Ieri, la Dumnezeiasca Arătare, majoritatea credincioşilor suceveni au participat la Sfânta Liturghie arhierească săvârşită la Catedrala arhiepiscopală închinată Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.
ÎPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de preoţi, diaconi şi întreaga obşte de călugări din mănăstire, a slujit serviciul liturgic în biserica mare, iar slujba de sfinţire a Aghiasmei Mari a fost oficiată în incinta aşezământului monahal, în faţa Paraclisului.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul mănăstirii, condus de pr. prof. Lucian Tablan-Popescu.
Cântarea Kirie Eleison (Doamne miluieşte, în gr. – n.red.) a fost intonată de trei ori, de toţi credincioşii participanţi la marea bucurie.
Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, considerată Catedrală arhiepiscopală este datată cronologic între anii 1514-1522, fiind ctitorie voievodală.
Din anul 1589, aici se află moaştele Sf. Ioan cel Nou, supranumit de la Suceava, păstrate cu mare evlavie sub un baldachin de piatră, într-o raclă de argint, bogat ornamentată.
Pentru valoarea sa istorică şi cultural-religioasă, în anul 1993, a fost inclusă de UNESCO în grupul Biserici pictate din Nordul Moldovei. (C. TURCULEŢ)



























Comentarii