Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş” din Fălticeni a împlinit, joi, 22 noiembrie a.c., zece ani de la înfiinţare.
„Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi «Petru Rareş» Fălticeni se află într-un moment de sărbătoare, împlineşte un deceniu de existenţă, motiv de mândrie şi onoare, atât pentru cei care au pus bazele acestei instituţii de învăţământ militar, cât şi pentru noi, cei care ne-am asumat rolul de a oferi o educaţie de calitate viitorilor tineri jandarmi”, a precizat purtătorul de cuvânt al instituţiei, sergent-major Mădălina Vlădeanu.
Aceasta a arătat că la 10 ani de la înfiinţarea Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni, colonelul dr. Ilie Nuţu a lansat cartea „Istoria Regimentului 16 Dorobanţi din Fălticeni”. Acest regiment, condus de generalul Constantin Neculcea, a intrat în Bucovina dinspre Fălticeni pe 6 noiembrie 1918.
La eveniment au participat prefectul judeţului Suceava, Mirela Adomnicăi, primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Niţă, inspectorul-şef al ISU Bucovina, colonel Costică Ghiaţă, primul adjunct al Inspectoratului de Jandarmi Suceava, colonel Iulian Iacob, directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, şi reprezentanţi ai primăriilor comunelor limitrofe municipiului Fălticeni.
De asemenea, corul „Glasul Bucovinei”, condus de preotul militar iconom stavrofor Simion Cătălin, a încântat invitaţii cu un microrecital de cântece patriotice.
Festivitatea s-a încheiat cu o expoziţie de artă plastică duoscopică a pictorului Gabriel Todică. (M.T.)
Comentarii