Etichetă

Oare ce vă (mai) spun Shakespeare, Cervantes sau, mai dinspre noi, Druon ori Nabokov? A mai trecut o Zi Mondială Cărţii (23 aprilie), legată de numele lor şi ale altor câţiva scriitori, context în care s-a reamintit, bunăoară, că România a rămas tot pe ultimul loc din UE în ce priveşte valoarea „pieţei de carte” (pentru un exemplu, cea a Germaniei e de şase ori mai mare). Veţi spune – doar dvs. care citiţi aceste rânduri – că informaţia de mai sus poate fi pusă în relaţie cu sărăcia şi (alte dintre) priorităţile noastre. Răspuns poate corect atunci când reţinem că un român cheltuieşte lunar cel mult 3 euro pentru cărţi. Dar cu totul şubred când aflăm (de la Eurostat) că numai 2,8% dintre români citesc (minim) o carte pe lună. Sau că (potrivit Institutului Naţional de Cercetare în Cultură) un român din cinci declară cu seninătate că în viaţa sa n-a citit vreo carte. Ferindu-se ca de ceva rău sau complet nefolositor de bibliotecile şcolare şi de cele publice, unde cartea nu costă niciun sfanţ! Ferindu-se inclusiv de cărţile ce se pot descărca gratis de pe internet… Altfel, rânduri ca acestea sunt aproape sigur superflue pentru vorbitorii de limbă română (poate că şi de alte limbi pe lângă aceasta!) care nu citesc nici ziare, probabil nici eticheta borcanului de muştar sau a pastei „vegetale” de post, spre a afla câtă apă şi câte grăsimi hidrogenate conţine. Care, şi ei, considerând că ştiu despre ce este vorba, în acest an vor pune ştampile spre a-şi trimite aleşii în Europa, urmând apoi a decide, la fel de precis, cine e cel mai vrednic român în fruntea ţării.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI