Rugbi, Divizia Naţională

RC Gura Humorului a jucat de la egal la egal, nu amical, cu RC Bârlad

În ultimul meci al etapei cu numărul trei din play-off-ul Diviziei Naţionale de rugbi, echipa RC Gura Humorului a fost aproape de prima victorie din această fază, pe terenul celor de la RC Bârlad, dar a pierdut pe final cu scorul de 18-29. Prima repriză a fost una extrem de echilibrată, dovadă fiind şi scorul egal de la pauză, 8-8. Gazdele au reuşit o lovitură de pedeapsă şi un eseu, la fel ca şi Gura Humorului, o încercare prin Ţurcanu şi o penalitate prin căpitanul Vaman, care a ieşit accidentat în minutul 60. În partea secundă, humorenii au primit două eseuri, dar au revenit cu două încercări ale lui Gafiţa şi Deliu, iar pe final, la scorul de 22–18 pentru gazde au avut mai multe atacuri în apropierea buturilor adverse, dar au făcut un înainte şi mai apoi n-au reuşit eseul, ba din contră au încasat unul pe contraatac, scor 29–18.

„A fost un joc strâns, în care echipa s-a mişcat bine, dar am luat două eseuri pe fondul relaxării din partea a doua. Puteam să marcăm eseul victoriei pe final, dar am făcut înainte când să culcăm balonul, plus c-am stat pe final mult timp la 5 metri de buturile adverse. Sunt foarte mulţumit de jocul echipei, care a dominat pe grămadă şi a făcut un joc bun pe trei sferturi, acolo unde gazdele aveau mai multă experienţă. Mai mult, am fost cu un lot de 19 jucători din cauza problemelor medicale şi personale, iar jocul de la Bârlad ne dă speranţe pentru ceea ce urmează în viitor”, a explicat antrenorul Andrei Varvaroi.

Sâmbătă, RC Gura Humorului va primi vizita celor de la CSM Suceava, de la ora 12.00, pe stadionul Tineretului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: