Euro testează din nou noi maxime

Leul a avut ieri o evoluţie depreciativă faţă de principalele valute, în condiţiile menţinerii aversiunii faţă de risc la cote ridicate.

Cursul euro a urcat de la 4,7607 la 4,7627 lei, semnalizând posibilitatea atingerii unor maxime istorice. Reamintim că precedentul record de 4,7648 lei a fost atins în 25 ianuarie. Tranzacţiile de ieri s-au realizat în culoarul 4,759 – 4,765 lei, cotaţia de la ora 14 fiind de 4,764 lei.

Media monedei americane a urcat de la 4,2653 la 4,2726 lei, cotaţiile din piaţă fluctuând între 4,26 şi 4,276 lei.

Moneda elveţiană se tranzacţiona pe pieţele financiare în culoarul 1,126 – 1,128 franci/euro, iar media ei a crescut de la 4.2267 la 4.2298 lei, maximum al ultimei luni şi jumătate.

Lipsa unui acord în privinţa Brexitului, între conservatorii şi laburiştii britanici, a făcut să scadă cursul lirei sterline de la 5.4399 la 5.4233 lei, nou minim al ultimelor 3 luni, după ce aceasta s-a depreciat până la 0,8789 lire/euro.

După câteva zile de scădere, preţul gramului de aur a urcat de la 174.7624 la 175.2584 lei, ca urmare a aprecierii monedei americane, iar uncia de aur valora pe pieţele specializate circa 1.276 dolari.

Valoarea Indicelui de Referinţă pentru Creditele acordate Consumatorilor (IRRC) a fost stabilită de BNR la 2,36%, pe baza cotaţiilor din ultimul trimestru din 2018.

Indicele ROBOR la 3 luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat, în a patra şedinţă consecutivă, la 3,28%, minimul ultimelor aproape 7 săptămâni. Indicele la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 3,38 la 3,39%.

Indicele ROBOR la 9 luni, calculat în funcţie de rata dobânzii plătite la creditele atrase de băncile comerciale de la alte bănci, s-a oprit la 3,49%, iar cel la 12 luni la 3,54%.

În regiune, moneda poloneză se aprecia uşor faţă de euro, la 4,296 – 4,309 zloţi, iar cea maghiară pierdea teren, la 326,3 – 327,6 forinţi.

Temerile investitorilor că alegerile europarlamentare vor favoriza partidele eurosceptice au provocat deprecierea euro la 1,1142 – 1,1176 dolari.

Media indicatorilor urmăriţi de Bloomberg a urcat luni seară la 8.000 dolari, dar a scăzut ieri la prânz la 7.950 dolari.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI