S-au tulburat ape

Într-un stat cu structuri amorţite ca al nostru, pentru un sistem ca al nostru a fost nevoie ca o anchetă a unui post de televiziune suedez să arunce informaţii – documentate, inclusiv pe bază de mărturii clare, dincolo de orice dubii – conform cărora instituţii de învăţământ româneşti eliberează (vând!) diplome. Pe scurt, câţiva asistenţi medicali români din Suedia au fost găsiţi cu acte ce atestau că ei ar fi făcut şcoală în ţară în timp ce se aflau în Scandinavia; „învăţământ” (de) la foarte mare distanţă!… Altfel, pe ici pe colo, „bârfe” pe această temă circulau pe la noi cel puţin de pe la sfârşitul anilor ’90, în „legendele urbane” (şi rurale) vorbindu-se fie despre diplome achiziţionate fără ca beneficiarul să fi trecut prin şcoală, fie despre beneficiari înlocuiţi la examene de alte persoane, despre beneficiari care apăreau aşa, ca din neant, doar la examenele finale… „Poveşti” emanate ori din zona apropiaţilor respectivilor beneficiari, ori rezultând din cv-urile unor lăudăroşi (care, ulterior, dădeau pe goarnă cum, într-o scurtă perioadă, absolviseră şcoli peste şcoli), ori din frustrările „colegilor” care identificau nume necunoscute pe listele absolvenţilor. E imposibil să crezi că astfel de informaţii, chiar sub aspectul zvonului, să nu fi ajuns, în timp, în urechile şi în timpanele sistemului. Dar e de presupus că acesta nu s-a dorit tulburat şi, la rându-i, n-a dorit să tulbure apele structurilor sale beneficiare care, la rându-le, cel puţin într-o ipoteză, îl susţin. Iată că într-un târziu, acum, pus în faţa evidenţei, Ministerul Educaţiei a anunţat că-şi bagă nasul în hârtiile unei postliceale din Tg. Mureş. Deşi pe lista ziariştilor suedezi se vizează şi instituţii similare din Timişoara, Caransebeş şi Drobeta Turnu Severin. Iar aceasta este doar o scurtă listă suedeză…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: