Vicepreşedintele Pro România, deputatul de Suceava Cătălin Nechifor, a apreciat, marţi, că propunerile de miniştri ai Transporturilor făcute de PSD în ultimii 2 ani au avut ca scop eliminarea dintre priorităţi a autostrăzii care să facă legătura între Moldova şi Ardeal, spre a se apleca asupra unui proiect de autostradă Piteşti – Craiova, care ulterior va fi abandonat.
Nechifor a declarat că, pentru a fi abandonat proiectul de autostradă Iaşi – Tg. Mureş, a fost promovat în funcţia de ministru al Transporturilor Lucian Şova, parlamentar din judeţul Bacău, care a acţionat pentru găsirea unor argumente ca autostrada între Moldova şi Transilvania să fie Bacău – Braşov şi, în acest sens, au fost făcute şi studii la comanda Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
„În acest fel s-a reuşit o ruptură în Moldova, pentru că dacă toţi susţineam un proiect de autostradă, atunci acesta trebuia să fie pus în aplicare. Acum, pare că proiectul va fi abandonat pentru că ministrul a fost schimbat din funcţie după ce PSD şi-a realizat scopul de a lăsa Moldova fără autostradă” a spus deputatul Pro România.
El a arătat că după ce s-a decis demiterea lui Lucian Şova, PSD a trecut la un alt plan, respectiv cel al autostrăzii Craiova – Piteşti şi, de aceea, propunerea iniţială pentru funcţia de ministru al Transporturilor a fost Olguţa Vasilescu, care este din Craiova.
Nechifor a menţionat că după ce numirea lui Vasilescu a fost respinsă de preşedintele Klaus Iohannis, PSD îşi continuă planul şi îl propune pe Mircea Drăghici, care este din Argeş, pentru funcţia de ministru al Transporturilor.
„Acum, după numirea lui Drăghici, se va muta interesul de pe autostrada Moldovei spre autostrada Piteşti – Craiova, dar, la timpul potrivit, Drăghici va fi remaniat, pentru ca şi acest proiect să fie abandonat” a explicat Nechifor.
Vicepreşedintele Pro România susţine că, de fapt, în PSD nu există nicio viziune privind actul guvernării şi că PSD doar „livrează iluzii” .
„E un fel de guvernare prin rotaţie, astfel că în guvern ajung tot soiul de persoane care nu au nicio legătură cu actul guvernării, cu domeniul pe care ar trebui să-l gestioneze, iar totul este o falsă guvernare care nu a adus nimic bun românilor” a conchis Nechifor. (N.B.)


























Comentarii