a găsit rostul spornic şi repere clare şi în anii României tehuie, de după 1990. O generaţie aproape fără rateuri umane şi profesionale, o generaţie decentă, înţeleaptă, plină de viaţă, care a făcut cu drag matematică şi fizică şi a citit literatură franceză, care a legat şi desfăcut cu pricepere lanţuri chimice şi care aplaudă în cunoştinţă de cauză în sălile de concerte şi de teatru, şi nu în ultimul rând o generaţie care nu se simte demodată atunci când îşi mărturiseşte fără fariseism şi jenă patriotismul şi mândria de român. O generaţie din care s-au ales, firesc, la cel mai înalt nivel profesional, medici, profesori, fizicieni, chimişti, constructori, ingineri, oameni pe care orice angajator s-a putut baza.

Dar şi o generaţie care la 50 de ani de la absolvirea liceului priveşte sincer, cu iubire şi consideraţie în ochii profesorilor pe care i-a avut la catedră.

„Liceul este casa noastră”

Aproape 80 de absolvenţi, din cei aproximativ 180 ai promoţiei 1969, au fost prezenţi vinerea trecută la cursul festiv desfăşurat în aula colegiului. Timp de două ore, împreună cu profesoarele Rodica Alexandru, Ileana Burlacu, Rodica Belţa, Virginia Pavliuc şi Natalia Ott, s-au întors, cu tot felul de emoţii, în timp.

Mai întâi însă s-au îmbrăţişat şi şi-au strâns mâinile, eleganţi şi parfumaţi, în faţa liceului. Au râs şi iar s-au îmbrăţişat. „Doina, tu eşti, nu?”, „Mă, dar tu nu mai îmbătrâneşti, mă?”, „Tot frumoasă, tot frumoasă?”, „Eu am venit numai să văd dacă mă mai recunoaşte careva”, „Hai să te pup, dar de ce n-ai fost la întâlnirea trecută?”, Oooo, Volodea, Volodea! Ce face doamna Merkel? Bine, sănătoasă?” se auzea jovial printre grupurile reunite ca şi acum 50 de ani, pe clase, pe simpatii, pe amintirea năzbâtiilor făcute împreună.

În aula liceului, laolaltă, au intrat foşti elevi ajunşi la aproape de 70 de ani şi profesori aproape sau trecuţi de 80 de ani. Ba nu! De fapt elevii aveau tot 18, iar profesorii vreo 28-30 de ani.

Cât de vie şi emoţionantă a fost întâlnirea va trebui să mă credeţi pe cuvânt. Pentru multe minţi mai tinere, ale anului 2019, cei de acolo ar fi putut părea oameni ca de pe altă planetă, o planetă cu oameni normali, natural inteligenţi şi plini de umor, oameni cu învăţătură, dar şi cu educaţie, oameni care vorbesc o limbă română caldă şi bogată, o lume cu bărbaţi care pupă mâna doamnelor şi pentru care cravata cade firesc, şi femei cu care veţi râde din tot sufletul, punând la treabă omuleţul din fundul gâtului, fără să fâlfâie penibil din gene prea false. Toţi sunt oameni care se privesc în ochi şi ţin spatele drept.

„Bine aţi venit acasă!”, le-a urat semicentenarilor absolvenţi prof. Dan Popescu, directorul de astăzi al Colegiului „Ştefan cel Mare”, care, cu sinceritate şi eleganţă, a mărturisit (după două bancuri bune cu temă şcolară): „Nu ne este uşor să ţinem ştacheta acolo unde d-voastră aţi ridicat-o, dar vă asiguram că an de an avem rezultate cu care putem să ne mândrim”.

Bun venit acasă, le-a urat şi profesoara de istorie Rodica Alexandru, directorul de acum 50 de ani al liceului. „Liceul este casa noastră şi chiar dacă afară este întuneric, aici este fereastra care ne aduce lumină în suflet. Şcoala rămâne mereu o fereastră luminată şi deschisă. Mă mândresc cu voi, oameni de calitate, harnici şi muncitori, dispuşi întotdeauna să mai pună o cărămidă în plus lucrării pe care au găsit-o dinainte”, s-a adresat sălii, venerabilul profesor.

S-a adresat tuturor şi profesoara de chimie Ileana Burlacu, savuroasa dirigintă a „C”-ului promoţiei ’69, cu un discurs vesel şi nostalgic în care şi-a amintit clar momente din urmă cu jumătate de secol când „Mugurel o aştepta pe Anita şi era deja cu mâna pe clanţă” imediat ce suna clopoţelul de pauză.

„Nu ştiu dacă d-voastră vă gândiţi câteodată dacă aţi învăţat ceva de la mine, dar eu am învăţat multe de la d-voastră, şi în primul rând să fiu corectă cu fiecare. Iar dacă voi, în timpul şcolii sau după absolvire, aţi înţeles dimensiunea muncii mele ca profesor, atunci sunt bucuroasă”, a încheiat ea cuvântul către foştii elevi.

Profesoara de istorie Virginia Pavliuc a vrut să le vorbească absolvenţilor, în mod special, despre o trăsătură pe care au avut-o ei, dar rară la elevii generaţiilor actuale. „Cândva, când ieşeam din clasă cu catalogul sub braţ, elevii se lipeau de perete. Nu de frică, pentru că n-am predat o materie care să genereze frică, ci din bun-simţ. Asta am apreciat întotdeauna la elevii generaţiei d-voastră, bunul-simţ”.

Rodica Belţa, profesoara de franceză, a părut pentru câteva momente aceeaşi de acum 50 de ani. A vorbit, ca din spatele catedrei, despre multe din cele simţite de ea în anul în care îşi începea cariera la Ştefan.

„Voi mi-aţi dat şansa de a intra prima dată într-o clasă de elevi. Este un sentiment unic pe care un profesor, chiar trecut de 70 de ani, nu-l poate defini. Eram atât de mică faţă de catedră şi de tablă, dar nu am avut complexe, pentru că eram convinsă că trebuie să vă transmit tot ce am învăţat în facultate. (…) Poate n-aţi ajuns mari cunoscători de limbă franceză, dar aţi avut deschidere spre literatura bună, spre cunoaştere. Noi am fost împreună doar un an, dar mi-aţi rămas în suflet pentru că am găsit în voi o dezinvoltură, o îndrăzneală (nu tupeu), de a vă exprima liber părerile” a spus, printre multe altele, profesoara.

„Noi am păstrat ce am primit de la toţi”

S-au petrecut la întâlnire multe vorbiri din partea absolvenţilor celor 6 clase ştefaniste absolvente în anul când omul punea primul pas pe Lună şi sute de mii de tineri cântau în spirit flower power pe câmpul de la Woodstock.

Am spicuit, fără comentarii inutile, din cel al Doinei Florea, nepoata folcloristului Simion Florea Marian, fostă elevă în „E”- ul generaţiei de absolvenţi semicentenari.

„Suntem generaţia care ţinteşte o etapă istorică cu nu puţine realizări, dar, mai ales, la o anumita etică. (…)

Noi nu am cerut nimic. Sfios, dar puternic am intrat în viaţă cu fapte drepte, bune. Am fost şi suntem o generaţie cuminte, muncitoare, atentă cu noi şi la ceea ce veacul cerea, o generaţie responsabilă dintru început şi până la capăt. Am fost şi suntem o generaţie creativă pe fiecare palier profesional. Cuminţi, aşezaţi, munciţi şcolăreşte atât cât ne ţineau balamalele genetice şi ale vârstei, o vârstă ţinută bine în chingi de fiecare. (…). Noi am păstrat ce am primit de la toţi, dar mai ales pasiunea şi asta s-a răsfrânt în bucuria vieţii, în bucuria cu care am muncit, cu care am aşezat un fel de trai fără orgolii, steril, fără conflicte şi deci fără căderi, preţuind trăitul cu cât ni s-a dat (…) Noi am înţeles cât de plină este clipa fiecărei zile când citeşti, mai ales când citeşti cu cartea în faţă. Despre muzica bună, cu care dragul nostru maestru ne-a învăţat în şcoală, am înţeles cât de bună e tămăduirea ei, şi am aşezat-o la căpătâiul cotidianului. Şi tuturor disciplinelor şcolare le-am dat măcar atenţie înţelegând valoarea investiţiei în noi. (…) Ne-am simţit ai ţării şi ţara a noastră, români… Ceva puternic în noi. Am fost conştienţi, prin educaţia primită, ca evoluţia noastră este dată de voievozi, mari înţelepţi, sfinţi părinţi şi spirite alese şi am fost recunoscători pentru această zestre… Şi ca să nu murim niciun strop, fiecare şi-a căutat harurile în el însuşi”…

 Au plâns, au râs şi au mai răspuns încă o dată „Prezent”

La cursul festiv, absolvenţii promoţiei 1969 a Colegiului „Ştefan cel Mare” au lăcrimat şi au oftat urmărind un material video cu „îngerii colegi” şi „îngerii profesori” care nu mai sunt, au păstrat un moment de reculegere şi mai târziu s-au rugat pentru ei la biserică, la slujba de pomenire.

Dar au râs apoi urmărind un alt material video cu ei, elevii de acum jumătate de veac, codane cu fuste minijup şi flăcăi cu frezele în vânt şi cu pantaloni largi, pozând ştrengar într-o pauză înainte de sport, la iarba verde, când mergeau cu clasa „la barabule”, la început de an şcolar, sau cu pompoane şi steguleţe în mână după o defilare de 1 Mai. S-au revăzut apoi adulţi, în rochii şi costume elegante, la întâlnirile de după absolvire, din 5 în 5 ani.

Apoi au mai spus o dată „Prezent” când profesoarele au citit catalogul fiecărei clase, reamintindu-şi despre alte şi alte momente din ultimul an de liceu.

Ziua de revedere a promoţiei ’69 a fost lungă şi plină. Tot cu râsete au continuat-o şi mai târziu când, având atâtea să-şi mai spună, au petrecut, tineri şi împreună, la banchet, în spiritul versurilor lui Ştefan Augustin Doinaş cu care colegul Alexandru Bălan deschisese dimineaţă reîntâlnirea lor după 50 de ani.

„Hai să ne credem încă la zenit!

Restauraţi, deci pentr-o zi, Olimpul!

Daţi întâlnirii nimbul cuvenit!

Din mână-n mână cupe mari să treacă:

Zeii bătrâni ştiu încă să petreacă!”

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: