România a obţinut titlul „Guinness World Records™” pentru cea mai mare lecţie de educaţie financiară din lume

> Românii au reuşit să doboare un nou titlu după ce miercuri, 31 octombrie, de Ziua Internaţională au Economisirii, 13.230 de persoane din 25 de oraşe din ţară au participat la „Cea mai mare lecţie de educaţie financiară” > Recordul, stabilit în urma unei iniţiative realizate de BCR, în cadrul programului de educaţie financiară „Şcoala de Bani”, a fost omologat

Cu sprijinul profesorilor de educaţie financiară din programul „Şcoala de Bani” şi ai partenerilor din cele 59 de locaţii, 13.230 de români din toate colţurile ţării au participat, cu ocazia Zilei Internaţionale a Economisirii, la cea mai mare lecţie de educaţie financiară din lume aflăm dintr-un comunicat al Băncii Comerciale Române (BCR).

Aflăm că recordul a fost omologat, ieri, de reprezentanţii Guinness World Records, care au fost prezenţi în România pentru a participa la tentativa oficială şi a certifica numărul de participanţi. Pentru ca recordul să fie validat era necesară participarea simultană a cel puţin 5.624 de persoane, acesta fiind numărul de participanţi înregistrat în 2013 de o iniţiativă similară înregistrată în Statele Unite.

„Recordul aparţine românilor şi României, reuşita este a noastră, a tuturor celor care au încredere că drumul spre prosperitate trece prin educaţie, drumul spre independenţa financiară trece prin educaţie. Recordul aparţine oamenilor care au intrat în sălile de curs şi celor care nu au reuşit dar şi-au dorit. Recordul aparţine colegilor mei care demonstrează şi cu această ocazie ca banking înseamnă în primul rând oameni şi comunităţi în jurul unei misiuni comune. Suntem mândri că am reuşit să contribuim, prin mobilizarea exemplară a colegilor mei din bancă, la organizarea unui eveniment de o asemenea amploare în întreaga ţară. România are nevoie de încredere, iar această încrederea se naşte din realizări, vine atunci când demonstrăm că putem să ne mobilizăm împreună pentru o cauză importantă, care ţine de viitorul fiecăruia dintre noi. Responsabilitatea noastră este să punem la dispoziţie resursele, inclusiv şi mai ales educaţionale, pentru a contribui la crearea de prosperitate în România” a declarat Sergiu Manea, CEO al BCR.

„Colegiul «Vasile Lovinescu» din Fălticeni este onorat să fie partener în această activitate de amploare organizată de BCR. «Şcoala de Bani» cu siguranţă va fi o activitate de succes şi se pliază perfect pe profilul şcolii noastre unde se formează pentru viitor un număr semnificativ de elevi. Suntem convinşi că «Cea mai mare oră de educaţie financiară din lume» va avea efecte benefice pentru viitorul elevilor şi al nostru, al tuturor participanților!” a declarat printre altele prof. Gabriel Matei, directorul Colegiului „Vasile Lovinescu” din Fălticeni.

În comunicat ni s-a mai relatat că în fiecare an, „Grupul Erste realizează studii despre cunoştinţele financiare şi nivelul de economisire în ţările din Europa Centrală şi de Est. Rezultatele de anul acesta ne arată că un sfert dintre români nu economisesc deloc şi doar 17% dintre români au economisirea printre priorităţi, restul pun deoparte doar ce le rămâne la final de lună sau de an. Mai mult de o treime dintre români cred că nu sunt pricepuţi să-şi gestioneze banii, că nu au talent la acest lucru. La «Şcoala de Bani», românii înţeleg că gestionarea banilor se învaţă, exact ca orice alt lucru în viaţă. Învaţă cum să-şi gestioneze bugetul zilnic, cum să stabilească obiective financiare realiste pe termen scurt, mediu şi lung şi cum să facă să le atingă şi să fie independenţi financiar. Numărul românilor care se simt bine informaţi în ceea ce priveşte educaţia financiară creşte de la an la an, chiar dacă în procente mici. O treime dintre români se consideră bine informată financiar, iar la capătul opus, 4 din 10 români cred că nu sunt deloc bine informaţi pe această temă”. Printre numeroşii parteneri ai BCR în susţinerea acestui eveniment, alături de liceul fălticenean s-a mai numărat Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava (L.D.C.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: