Ion Lungu:

Sala polivalentă va fi făcută când va veni un guvern liberal

> Guvernul actual nu a inclus bani nici în 2019 pentru acest proiect important pentru Suceava. Toţi primarii sunt disperaţi faţă de prevederile bugetare pentru anul 2019, un buget al subdezvoltării, arată primarul liberal al Sucevei

Primarul Sucevei, Ion Lungu, prim-vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene PNL Suceava, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că toţi primarii sunt disperaţi faţă de prevederile bugetare pentru anul 2019 şi a numit bugetul aprobat de PSD – ALDE un buget „al condamnării la subdezvoltare a Sucevei a Moldovei”.

„Chiar dacă, aparent, la solicitările noastre ne-au dat satisfacţie să ne dea acel 60% prin impozitul pe venit, a doua zi ni s-au pus în cârcă cheltuielile cu asistenţa socială. Nu rămânem cu nimic dacă ne raportăm la 2017” a spus Lungu.

El a arătat că nu contestă reducerea impozitului pe venit de la 16 la 10%, dar consideră că aceste strategii guvernamentale nu trebuie să afecteze încasările localităţilor, pentru că măsurile luate de guvernanţi se fac pe spatele primăriilor. El crede că din bugetul consolidat al statului ar trebui compensate aceste sume.

Primarul Sucevei a mai arătat că este bine că în acest an se dau minim 3000 de lei la salariaţii din construcţii, pentru că e lipsă de personal în sector, dar subliniază că aceşti salariaţi sunt scutiţi în acest an de impozitul pe venit, iar banii preconizaţi din încasări nu mai ajung la primării şi trebuia să fie compensaţi de la bugetul de stat şi nu de la primării.

Primarul Ion Lungu şi-a exprimat nemulţumirea că guvernul ignoră total Moldova, chiar dacă s-au făcut acţiuni civice pentru proiectul autostrăzii care să lege Moldova de Ardeal.

„Aici este o bilă neagră pentru parlamentarii puterii din Moldova şi cei din Suceava, în mod special, care nu au insistat să se prindă sume pentru autostradă” a spus Lungu.

El a subliniat că în Legea bugetului nu este niciun proiect remarcabil pentru Suceava.

„Mă întreabă lumea în legătură cu sala polivalentă. O spun cu subiect şi predicat: sala polivalentă va fi făcută când va veni un guvern liberal. Până atunci nu se va face. Nicio investiţie majoră în domeniul sportiv în Moldova nu s-a făcut. S-au dus toate în jurul Olteniei, unde PSD are lideri marcanţi” a spus Ion Lungu.

Primarul a menţionat că pentru sala polivalentă Suceava îndeplineşte condiţiile; pentru aceasta a depus de 3 ani la Guvern documentaţiile, dar nu este inclusă nici în acest an la finanţare.

„Singura noastră şansă este ca PNL să revină la guvernare ca să putem construi, să putem dezvolta Suceava, Moldova, aşa cum s-a întâmplat în anii din urmă” a declarat Ion Lungu.

El crede că politicienii din coaliţia de guvernare din Moldova se automulţumesc şi că probabil primarilor PSD – ALDE li se mai dau bani „pe la spate, pe sub uşă, prin PNDL, din alte surse”. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: