În perioada 28-30 noiembrie, la Vatra Dornei

„Zilele Filmului Istoric în Bucovina”

 Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) – Filiala Germania, în colaborare cu Bukowina Alpineverein, organizează „Zilele Filmului Istoric în Bucovina – MittelEuropa FilmFestival”, un eveniment internaţional, considerat al doilea festival cu tematică istorică din Europa şi singurul care îşi extinde aria de desfăşurare pe teritoriul a două ţări: România şi Ucraina. Oraşele care vor găzdui evenimentul sunt Cernăuţi, Ucraina (22-24 noiembrie) şi Vatra Dornei (28-30 noiembrie).

„Pentru a încuraja talentul şi viziunea proaspătă, LSRS Germania, în calitate de organizator, va oferi şansa absolvenţilor de studii cinematografice să se înscrie pentru a îşi vedea creaţiile artistice prezentate în cadrul festivalului. Cuprinsul noii ediţii va fi influenţat de spiritul festiv, cu încărcătură istorică, resimţit anul acesta în spaţiul european” a precizat coordonatorul LSRS Germania, Mohîrţă Decebal-Mihai.

El a menţionat că, în afară de România, alte cinci naţiuni se bucură de ocazia celebrării unui secol de independenţă politică.

„Prin urmare, programul zilelor festivalului va avea în vedere evidenţierea legăturilor culturale dintre noi şi ţările sărbătorite, precum şi perpetuarea schimburilor de valori materiale şi spirituale existente între România şi Germania. Vor fi proiectate filme atât româneşti, cât şi străine; vor avea loc şi conferinţe” a mai spus Mohîrţă Decebal-Mihai.

Coordonatorul LSRS Germania a adăugat că principiile pe care se bazează realizarea acestui eveniment sunt toleranţa şi respectul faţă de pluritatea comunităţilor culturale, etnice, naţionale, politice, religioase şi a reprezentanţilor acestora. În felul acesta, evenimentul se adresează, pe lângă publicului matur, tinerilor, elevilor şi studenţilor care doresc să se bucure de zilele festivalului într-o notă de umor, vitalitate, bună dispoziţie şi creativitate.

Programul (provizoriu) de la Vatra Dornei

Miercuri, 28 noiembrie – deschidere, Silviu Moldovan (CNSAS – Bucureşti), Decebal Mohorîţă (LSRS – Germania); ora 12, film: „Marea Unire – România la 100 de ani”, documentar, România, 2018, film oferit de Agerpres; 14, film: „Timeless Love”, ficţiune, România, 2018, Regia Ştefan Marin, Rareş Neagu, discuţii cu regizorul şi producătorul; 16, „Doi ani prea devreme”, documentar, România, 2017, film oferit de TVR şi Mioritics.

Joi, 29 noiembrie – 12, film: „Şi lespezile vorbesc”, documentar, România, 2016, film oferit de Artpromo; 14, lansarea parteneriatului pentru Bukowina Society Museum, format din ong-urile Romontanta, Redescoperă Vatra Dornei, Ţara Dornelor, Bukowina Alpineverein; 17, film: „The Decent One”, ficţiune, Austria, Israel, film adus cu sprijinul Ambasadei Austriei la Bucureşti; 19, Triplă lansare de carte: Daniel Hrenciuc – „Confidenţial: Germanii din România, versus Conferinţa de la Paris 1946”, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2017, „Acasă în Reich”, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2018, „În umbra Securităţii. Emigrarea germanilor din România 1962-1989”, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2018; 20, film: „Leiter in der Lowengrube – Was bedeutet Freiheit?”, documentar, Austria, 2013, film adus cu sprijinul Ambasadei Austriei la Bucureşti.

Vineri, 30 noiembrie Biserica Catolică, In Memoriam Nathy Josse Rene şi Sorin Liviu Pandelea. (M.T.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI