Directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, medicul veterinar Dănuţ Corneanu, a declarat, joi, că în judeţul Suceava a fost solicitată şi aprobată funcţionarea a patru puncte temporare de sacrificare a mieilor, care vor fi deschise în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale.
El a spus că aceste puncte temporare au fost aprobate sanitar veterinar şi funcţionează în perioada 15-28 aprilie 2019, în aceleaşi spaţii în care au funcţionat şi în anii trecuţi, respectiv două în Suceava, unul în localitatea Bursuceni şi unul în Pătrăuţi.
De menţionat este că ANSVSA a informat într-un comunicat de presă că amenajarea unui punct temporar de sacrificare se face ţinând cont de distanţele mari faţă de abatoarele autorizate sanitar-veterinar pentru schimburi intracomunitare, de numărul mare de miei destinaţi sacrificării în această perioadă, care trebuie să fie peste capacitatea de sacrificare proiectată a abatoarelor autorizate sanitar-veterinar din vecinătate, de asigurarea la nivel local a numărului suficient de personal sanitar-veterinar permanent care să realizeze controlul ante-mortem şi post-mortem al animalelor şi care să poată dispune măsuri în cazurile în care constată încălcări ale prevederilor legislaţiei în vigoare.
Funcţionarea punctelor de sacrificare a mieilor este permisă numai în perioada 15 – 28 aprilie 2019 (premergătoare Paştelui catolic, respectiv Paştelui ortodox), între orele 7 – 17. (N.B.)
























Comentarii