Ion Lungu anunţă mari proiecte în bugetul anului 2019

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că deşi bugetul naţional nu a fost aprobat şi că Guvernul nu a prezentat încă niciun proiect de buget, în Primăria Suceava se lucrează la bugetul pentru anul 2019, fiind prevăzute priorităţile de investiţii ale municipalităţii.

Astfel, în primul rând se are în vedere includerea în buget a proiectelor cu finanţare europeană, cel mai mare fiind cel de modernizare a transportului public local, ce presupune şi achiziţia de autobuze electrice, dar şi cel de reabilitare a clădirii Primăriei.

Alte proiecte presupun amenajarea fostului Cinema Arta din Iţcani în centru multifuncţional, construcţia de grădiniţe, amenajarea zonei de agrement a râului Suceava, ca şi modernizarea unor clădiri din domeniul educaţiei.

Între proiectele de investiţii se mai numără platforma betonată pentru divizia electrică a TPL, Podul Unirii din zona Burdujeni, unde deja se lucrează la proiectare, urmând ca din primăvară să înceapă lucrările de construire.

Primarul Ion Lungu îşi doreşte ca în 2019 să inaugureze primul tronson al aducţiunii de gaz metan din Burdujeni-sat, dar şi să fie finalizate lucrările de apă şi canalizare, energie electrică şi străzi din cartierul Europa.

Edilul-şef îşi propune ca în 2019 să înceapă şi lucrările de amenajare şi modernizare a Ştrandului Iţcani, dar şi de introducere a căldurii în bazar şi modernizarea Pieţei George Enescu.

Tot în acest an, primarul anunţă că va fi realizată etapa a doua de amenajare a zonei de agrement Tătăraşi, ce presupune instalaţii de tiroliene, dar şi alte amenajări, precum şi începerea proiectului serei floricole.

Primăria Suceava va depune şi un proiect POIM pentru reabilitarea reţelelor termice, dar în acelaşi timp va încerca să obţină fonduri guvernamentale, însă şi din alte surse externe

Totodată, se propune şi asfaltarea unor străzi de pământ, între care Lev Tolstoi, Micşunelelor, Barbu Delavrancea, Crângului, Ştefan Luchian, Traian Ţăranu, Emil Cioran, Ştefan Tomşa, Traian Popovici.

Primarul a spus că va începe şi „proiectul de canalizaţie cabluri”, dar că se vor executa şi lucrări de extindere a iluminatului public sau a reţelelor de gaz natural.

Ion Lungu include între proiectele pentru acest an şi reabilitarea termică a blocurilor rezidenţiale, finalizarea Planului Urbanistic General, transferul Clubului Sportiv Municipal la municipalitate, achiziţia activelor TASA din strada Traian Vuia pentru amenajarea bazei TPL în vederea realizării transportului public metropolitan.

Un alt proiect important pentru 2019 este cel de realizare a colectării selective a deşeurilor.

Totodată, el a spus că doreşte implementarea noului studiu de circulaţie, după ce în urma finalizării şoselei de centură în luna iunie se va analiza impactul acestei investiţii asupra traficului rutier din municipiu.

Primarul a mai anunţat că în acest an se va realiza şi transferul pădurilor-parc la municipalitate şi că în ianuarie ar putea fi emisă hotărârea de consiliu local care să stea la baza documentaţiei necesare realizării transferului de proprietate.

Ion Lungu a mai declarat că un alt proiect important este „Moldova se dezvoltă”, arătând că la data de 23 ianuarie va fi organizată o întâlnire a primarilor din această asociaţie la Iaşi, pentru a începe procedurile de înregistrare. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI