Vitrina editoriala

CEZAR STRATON: B & B

Cezar Straton (ultimul din dreapta), laureat al Fundaţiei Culturale a Bucovinei în 2018

Spirit efervescent, mobil, inventiv, mereu în priză, hiperactiv în agora electronică, Cezar Straton ne surprinde (şi nu prea) cu o nouă apariţie. În dipticul Basarabia şi Bucovina (adică B&B, cum se răsfaţă neastâmpăratul autor), el adună – gospodăreşte – ceea ce risipise în presă (suceveană, cu deosebire) de-a lungul anilor. Volumele sale, neîncadrabile, cheltuind erudiţie dezvăluie un paradox: jurnalistica abundentă, trăind, se ştie, sub pecetea efemerului, trasă în astfel de cărţi vervoase, îndeamnă la relectură! Întocmind, cu apetit enciclopedic-compilativ, fişe hazoase, melanjând informaţii de tot soiul, pensând cuvinte, expresii, citate (convocând nume grele), Cezar locuieşte de fapt într-o intertextualitate ludică (deseori) sau, după împrejurări, cu accente grave, scormonind subsolurile Istoriei, dezvăluind adevăruri ascunse. Este, neîndoielnic, un muncitor, mascându-şi truda sub această energie revărsată în pagină; este un observator atent şi un documentarist tenace, o inteligenţă ironică în ofensivă; o fi şi „jurnalist silvic”, „străjer al pădurii”, „scriitor de mediu” etc., neuitând că cel care debuta, rătăcind în „pădurea de semne” (cum îşi botezase volumul, în 1999), este – de meserie – inginer silvic, cinstind pădurea ca „avere sacră”. „Iuţarnic”, ar zice Mihaela Grădinariu, debordant, şarmant, ingenios, „recidivistul” Cezar Straton atacă dezinvolt varii teme, dovedindu-se mare meşter în lexicografie, în didacticism amoros, livrând – prin comentarii cârcotaşe şi definiţii personale – volume „deocheate”, borţoase, doldora de informaţii spectaculoase, veritabile antologii, împăcând umorul cu seriozitatea. Şi denunţând tarele şi metehnele unui „popor meteorologic” (cum ne reamintea Octavian Paler), „cancerul politicianist”, jaful postdecembrist etc. Poate fi sentimental, când dezvăluie farmecul vechiului Iţcani (Itzkany) sau caustic, inventariind înjurătura ca „marker de neam”; poate selecta „expresii pădurene”, invitându-ne într-un spaţiu edenizat, sub adierile unei mitologii silvestre; în fine, luptând cu rugina mentală, poate suna goarna trezirii, revigorând civismul. Dar, înainte de toate, cel care îşi făcea cândva ucenicia în revista studenţilor braşoveni este un scriitor de succes, obligându-ne, nota Liviu Antonesei, la lecturi „participative”.

Cele două volume pe care le răsfoiţi acum poartă acest sigiliu. Cu observaţia că, dincolo de ludismul strecurat în cutele textelor, ele, fie în publicistică, fie în „dicţionar”, cuprind – în ramă geo-politică, sub percepţie fragmentaristă – adevăruri dureroase, fierbinţi, din „încâlcitele probleme ale Estului”, cum spune însuşi Cezar.

La pas prin Basarabia, de pildă, nu înseamnă doar o trecere în revistă a chestiunilor legate de reconstrucţia ecologică sau sărăcia forestieră a Provinciei-stat, bântuită de românofobie. Setea expansionistă a Rusiei, „pohtele” ei neostoite ne obligă, alături de autor, să recunoaştem că mari sunt inerţiile acolo, „mare e şi miza”. Sau că „unirea unioniştilor” nu e doar un refren lansat festivist, ci un imperativ vital. Oricum, fenomenul miraculos al regenerării românismului în Basarabia, izbucnit pentru a stinge ceea ce Theodor Codreanu numea, îndreptăţit, o „ruptură ontologică”, obligă la un efort integrator, ambivalent, recuperând memoria etnică şi rădăcinile arheale româneşti; dar care, sub „teroarea Istoriei”, bântuită de o „conştiinţă sfâşiată”, încă îşi caută specificitatea. Pericolul rusificării, criza dedublării, comandamentul sincronizărilor întreţin, pe de o parte, sentimentele de marginalitate şi înstrăinare, chiar reacţii retractile; pe de altă parte, alimentează „complexul Ithaka” (cf. M. Cimpoi), Basarabia fiind — s-a spus — „o ţară în exil”. Şi dacă suntem de acord că o geografie literară românească nu poate ignora spaţiul basarabean (cunoscând o schizoidie benignă care, în timp, a alimentat un modus vivendi), sarcina urgentă ar fi, dovedind realism politic, edificarea unui spaţiu cultural comun. Ideea unionistă nu mai e populară, atractivitatea economică întârzie, dilema identitară se prelungeşte. A fost reactivată o fantomă lingvistică: limba moldovenească. Or, românismul basarabean a fost „sentinela latinităţii” (Zamfir C. Arbure) iar fenomenul basarabean este un fenomen românesc in extremis. Ca regiune de frontieră (borderland), Basarabia şi-a prelungit protostatalitatea, independenta Republică Moldova zbătându-se între securizare şi federalizare. În vreme ce ruşii au încurajat identitatea moldovenească, lipsa unui proiect pan-românesc la Bucureşti, incoerenţa decizională sau gafele diplomatice n-au făcut decât să amplifice dezinteresul şi să blocheze replierea identitară. Cum limba, marele personaj tragic al Istoriei basarabene a fost exilată, glotonimul limbă moldovenească (norodnică) a făcut o fulminantă carieră. Spaţiul prutonistrean nu conservă o etnicitate moldoveană nealterată, cum ar susţine reprezentanţii moldovenismului fundamentalist (V. Stati, Ion Druţă).

În privinţa Bucovinei, Cezar Straton – veritabil analist politic – face observaţii de reţinut, invocând soarta limbii române în zona cernăuţeană, pătimirile românilor „înfiaţi” de Ucraina şi, desigur, „dezghinul” lor, vorba lui Eudoxiu Hurmuzachi, atât de păgubos. Probând, însă, că cele două jumătăţi comunică, trăind, într-o Bucovină răstignită de o Istorie nedreaptă, stări comune de spirit. Vom constata, cu amărăciune, că strategia „cărţii de sprijin”, în pofida relaţiilor „privilegiate” cu regiunea Cernăuţilor, nu poate sparge graniţa indiferenţei; că proiectul „Poduri de toleranţă” s-a cam împotmolit şi soluţiile concrete lipsesc; că limba română, acolo, rămâne o rană deschisă.

Sfidând chiar interdicţiile instituţionale, veghind la flacăra românismului, mergem în „capitala eternă” a Bucovinei („capitală de suflet”, „oraş fundamental” etc.) împovăraţi de griji, topind în magma sufletească atâtea iniţiative, nostalgii, speranţe; şi deplângând atâtea neputinţe, eternul nostru pasivism. Dar numele-reper rămâne, desigur, Eminescu, cel care – ca pavăză – asigură supravieţuirea în „matricea cuvântului matern”, atât de primejduit. Şi faţă de care, îndatoraţi moral, avem „mari restanţe”. Visătorii continuă să spere, înţelegând că poetul naţional împiedică lepădarea de Istorie şi limbă; că el, îndeosebi pentru cei înstrăinaţi, asigură „şansa de a nu ne pierde”.

Cărţi precum volumele lui Cezar Straton au, printre altele, şi meritul de a forţa graniţa indiferenţei, reamintindu-ne un vechi îndemn al istoricului Ion Nistor: cel de a coagula energiile românismului înspre un „scop înalt”. Povaţă care, păgubitor, întârzie de a fi urmată. Ştiute, majoritatea, din presa suceveană, Cezar Straton fiind un febril „rubricant” (Crai nou, Jupânu’, Monitorul de Suceava), textele adunate în acest diptic ne prilejuiesc o seducătoare întâlnire, obligându-ne la exerciţii meditative. Şi, dincolo de ele, la implicare civică, scoţându-ne din amorţeală. Cezar dixit!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: