Un strop de suflet românesc

Sâmbătă, într-un loc pitoresc şi liniştit de lângă Mănăstirea Voroneţ, la Clematis House, într-o atmosferă asemănătoare şezătorilor de iarnă, cu foc în şemineu şi colinde tradiţionale, a fost lansat volumul „Un crâmpei de viaţă într-o pagină de jurnal”, semnat de învăţătoarea Elena Candrea din Mănăstirea Humorului, sau doamna Uţa, aşa cum o cunosc humorenii şi prietenii. Chiar dacă s-au mai scris asemenea cărţi, care fie că au îmbrăcat forma unor dicţionare, fie că au adoptat un ton didactic sau orientat către studierea tradiţiilor sau pur şi simplu puse sub semnul restituirii, volumul lansat sâmbătă este o adevărată emblemă identitară, un răspuns convingător la întrebarea: Ce face învăţătorul după ce-şi termină activitatea la catedră?

Concentrată într-o scriitură profund „clasică”, această apariţie editorială reprezintă firul vieţii care „curge asemenea unui râu de munte” al celei care aproape 30 de ani a coordonat Ansamblul Folcloric „Voinicelul” din Mănăstirea Humorului. Ideea de a aşeza pe hârtie şi a prezenta publicului permanenta muncă în domeniul cultural şi la catedră, dar şi activitatea acestui ansamblu, atât în ţară, cât şi în afara graniţelor (Germania, Belgia, Olanda etc.), cum i-a determinat pe copiii şi tinerii din Mănăstirea Humorului să meargă în costum popular la biserică, chiar dacă era înainte de 1989, cum a promovat obiceiurile şi tradiţiile strămoşeşti turiştilor sosiţi în inima Bucovinei, a avut-o distinsa profesoară Viorica Lavric.

O clipă smulsă eternităţii

Cartea a fost prezentată de profesorul humorean Gheorghe Solcan, cel care semnează şi prefaţa. „Învăţătorul lucrează cu suflete curate, cu suflete frumoase şi rămâne de foarte multe ori în sufletul copiilor. În rest, ce face un învăţător se cam pierde. Astăzi doamna Uţa prezintă crâmpeie din viaţa învăţătorului de la ţară şi fotografii care surprind o clipă smulsă eternităţii. Iubirea, munca, dăruirea, ţi-aduc în viaţă împlinirea, frânturi de gând scrise într-o carte, îţi dau putere mai departe”, a precizat profesorul Solcan.

Primarul comunei Mănăstirea Humorului, Constantin Moldovan, a scos în evidenţă implicarea Elenei Candrea în toate acţiunile culturale organizate pe plan local şi modul în care a promovat comuna şi zona în ţară şi peste hotare. Prin datini şi obiceiuri populare, prin prezenţa Ansamblului Folcloric „Voinicelul” în viaţa comunităţii a atras turiştii în comună. „Mă bucur foarte  mult că a aşternut pe hârtie o foarte mică parte din povestea ei. Avem şi noi de învăţat, citind rândurile puse cu suflet între coperţi”, este de părere primarul Constantin Moldovan.

Un deceniu de turnee în Olanda

Despre Elena Candrea şi activitatea ei au vorbit învăţătorul Gheorghe Popa, fost director al Clubului Copiilor Fălticeni, cel care a „salvat” Ansamblul Folcloric „Voinicelul” la un turneu în Olanda, acesta rămânând în turneu fără persoana care cânta la fluier. Învăţătorul Gheorghe Popa o cunoaşte pe Elena Candrea din 1974, de când era cadru didactic la Baia şi îi învăţa pe copii cum să păstreze tradiţiile, datinile şi portul popular, iar distinsul învăţător fălticenean conducea cel mai valoros grup folcloric pe care l-a avut urbea de pe Şomuz în acele vremuri.

„Pe aceste meleaguri ale Bucovinei au trăit oameni de suflet, oameni care au ştiut să învârtă şi fusul pentru a-şi pregăti zestrea, dar au ştiut să învârtă şi horele, iar cartea de căpătâi a neamului nostru sunt tradiţiile.

În 2002 primesc un telefon de la Uţa şi mi-a spus «Gheorghiţă, salvează-mă  că trebuie să merg în Olanda şi nu am fluieraş». Deşi aveam probleme de sănătate, am acceptat şi am mers împreună, am dat spectacole de înaltă ţinută artistică timp de 10 zile. Oficialităţile de acolo ne-au invitat anual, până în 2010, pentru cei din Olanda acest spectacol prezentat de noi fiind o adevărată sărbătoare. A rămas o colaborare strânsă, am rămas prieteni de suflet şi anul  acesta au venit cei din Olanda la noi”, a precizat învăţătorul Gheorghe Popa.

Din partea Ansamblului Folcloric „Voinicelul”, Muzeul păpuşilor din Olanda a primit o păpuşă îmbrăcată în costumul popular tradiţional din Mănăstirea Humorului, fiind cea mai mare păpuşă care ne reprezintă ţara din acest muzeu, costumul popular provenind de la unul din membrii ansamblului.

Tradiţii răspândite din centrul Bucovinei

Un alt distins profesor, Vasile Popa, preşedintele Societăţii „Ştefan cel Mare Baia” a vorbit despre implicarea colegei sale, Elena Candrea, în viaţa culturală a comunei Baia în anii ’70 – ’80, când era învăţătoare în această comună. Pe lângă activităţile şcolii, doamna Uţa era membru activ în cele şase formaţii ale căminului cultural (cor, dansuri, grup vocal folcloric, grup de muzică uşoară, grup satiric), şi se implica în activităţile organizate de biserică sau în cele ale satului, fiind foarte talentată în tot ceea ce făcea, avea o voce extraordinară şi punea mult suflet pentru a duce la bun sfârşit proiectele în care era implicată. “A venit şi ne-a transmis şi la Baia zestrea tradiţiilor de la Mănăstirea Humorului”, a exclamat profesorul Vasile Popa.

Preotul Vasile Florescu, parohul din Voroneţ, a făcut cunoscut un aspect din viaţa Elenei Candrea mai puţin cunoscut, dar care, în acele vremuri de dinainte de 1989, putea să-i creeze mari probleme: frica de Dumnezeu, dar şi îndrăzneala să aducă copiii de la şcoală să se spovedească şi să se împărtăşească.

„În acelaşi timp a ajuns, prin activitatea desfăşurată în afara orelor de la şcoală, să înflorească în sufletele copiilor odată cu tradiţia populară. Aşa a început ca o activitate  deosebită, ca valorile şi tradiţiile româneşti, să fie răspândită de aici, din centrul Bucovinei. Avea credinţă faţă de bunul Dumnezeu, dragostea faţă de copii şi nădejdea într-o zi mai bună. Astăzi ne-a ajutat bunul Dumnezeu să ne întâlnim aici, într-un loc frumos, plin de istorie, care se numeşte Voroneţ, care se împleteşte foarte bine cu Humorul, pentru a fi alături, în apropierea Crăciunului, de doamna Uţa, la fel cum a făcut şi ea atâţia ani, pregătind copiii de la şcoală să meargă cu steaua pentru colindat”, a spus preotul Vasile Florescu.

O demonstraţie de împlinire a menirii unui om

Cartea, apărută în condiţii grafice deosebite la tipografia TerraDesign din Gura Humorului, a văzut lumina tiparului sub atenta îngrijire a lui Marius Vasiliu, fotograf al Ansamblului Folcloric „Voinicelul” de la înfiinţarea sa. Marius Vasiliu a fost martor la multe lucruri senzaţionale, care stau practic la rădăcina efervescenţei cu care la Mănăstirea Humorului şi în zona Humorului astăzi se dezvoltă un număr destul de mare de ansambluri folclorice.

„Ce făcea Uţa era pioneratul pe atunci, erau timpurile când doar bătrânii mai purtau costumul popular la biserică. Vă mărturisesc că ei îi ieşeau toate iniţiativele. Numai ce spune că mâine la ora 11,00 facem poze, iar părinţii se îngrămădeau ca nu cumva să întârzie un copil sau nu cumva să lipsească vreo piesă din costumul autentic al copiilor.

Uţa este o lecţie de viaţă. Dincolo de ce a făcut ea, de greutăţile pe care le-a avut, de bucuriile pe care le-a făcut altora, Uţa este o demonstraţie de împlinire a menirii unui om. Nu reţin să se fi plâns vreodată sau să fi pomenit de lipsa mijloacelor finaciare pentru o deplasare, pentru organizare, şi aşa cum mărturisea, toate se adunau şi lucrurile se legau în jurul oamenilor care calcă pe propriul drum cu încredere, cu dăruire, cu curaj şi aşa mai departe. Sunt  mândru că am reuşit să fiu o rotiţă mică în tot acest mecanism care s-a creat în jurul ei pentru a-şi împlini visurile”, consideră Marius Vasiliu.

Cu fotografiile făcute de Marius Vasiliu membrilor Ansamblului Folcloric „Voinicelul” din Mănăstirea Humorului s-ar putea face cel puţin 10 albume despre tradiţiile şi obiceiurile din zonă. Identitatea zonei şi valorile noastre împreună cu învăţăceii Elenei Candrea, îmbrăcaţi în costume populare, au ajuns cu ajutorul lui Marius Vasiliu şi al regretatei sale soţii pe coperţile revistelor, în calendare, pe felicitări şi pe un număr impresionant de materiale publicitare care promovează Bucovina.

Un om cu care poţi depăna amintiri pentru vieţi întregi

Pentru prof. Valentina Tipa Lulciuc, interpretă de muzică populară şi realizator de emisiuni folclorice, doamna Uţa „poate depăna amintiri pentru vieţi întregi, nu numai pentru o viaţă”.

„Pentru mine cuvântul ei a însemnat omenie. Astăzi sunt aici pentru acel cuvânt cu «o» mare. Am mai mari emoţii ca atunci când sunt pe scenă, pentru că toţi cei care sunteţi prezenţi aici sunteţi oameni care o preţuiţi cu adevărat şi sunteţi astăzi lângă ea. Aşa că astăzi, cu toţii, fiţi bucuroşi că o avem aici cu noi”, a spus Valentina Tipa.

Gheorghe Piersic, administratorul uneia dintre cele mai mari pensiuni din Voroneţ, Casa Elena, a scos în evidenţă importanţa spectacolelor oferite pentru turişti de Elena Candrea împreună cu tinerii şi copiii pregătiţi de domnia sa.

„Ansamblul «Voinicelul» şi doamna Uţa au distrat turiştii la Revelion, la Paşte şi ori de câte ori îi rugai să vină. Iarna, de sărbători, mergeau aproape îngheţaţi de la o pensiune la alta, dar cum intrau în sală şi fâşcâia Vasilică odată, toată sala era în picioare şi 200 de oameni ieşeau la dans, la hore, toţi se simţeau bine şi solicitau, când se reîntorceau, să se întâlnească cu acei minunaţi copii”, a precizat Gheorghe Piersic.

Şi jurnalista Radio Iaşi, Doiniţa Bazgan, a vorbit despre mândria de a fi român,  despre sufletul neamului românesc şi cuvântul pe care l-a avut şi încă îl mai are de spus Elena Candrea în promovarea tradiţiilor bucovinene.

Un strop de suflet românesc

Cartea a apărut la îndemnul stăruitor, de 20 de ani, al distinsei profesoare Viorica Lavric, care mereu îi spunea Elenei Candrea ca tot ce îi povesteşte să rămână pentru totdeauna scris.

„Cu Viorica Lavric m-am întâlnit într-un salon de spital în urmă cu 20 de ani şi de atunci am rămas bune prietene. Anii au trecut, poveştile nu s-au oprit. Ea avea să scrie trei cărţi, iar eu să îi povestesc şi să o încânt cu sinceritatea şi exuberanţa mea. Mereu îmi spunea „să scrii Uţa, tot ce îmi povesteşti“.

Nu eram o scriitoare, dar ştiam a povesti o grămadă de minunăţii, pentru că aveam şcoala de învăţător de la elevii mei din clasă care mă urmăreau cu ochii mari şi curioşi. Am început a scrie, textul curgea lin, iar cuvintele curgeau ca un pârâiaş de şes, cu tot dragul. Scriam despre activităţile cu copiii, despre copilărie, despre spectacolele noastre, despre lumea şi interacţiunea cu cei în faţa cărora dădeam spectacole, despre cântece, dansuri, strigături, măşti, lada de zestre, obiceiuri de sărbători şi alte minunăţii. Eram în al nouălea cer, simţeam că zbor. Apoi m-am întrebat: nu exagerez? Nu mă laud? Nu văd lucrurile la o dimensiune cosmică? Mi s-a părut că dacă  scriu ce am început, o să creadă lumea că mă laud.  Am lăsat creionul jos şi am închis caietul. Era prea mult pentru mine. Anul acesta, în luna iulie, Viorica Lavric mi-a cerut să îi arăt ce am scris.

M-am dus în pod la cufărul cel mare, în care păstrez cos-tumele populare, am tras un cufăr mai mic, de lemn, în care ani la rând am adunat texte, amintiri, însemnări, caiete unde erau zeci de colinde, urături, strigături de joc, strigături de nuntă, cântece şi descântece. Îmi răsuna în urechi ecoul Vioricăi: trebuie să scrii. Aceasta este povestea care ne-a adus astăzi aici. În paginile cărţii este un strop de suflet românesc aidoma sufletului dumneavoastră, este doar un crâmpei din viaţa mea în acest jurnal”, ne-a spus Elena Candrea.

De la repetiţiile din sufragerie, pe marile scene ale Europei

Elena Candrea a mulţumit şi mamei sale, prezentă în sală, datorită căreia a  început dansurile populare împreună cu copii pe care îi învăţa la şcoală, într-o perioadă  când la Mănăstirea Humorului, în 1986, nu se întâmpla nimic.

„La şcoală nu aveam unde face repetiţii şi mama m-a primit toată iarna să fac repetiţii cu copiii acasă, în sufragerie. Ne aghezmuia cu socată, cu plăcinte, cu tartine. Aşa a început Ansamblul Voinicelul.

Când am început să lucrez cu copii, domnul Marius Vasilu, împreună cu doamna Lili, Dumnezeu să o odihnească în împărăţia Lui, ne-au adunat şi au făcut zile în şir şedinţe foto, care dăinuie şi astăzi, iar cele mai multe fotografii care luminează paginile cu însemnări din această carte sunt făcute de domnul Vasiliu. Am plâns şi am scris pentru că m-am întors în trecut şi amintirile m-au răscolit”, ne-a spus Elena Candrea.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: