Balul Bobocilor la Liceul Tehnologic „Oltea Doamna” Dolhasca

> Miss şi Mister Boboc au devenit elevii Pelin Ancuţa şi Paşnicuţu Alex

Casa de Cultură „Alexandru Arşinel” Dolhasca a găzduit vineri, 2 noiembrie a.c., cel mai aşteptat eveniment al începutului de an şcolar, Balul Bobocilor de la Liceul Tehnologic „Oltea Doamna” Dolhasca.

„Mask off!” a fost tema spectacolului plin de culoare şi dinamism, în care s-au aventurat zece perechi de elevi talentaţi şi frumoşi. Probele bobocilor (defilare, vals, dicţie, dans modern, proba la alegere şi proba surpriză) au alternat cu momente artistice pregătite de elevii Liceului Tehnologic „Oltea Doamna” Dolhasca, ansamblul folcloric Străjerii din Dolheşti şi Ansamblul Bucovina, artista de origine libaneză Rawanne – invitatul special al manifestării, momente prezentate cu tact şi eleganţă de elevii moderatori Apetrei Denisa şi Petrică Radu.

Secvenţe sensibile de interpretare muzicală, dansuri folclorice, îndrăzneţe momente rap şi gipsy, dansuri moderne, dansul umbrelor, ingeniosul dans în oglindă „Eu şi copilăria mea” au provocat aplauze binemeritate şi strigăte tumultuoase de apreciere şi încurajare.

Cei care au reuşit să impresioneze în mod decisiv juriul şi publicul, Miss şi Mister Boboc, au fost desemnaţi elevii Pelin Ancuţa şi Paşnicuţu Alex, iar premiile oferite de sponsori au constat în cursuri gratuite pentru şcoala de şoferi şi premii materiale. Toţi elevii participanţi au fost recompensaţi cu diplome şi premii materiale din partea sponsorilor: Primăria Dolhasca, Consiliul Local Dolhasca, şcolile de şoferi SC „Auto Gabi” şi „Adi Pandelea” Suceava, firmele Romfur Fălticeni, SC „Avastar” SRL Liteni, Balastiera Lespezi, Cabinet dr. veterinar Vasiliu Vicenţiu Sorin, Irimia Studio, Florăria Maria, Comitetul de Părinţi al Liceului Dolhasca, „Haiducul” Fălticeni, Electroaxa SRL, Apetrei Liliana şi Grigoraş Carmen (make-up şi coafură).

Reuşita evenimentului a depins într-o măsură semnificativă de coordonatorii acestuia, profesorii diriginţi ai claselor terminale de la Liceul Tehnologic „Oltea Doamna” Dolhasca Violeta Crăciun, Cristina Muşilă şi Adrian Ungureanu, cu sprijinul domnilor directori Constantin Tanasă şi Cristina Drehuţă. (prof. ANISIA CIGOLI, consilier educativ)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: