> Ambele accidente s-au petrecut pe fondul vitezei excesive
Luni, un sfert de ceas trecuse după ora 7, când un şofer începător s-a înfipt cu maşina într-un zid de beton. Cercetările efectuate de poliţiştii ajunşi la locul incidentului rutier au stabilit că, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, pe raza localităţii Prisaca Dornei, un tânăr în vârstă de 18 ani, din comuna Vama, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu mâzgă, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, iar maşina la volanul căreia se afla a intrat în coliziune frontală cu zidul de beton amplasat pe partea dreaptă a drumului. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. El nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan, mai spun oamenii legii. După doar 4 minute, un alt eveniment rutier, înregistrat tot pe fondul vitezei excesive, s-a înregistrat pe DN 2E. Deplasându-se cu maşina pe raza comunei Vadu Moldovei, un şofer în vârstă de 64 de ani, din comuna Stroieşti, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu gardul unor imobile din zonă. Din accident, a rezultat rănirea bărbatului, care a fost transportat la spital. Nici el nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul accidentului.
În ambele cazuri, oamenii legii au întocmit dosare penale ce urmează a fi soluţionate procedural.

























Comentarii