Municipiul Suceava

Investiţii mari cu finanţare asigurată

> Ion Lungu anunţă că este asigurată finanţarea pentru Podul Unirii, modernizarea Ştrandului Iţcani, modernizarea Pieţei George Enescu, pentru gaz natural în Burdujeni-sat şi platforma betonată a diviziei electrice TPL > Banii provin dintr-un credit aprobat în 2016 şi din care municipiul poate trage în acest an 17,5 milioane de lei

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat, ieri, că în acest an municipalitatea va putea folosi suma de 17,5 milioane de lei din creditele aprobate în anii 2015 şi 2016.

Lungu a spus că a fost, marţi, la Comisia de împrumuturi în legătură cu cele două credite ale Primăriei care sunt aprobate de Consiliul Local şi pentru care nu s-au avizat încă tragerile.

El a explicat că municipiul Suceava are credite aprobate şi nefolosite în valoare de 27,6 milioane de lei, din care în acest an se va putea folosi suma de 17,5 milioane de lei.

„Nici în acest an nu ne-au aprobat întreaga sumă” a spus Lungu.

Primarul a explicat că o parte din obiectivele pentru care s-a aprobat creditul a fost deja finalizată cu fonduri de la bugetul local, cum ar fi Piaţa Burdujeni, reabilitarea statuii lui Ştefan cel Mare.

El a anunţat că va solicita Consiliului Local să aprobe finanţarea prin credit a Podului Unirii, platformei betonate şi racordului electric pentru divizia electrică a TPL, lucrările de aducţiune de gaz metan în Burdujeni-sat, modernizarea Ştrandului Iţcani, modernizarea Pieţei George Enescu, precum şi alte investiţii mai mici.

„Aceste investiţii mari au asigurată finanţarea prin credit. Noi avem gradul de îndatorare destul de redus, de 13-14%. Aceste sume au fost aprobate, dar nu ne-au dat voie să folosim aceşti bani. Din primul credit, aprobat în 2015, mai sunt de tras 2,6 milioane de lei, iar al doilea, de 25 de milioane de lei, a fost aprobat în 2016” a spus Ion Lungu. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: