Un omagiu celebrului regizor, scenarist şi poet Emil Loteanu (II)

După absolvirea Institutului în anul 1962, Emil Loteanu este repartizat la studioul „Moldova Film Chişinău”, ca regizor de filme artistice. Îl aştepta o muncă încordată la primul său film de lungmetraj, care avea să-i fie şi lucrarea de licenţă şi debutul în cinematografia cea mare, „Aşteptaţi-ne în zori”. Tot în anul 1962 îi apare a doua culegere de poezii, „Chemarea stelelor”. Andrei Lupan, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, va spune cu această ocazie: „Emil Loteanu este unul dintre cei mai străluciţi poeţi de talent ai poeziei moldoveneşti tinere”.

Noul film lansat în toamna anului 1963, şi primit cu deosebită satisfacţie, a demonstrat că debutul lui Emil Loteanu în cinematografie se săvârşise! Acesta, peste ani, va rămâne punctul de plecare, hotarul „cel dintâi” al filmului basarabean, al artei cinematografice din partea stângă a Prutului. Pentru regizor urmează un nou film, „Poienile roşii”, după un scenariu propriu, tot pe baza unei nuvele proprii, „Bucolica”, care trebuia să devină o nouă încercare serioasă a talentelor naţionale şi a posibilităţilor studioului „Moldova Film”, fiind şi prima lucrare tehnicoloră de ecran lat. Acest film, incluzând şi o echipă talentată, aleasă cu stricteţe de regizorul Loteanu (actori tineri: Svetlana Toma, Grigore Grigoriu, Victor Voinicescu ş.a.) va culege elogii la ediţia a VII-a a Festivalului de cinema de la Chişinău din anul 1969, iar pentru regizorul Loteanu a devenit „o cotă a măiestriei sale”, concomitent cu o carte de vizită în întreaga fostă Uniune Sovietică şi peste hotarele ei, pentru studioul „Moldova Film”.

Filmul următor, „Această clipă”, a fost despre Războiul Civil din Spania, în care au luptat şi mulţi basarabeni. Filmul a întruchipat în modul cel mai strălucit crezul artistic al tânărului regizor, acesta susţinând mereu şi în continuare că este „o părticică din inima sa, din dragostea sa pentru eroii Spaniei”. Filmul s-a bucurat de un succes deosebit pe ecranele Basarabiei şi de asemenea în Spania.

În anul 1971, Emil pune bazele unui viitor film de triumf al său, „Lăutarii”, închinat numeroşilor mari lăutari basarabeni. În acest film, în unul dintre rolurile centrale, apare tânărul actor Vasile Zubcu, încă un artist autohton descoperit şi lansat de Loteanu. Acest actor recunoaşte şi azi cu mândrie că „naşul” său adevărat în cinematografie este acest „maestru”, care a lansat, ani în şir, pe marile ecrane, noi şi noi nume de actori români originari din Basarabia şi Bucovina. Într-un interviu acordat unui critic din Moscova, Emil spunea că „cel mai folcloric film al meu este «Lăutarii»” şi „acest film trăia în sufletul meu încă din clipa naşterii…”. Filmul, realizat în două episoade, cu multe piedici, ca urmare a schimbării conducerii studioului „Moldova Film” cu una pro-rusă, încă înainte de apariţia pe ecranele din Chişinău a fost încântat să reprezinte arta cinematografică multinaţională din fosta Uniune Sovietică la cea de-a XX-a ediţie a Festivalului internaţional de film de la San Sebastian. El a cucerit juriul şi pe cinefilii spanioli chiar de la prima vizionare, fiind distins cu premiul „Scoica de argint” şi alte două premii naţionale spaniole. Acest film a fost distins şi la Napoli (Italia), cu premiul „Nimfa de argint”. Aproape 5 ani din viaţă şi i-a consacrat Emil pentru realizarea epopeii „Lăutarii”, pe care o considera că reprezintă „dragostea pentru frumos a poporului român, setea lui de frumos, necesitatea vitală a frumosului la nivel de pâine şi aer…”. Odată cu lansarea acestui film se încheie o etapă din viaţa celui ce l-a creat….

La 27 aprilie 1976 se prezintă în premieră noul său film artistic în culori, pentru ecran lat, „O şatră urcă spre cer” (scenariul şi regia aparţinându-i în întregime, iar muzica, lui Eugen Doga, dar realizat la „Mosfilm” Moscova). Pelicula este concepută ca un studiu al psihologiei şi caracterului ţiganilor care, glumea Loteanu, „ori te deoache şi ajungi de blestem, ori te îndrăgesc cu adevărat şi atunci te poartă în suflet ca pe cel mai scump talisman”.  La filmări au luat parte zeci de familii de ţigani veritabili, cu obiceiurile, portul şi tradiţiile lor; peste 300 de interpreţi civili au participat la realizarea peliculei. Muzica acestui film aparţine – a doua colaborare a lui Emil (prima fiind la filmul „Lăutarii”) – celebrului compozitor Eugen Doga, devenit în prezent unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii contemporane şi unul dintre prietenii apropiaţi ai lui Emil. Un film conceput „ca un aliaj de patimi, imagini şi muzică”, nu putea să se nască fără colaborarea cu Eugen Doga – spunea regizorul Loteanu – „un compozitor cu un temperament la fel de puternic, zbuciumat, multilateral, complex şi irepetabil”. Mai spunea regizorul: „aş dori să numesc muzica acestui film un cântec de leagăn pentru frumuseţe şi suferinţă”. Consider acum ca pe un fapt normal  să prezint  bucovinenilor, tot succint, pe acest prieten apropiat al lui Emil, cu doi ani mai mic decât el, născut în satul Moara, raionul Râbniţa din Republica Moldova. Are, de câţiva ani, trei domicilii, la Bucureşti, Chişinău şi Moscova. În anul 2017 a organizat mai multe concerte în România, între care la Iaşi şi Suceava (la noi însă s-a contramandat) pentru a-şi promova primul său album pe tărâmuri româneşti – „Marile succese”. Dintr-un sat amărât, luptând toată viaţa pentru existenţă şi pentru a recupera ceea ce a pierdut în copilărie, într-un mediu ostil şi nesimţind dragostea firească, acest OM a ajuns un mare compozitor de muzică de filme artistice, de animaţie, de televiziune, de teatru şi de estradă – sute de melodii ajunse nemuritoare pe toată planeta. Eugen Doga este unul dintre puţinii compozitori care au compus şi au interpretat toate genurile muzicale clasice, cu excepţia muzicii de operă. De menţionat că o decizie specială a UNESCO recunoaşte valsul din filmul „Blânda şi gingaşa mea fiară” (realizat tot de Loteanu, după o nuvelă de Cehov) ca pe una dintre cele patru capodopere muzicale ale secolului XX! Ronald Reagan, fostul preşedinte al Statelor Unite ale Americii, l-a văzut chiar ca pe „cel mai bun vals al secolului”. Menţionez că Eugen Doga este decorat cu Ordinul „Steaua României” în grad de Ofiţer (din anul 2000) şi cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofiţer.

Revenind la filmul „O şatră urcă spre cer”, el a primit la cea de-a XXIV-a ediţie al Festivalului internaţional de film de la San Sebastian, din 1976, cel mai înalt şi valoros premiu, „Marea scoică de aur”, iar la festivalul internaţional de la Praga, în 1978, premiul pentru „cel mai bun film”.

Ţinând seama de tentaţia pe plan mondial asupra dramaturgiei lui Anton Cehov (montări în SUA, Canada, Franţa, Cehoslovacia etc.), Emil Loteanu creează şi el filmul „Dulcea şi tandra mea fiară”, după nuvela „O întâmplare la vânătoare”. Deşi în critica vremii s-au exprimat păreri controversate, cinefilii  au manifestat mult entuziasm la vizionarea peliculei. Muzica acestui film, aparţinând lui Eugen Doga, are un loc aparte, străbătând până în cele mai îndepărtate tainiţe ale sufletelor eroilor centrali. Valsul din acest film, cum aminteam mai sus, a devenit o melodie de sine stătătoare, celebră pe tot mapamondul. Cu prilejul acestui film, Emil şi-a găsit şi fericirea personală – tânăra actriţă Galina Beliaeva, interpretă a rolului central feminin, absolventă a unei şcoli de coregrafie, devenind soţie şi apoi mama unicului său urmaş, tot Emil. Un sentiment puternic avea, în 1981, să-i dea o nouă idee îndrăzneaţă regizorului Loteanu, ce a condus la naşterea unui amplu film artistic despre viaţa dramatică şi creaţia unică a legendarei balerine ruse Ana Pavlova. Anul respectiv a fost declarat ca jubileu de 100 de ani de la naşterea celebrei balerine şi a destinului ei zbuciumat într-un fel unic. Emil purcede la elaborarea unui scenariu amplu de film de film artistic în două serii, care devine apoi o coproducţie internaţională  (cu contribuţiile specialiştilor din şase ţări) sub regia sa principală. De remarcat că rolul principal al celebrei balerine a fost încredinţat, în urma unui concurs, soţiei sale. Cu acest film începe de fapt o nouă etapă în viaţa şi activitatea creatoare a lui Emil Loteanu, poate cea mai grea şi mai plină de contradicţii. Premiera filmului a avut loc pe 17 noiembrie 1983, la Chişinău, iar premiera internaţională, în 1984, la Londra. Pentru el s-au acordat premiile: pentru cea mai înaltă contribuţie în arta cinematografică; pentru cel mai bun film străin; pentru cea mai bună lucrare de „operator”. În anul 1986, Emil revine în Republica Moldova, realizând, în regie proprie, după scenariul său, filmul artistic „Luceafărul”, pentru televiziune, despre viaţa şi opera poetului nostru naţional Mihai Eminescu. Rămas un român adevărat până la sfârşitul vieţii, vorbind perfect limba română – limba sa maternă – deşi multă vreme a trăit în cariera sa în străinătate, Emil Loteanu a păstrat o strânsă legătură cu actori şi alţi oameni de cultură şi artă din România (Sergiu Nicolaescu, Silviu Stănculescu, Mircea Diaconu ş-a.), a iubit neîncetat România, Basarabia, Bucovina, despre care a păstrat până la moarte amintirile neşterse ale unei părţi din copilărie şi despre oamenii întâlniţi atunci şi  apoi alţi câţiva în perioada 1984 – 2002, puţin înainte de moartea sa neaşteptată. A purtat numeroase discuţii, după anul 1990, cu unele instituţii din ţara noastră: televiziunea publică, studiouri de film etc. şi chiar oficialităţi, ajungând până şi într-o audienţă la fostul preşedinte Ion Iliescu, dorind să obţină sprijin şi aprobări pentru a realiza, singur sau cu cineaşti români, filme din istoria şi frământata viaţă a poporului român, după scenarii proprii, unele pregătite deja. Eforturile şi insistenţele sale au rămas însă fără rezultate concrete, având doar parte de promisiuni şi amânări, până la sfârşitul vieţii.

În anul 1988, pentru filmul „Luceafărul” i s-a acordat Premiul de Stat al RSS Moldova. Ţin să mai menţionez că în cariera sa de scenarist şi regizor, Loteanu a realizat şi o serie de filme de ficţiune, precum şi scurtmetraje: „Frescă în alb” (1967), „Oraşul meu alb” (1973), „Ecoul văilor fierbinţi” (1974), „Eugen Doga – viaţa şi cariera sa”, „Svetlana Toma şi Grigore Grigoriu” (1984), „Dunărea” (1985) ş.a.m.d.

În anul 1993 a realizat ultimul său film, „Găoacea”, având în distribuţie şi o serie de actori români, printre care Silviu Stănculescu, Mircea Diaconu ş.a. (Va urma)

Ing. AUREL CHIFAN,

pensionar

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: