> Au fost diagnosticaţi şi internaţi trei fraţi cu vârste sub 5 ani din municipiul Rădăuţi > Părinţii au refuzat vaccinarea micuţilor
După o perioadă de 4 luni, în contextul epidemiei naţionale de rujeolă, la începutul anului au reapărut şi în judeţul Suceava noi îmbolnăviri, a anunţat, miercuri, directorul DSP Suceava, Liliana Grădinariu.
Ea a menţionat că au fost diagnosticaţi şi internaţi în spital trei fraţi, nevaccinaţi, cu vârste sub 5 ani, din municipiul Rădăuţi.
„Părinţii au refuzat vaccinarea micuţilor, atât la vârsta recomandată, cât şi ca măsură de protecţie pentru ceilalţi doi frăţiori, în momentul diagnosticării primului dintre ei” a precizat sursa citată.
Potrivit acesteia, vaccinarea este singura metodă de prevenire a îmbolnăvirilor cu această boală extrem de contagioasă, rujeola fiind o infecţie virală care poate evolua cu complicaţii majore, ce pot merge până la deces.
DSP Suceava menţionează că vaccinarea este recomandată copiilor cu vârsta între 9 şi 11 luni, cu revaccinare la vârsta de un an şi ulterior la vârsta de 5 ani.
„Copiii nevaccinaţi pot beneficia de administrarea vaccinului antirujeolic prin prezentarea la medicul de familie, schema de vaccinare fiind adaptată pentru fiecare caz în parte” mai arată sursa citată. (N.B.)
























Comentarii