Blocurile din Suceava nu vor intra în reabilitare termică mai devreme de anul 2020

Reabilitarea termică a celor 102 blocuri din municipiul Suceava prinse în programul local multianual, votat de Consiliul Local, nu va putea să înceapă în anul în curs. Aceasta doar cu excepţia unei rectificări puţin probabile, în acest sens, a bugetului de stat, primarul Ion Lungu precizând că, în ciuda eforturilor făcute, iniţial asociaţiile de proprietari s-au arătat reticente, ceea ce a dus la întârzierea demersurilor pentru accesarea Programului naţional de creştere a eficienţei energetice a locuinţelor.

„Din păcate, noi am bugetat lucrări pentru 10.000 de apartamente, dar, în final, solicitări sunt pentru 4.295, din 102 de blocuri, respectiv de la 23 de asociaţii de proprietari. Am aprobat programul local multianual, o piesă obligatorie la dosar, iar acum, pentru a fi incluşi în programul naţional, trebuie să întocmim documentaţiile noi. Ca atare, în perioada următoare municipalitatea va face documentaţia şi sper să o depunem la Bucureşti până înspre toamnă. Însă, trebuie să fim realişti, în acest an nu mai putem fi prinşi în program. Am accelerat cât am putut, dar atunci când am avut discuţii, în lunile august, septembrie, octombrie, am spus că trebuie să ne grăbim, în aşa fel încât să prindem bugetul anului 2019. Dacă nu va exista o altă variantă de rectificare, este clar că aceste documentaţii vor fi prinse la finanţare în anul 2020” a punctat Ion Lungu, ocupantul fotoliului administrativ din Areni, adăugând că în perioada următoare va fi cunoscut şi răspunsul la „cea mai stresantă întrebare” venită din partea asociaţiilor de proprietari, cea referitoare la costurile efective care revin proprietarilor de apartamente.

Potrivit reglementărilor guvernamentale, în cadrul Programului de creştere a eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe, bugetul de stat va suporta 60% din valoarea totală investiţiei, unităţii administrativ-teritoriale revenindu-i 30% din costuri, iar asociaţiei de proprietari – 10%. La început, Primăria Municipiului Suceava a prins în proiectul de buget pentru anul 2019 suma de 4,33 de milioane de lei, echivalentul a aproximativ un milion de euro, bani reprezentând partea de participare a autorităţilor locale pentru lucrări reabilitare termică a 10.000 de apartamente.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI