Noul director medical Mircea Macovei a anunţat perspectivele de dezvoltare ale SJU Suceava

> În atenţie vor fi chirurgia oncologică şi introducerea procedurilor de radioterapie, chirurgia vasculară, cardiologia intervenţională, ortopedia, dar şi chirurgia plastică şi înfiinţarea compartimentului de arşi

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, Vasile Rîmbu, a anunţat, ieri, într-o conferinţă de presă, că, la propunerea sa, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, l-a numit pe Mircea Alexandru Macovei în funcţia de director medical interimar al spitalului.

Vasile Rîmbu a spus că fostul director medical, Doina Elena Ganea, şi-a îndeplinit mandatul şi l-a dus la bun sfârşit şi că va fi alături de actuala conducere în calitate de consultant pentru îmbunătăţirea serviciilor medicale.

Managerul a subliniat că Mircea Alexandru Macovei este unul dintre medicii din garda tânără, din cei peste 125 de medici angajaţi la SJU Suceava în ultimii 10 ani.

„Ei sunt majoritari, iar un medic provenit din rândul lor va avea autoritatea necesară progresului pe care noi îl dorim, cu toţii, atât de mult” a spus Rîmbu.

Noul director medical al SJU Suceava, Mircea Macovei, a prezentat perspectivele de dezvoltare pe care le are în vedere.

El a spus că se va marşa pe chirurgia oncologică prin colaborarea între specialităţile oncologie, chirurgie generală, dar şi cu celelalte specialităţi chirurgicale.

„Un rol important va fi introducerea procedurilor radioterapice în noul centru care se va dezvolta aici” a spus directorul medical.

Potrivit lui, se va pune accent şi pe endocrinologie, mai ales că Suceava este o zonă cu probleme tiroidiene multiple.

În ceea ce priveşte chirurgia vasculară, se va pune accent pe problema insuficienţei venoase cronice, cu rezolvare atât pe cale clasică, dar şi modernă, însă şi a arteriopatiilor.

În cazul chirurgiei generale se va încerca dezvoltarea chirurgiei sânului şi a tiroidei.

Mai mult, a spus Macovei, se are în vedere dezvoltarea cardiologiei intervenţionale din fonduri proprii ale unităţii cu ocazia introducerii noului angiograf.

„Ortopedia se va dezvolta prin colaborarea cu medicii din Austria, cu care am început deja colaborarea prin dezvoltarea artoplastiei a articulaţiilor mari, dar şi a fracturilor de bazin, care nu s-au făcut aici” a spus directorul medical.

El a mai anunţat că urologia se va dezvolta prin dezvoltarea competenţelor în chirurgia laparoscopică şi endoscopică.

Un punct important este dezvoltarea compartimentului de chirurgie plastică prin crearea unei infrastructuri superioare şi a unui compartiment de arşi.

„Vom solicita şefilor de secţie direcţii proprii de dezvoltare, încercând susţinerea lor ulterioară” a spus Macovei.

El a menţionat că aceste direcţii de dezvoltare vin pe fondul implementării noului sistem de pontaj şi regulament de ordine internă, care va creşte calitatea actului medical, dar şi a creşterii implicării întregului personal în actul medical, în sprijinul rezolvării problemelor de sănătate ale pacienţilor.

Macovei a mai declarat că se va baza pe întregul suport al managerului şi al Consiliului Judeţean Suceava în asigurarea resurselor de care este nevoie în acest sens.

Noul director medical a mulţumit atât preşedintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, cât şi managerului Vasile Rîmbu pentru încrederea acordată, de asemenea fostului director medical, Doina Elena Ganea, pentru sprijinul pe care îl acordă. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: