Şapte elevi de la Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” s-au calificat la etapele naţionale ale olimpiadelor

Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc a înregistrat şapte calificări la etapele pe ţară ale olimpiadelor şcolare. Pregătirea temeinică, ambiţia şi perseverenţa şi-au spus cuvântul pentru elevii ştefănişti care au participat la olimpiadele judeţene.

Profesorul de geografie Radu Ciumaşu continuă tradiţia calificărilor la faza pe ţară şi anul acesta, cu încă patru reuşite. O surpriză frumoasă a reprezentat-o prestaţia elevei fruntaş Daria Balahură, din clasa a IX-a, care a reuşit să se situeze pe primul loc la faza judeţeană, evidenţiindu-şi astfel abilităţile sale de geograf. Acelaşi loc fruntaş în clasament l-a obţinut şi elev sergent Andreea Iosep, din clasa a XI-a, care şi-a descoperit pasiunea pentru geografie în colegiul militar. De asemenea, elev fruntaş Ioana Ţâmpău, din clasa a X-a, a reuşit performanţa calificării la etapa naţională după ce a trecut cu brio peste proba de baraj a Olimpiadei Naţionale de Geografie. Tot peste proba de baraj a trecut şi elevul plutonier Bogdan Daniliuc, din clasa a XII-a, care continuă seria reuşitelor şcolare la această materie.

Sub îndrumarea dlui prof. Tanasă Bogdan, elev caporal Oana Elisa Străjer, din clasa a XI-a, s-a calificat la etapa naţională a Olimpiadei de Istorie, iar elev fruntaş Teodora Spoială, din clasa a IX-a, s-a calificat la etapa naţională a Olimpiadei de Limba Engleză. Tot în seria calificărilor la etapa naţională se înscrie şi rezultatul obţinut la Olimpiada de Limba şi Literatura Română a elevei fruntaş Andreea Bianca Ionică, din clasa a XI-a. În acest sens Teodora a fost pregătită de dna prof. Monica Buculei, iar Andreea de dna prof. Maria Romaga.

Elevii sunt sprijiniţi în acest demers educaţional de profesori şi instructori militari, având ca reper cele peste 150 de premii obţinute la concursuri şi olimpiade în anul şcolar trecut.

GEORGIANA LUPU

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI