Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE, va fi prezent, sâmbătă, în judeţul Suceava, pentru întâlniri cu susţinătorii.
Vicepreşedintele ALDE deputatul de Suceava Alexandru Băişanu, a anunţat, joi, că preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu va avea, sâmbătă, de la ora 9.30, o întâlnire cu membri şi simpatizanţi la Casa Culturii din Suceava. Ulterior, Tăriceanu va merge la Gura Humorului unde va avea alte acţiuni electorale. Băişanu a spus că liderul ALDE va transmite mesaje din oraşul lui Gheorghe Flutur.
Liderul ALDE Suceava a mai arătat că la întâlniri vor participa membri ai conducerii ALDE, dar şi candidatul din zona Moldovei pentru Parlamentul European Varujan Vosganian, fost ministru al Finanţelor.
Băişanu a spus că mulţi dintre europarlamentarii actuali trimişi la Bruxelles de alegătorii români nu au făcut decât să-şi denigreze ţara şi că în viitorul Parlament European este nevoie de oameni experimentaţi şi măcar cu un dram de patriotism. (N.B.)


























Comentarii