Handbal masculin, juniori I

Echipa Liceului cu Program Sportiv din Suceava s-a clasat pe locul 6 la nivel naţional

Echipa de handbal juniori a evoluat, la finele săptămânii trecute, la turneul final al Campionatului Naţional, fază ce s-a desfăşurat la Cluj-Napoca. Formaţia pregătită de antrenorul Răzvan Bernicu a terminat pe locul şase din opt echipe participante în această ultimă fază a competiţiei.

Sucevenii au avut parte de o grupă dificilă şi au pierdut două din cele trei meciuri disputate. În prima partidă, LPS Suceava a pierdut cu scorul de 18–31 în faţa campioanei din sezonul trecut, echipa puternicului club CSM Bucureşti, după ce la pauză a fost 11–14. În meciul al doilea sucevenii s-au impus cu 25–23 (15– 14) în faţa celor de la CSM Ploieşti, iar în meciul decisiv pentru accederea în semifinale au cedat cu 32–37 (15–21) în disputa cu Potaissa Turda. În meciul de clasament, pentru locurile 5–6, sucevenii au pierdut cu 33–36 (16–23) în meciul cu CSŞ 2 Baia Mare.

„Din păcate, am avut parte de o grupă grea la acest turneu final, în care am întâlnit campioana de anul trecut, CSM Bucureşti, CSM Ploieşti şi Potaissa Turda. Meciul doi l-am jucat seara târziu, iar jucătorii n-au mai avut timp să se recupereze până la meciul decisiv pentru semifinale, cu Turda, în care n-am mai avut aceeaşi prospeţime. În meciul de clasament am avut în prima repriză şi 6–7 goluri, dar în a doua am căzut fizic şi am greşit mult. Una peste alta, am încheiat 10 ani frumoşi în care am fost alături de această generaţie, cu care am reuşit în fiecare an să ajungem la turneul semifinal şi să câştigăm mai multe medalii naţionale şi de aceea sunt mândru de realizările handbaliştilor noştri. Îmi doresc ca o mare parte din juniorii din 2000 ce au terminat acum să facă cât mai repede pasul la seniori, unde să ajungă cât mai departe. Le mulţumesc colegilor cu care am lucrat la această generaţie, din şcoală şi de la catedra de handbal, conducerii LPS Suceava, sportivilor şi părinţilor acestora, dar şi celor de la Pepenero Suceava”, a declarat antrenorul sucevean, Răzvan Bernicu.

LPS Suceava s-a bazat în acest sezon al campionatului naţional un lot format din sportivii: Ionuţ Andreescu, Claudiu Lăzurcă, Vlad Lazoreac, Lucian Andriescu, Ionuţ Logofatu, Robert Chirilă, Alexandru Babiuc, Albert Vizitiu, Ionuţ Şoldan, Iulian Puzdre, Ovidiu Cozorici, Ştefan Jităreanu, Ionuţ Huţan, Vlad Bejinariu, Fabian Rusu, Antonio Pintilei şi Emanuel Muntean.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: